Dobânzile negative nu mai pot opri prăbuşirea iluziilor economice şi jubileul datoriilor

Federal Reserve a anunţat extinderea unor programe de creditare destinate companiilor din economia reală la ultima şedinţă de politică monetară, pe fondul menţinerii dobânzii de politică monetară aproape de zero.

În cadrul videoconferinţei de presă, Jerome Powell, preşedintele Federal Reserve a lansat un apel către celelalte instituţii federale pentru creşterea eforturilor în direcţia repornirii economiei şi a subliniat că "nu este momentul să fim preocupaţi de datorii". Din păcate, nimeni nu a întrebat când va fi acel moment, după cum scrie Zerohedge.

Teritoriul negativ al dobânzilor rămâne "zonă interzisă" pentru cea mai puternică bancă centrală a lumii. Cele mai importante motive ar putea fi că dobânzile negative nu stimulează creditarea şi, în plus, capacitatea acestora de distorsionare a structurii economice este mult mai mare decât a dobânzilor foarte reduse sau zero.

De ce nu este stimulată creditarea, chiar dacă am face abstracţie de gradul ridicat al îndatorării publice şi private din economii majore ale zonei euro?

O explicaţie poate porni de la modul în care sunt creaţi banii în economia modernă. În două studii dedicate acestui subiect de către Banca Angliei, publicate în Buletinul trimestrial T1 2014, este descris acest proces, care porneşte de la acordarea creditelor bancare.

Astfel, în loc să constituie depozite din economiile gospodăriilor, pe care apoi să le folosească la acordarea de credite, creditarea bancară este cea care creează depozite. În analizele Băncii Angliei se subliniază că "majoritatea banilor există sub forma depozitelor bancare", iar "principalul mijloc de creare a depozitelor este creditul acordat de băncile comerciale".

Dacă majoritatea banilor dintr-o economie sunt creaţi din nimic prin acordarea de credite, de ce nu poate continua procesul la nesfârşit? Deoarece există limite ale creditării, după cum scriu economiştii de la Banca Angliei, determinate de profitabilitatea sistemului bancar, reglementările prudenţiale, dar şi de comportamentul gospodăriilor şi companiilor, care pot alege să ramburseze credite existente, proces care implică "distrugerea" banilor creaţi anterior.

Veridicitatea teoriei creării banilor din nimic prin acordarea de credite a fost testată de profesorul german Richard Werner, de la University of Southampton din Marea Britanie, cu ajutorul unei bănci din Germania, Raiffeisenbank Wildenberg.

Rezultatul experimentului a fost publicat în toamna anului 2014 în articolul "Can banks individually create money out of nothing? - The theories and the empirical evidence", din numărul 36 al revistei International Review of Financial Analysis (IRFA).

"Studiul arată pentru prima dată că băncile creează, individual, bani din nimic", este concluzia profesorului Werner, care mai afirmă că "teoriile intermedierii financiare şi ale rezervele fracţionare nu au avut succes".

Validarea teoriei creării banilor din nimic prin acordarea de credite are implicaţii cu adevărat "existenţiale" pentru ideea stimulării economice cu ajutorul dobânzilor negative.

Capitalul bancar reprezintă una dintre cele mai importante limite pentru creditare, în condiţiile în care pierderile din creditare sunt acoperite prin diminuarea acestuia, fiind necesară atragerea de capital nou, atât ca urmare a reglementărilor existente, dar şi pentru păstrarea încrederii investitorilor şi deponenţilor.

Un credit cu dobândă negativă reprezintă pentru orice bancă o pierdere certă, care acumulată la nivelul unui număr mare de clienţi va conduce la "ştergerea" foarte rapidă a capitalului.

Atunci cum poate fi stimulată creditarea, mai ales că debitorul, persoană fizică sau juridică, se poate confrunta foarte uşor cu situaţia de a nu putea plăti nici principalul diminuat cu dobânda negativă, pe fondul deteriorării grave a condiţiilor economice şi financiare?

Din fericire, imposibilitatea stimulării economice prin dobânzi negative pare să fie o teorie complet greşită. Altfel nu s-ar explica ultima decizie de politică monetară a Băncii Centrale Europene, care "a redus pe ascuns dobânzile", după cum scrie Bloomberg.

Pe fondul menţinerii principalelor dobânzi de politică monetară la valorile anterioare, BCE a anunţat că băncile europene vor putea obţine lichiditate pentru o perioadă de până la 3 ani în cadrul programului de refinanţare pe termen lung TLTRO-III, la dobânzi de -0,5%, iar "costul" refinanţării poate fi redus până la -1%, în funcţie de atingerea unor ţinte de creditare.

A mai fost anunţată şi introducerea unui nou program de refinanţare, Pandemic Emergency Longer-Term Refinancing Operations (PELTRO), în cadrul căruia băncile pot obţine credite de la BCE cu o maturitate de până la 16 luni la o dobândă de -0,25%.

"BCE se asigură că băncile au toate fondurile necesare pentru a se finanţa şi pentru a finanţa economia", a declarat un analist de la ING Groep pentru Bloomberg.

Se pare că adevărata problemă este, de fapt, capacitatea de refinanţare a băncilor comerciale din zona euro, pe fondul unor incertitudini tot mai mari privind "valoarea" unor segmente importante ale activelor bilanţiere.

Şi preşedintele BCE, Christine Lagarde, a lansat un apel pentru mai multă acţiune din partea guvernelor, dar nu a oferit explicaţii privind eficienţa acesteia în condiţiile gradului ridicat de îndatorare al ţărilor din zona euro.

O prognoză sumbră a oferit, pe de altă parte, Kiril Sokoloff, un veteran al pieţelor financiare internaţionale, în cadrul unui interviu acordat Financial Times.

"Cu cât se adaugă mai multă datorie în sistem, prin intermediul politicii monetare sau chiar a celei fiscale, cu atât aceasta devine mai neproductivă", a declarat Sokoloff, preşedinte al companiei de consultanţă financiară 13D Research, care funcţionează neîntrerupt din 1983.

Analizele sale săptămânale, publicate în engleză şi mandarină sub titlul "What I Learned This Week", sunt urmărite cu atenţie de investitorii instituţionali, conducători de companii, dar şi de lideri politici.

Într-o analiză de anul trecut, concentrată asupra efectelor deciziei Federal Reserve de a reduce dobânda de politică monetară în 1921, care a amorsat creşterea explozivă urmată de prăbuşirea din anii "20, Kiril Sokoloff a publicat o declaraţie a guvernatorului Băncii Angliei.

"Nu am realizat nimic. Nimic din ceea ce am făcut eu sau Ben Strong (n.a. preşedintele Federal Reserve Bank of New York în acea perioadă) nu a produs vreun efect bun pe plan internaţional, de fapt nici nu a produs vreun efect, în afara faptului că am colectat bani de la foarte mulţi amărâţi şi i-am împrăştiat în cele patru vânturi", afirma atunci Montagu Norman, care a condus instituţia între 1920 şi 1944.

"Sokoloff consideră că programele de stimulare lansate în SUA, Europa şi multe alte părţi ale lumii vor sfârşi în lacrimi", scrie Financial Times, în condiţiile în care "singura cale de ieşire este o perioadă lungă de austeritate şi creşterea dramatică a economisirii în Statele Unite".

Mai mult, în opinia lui Kiril Sokoloff este nevoie de "o ştergere masivă a datoriilor, atât la nivelul principalului cât şi al dobânzilor", în ciuda lansării programelor de stimulare.

Oare cât timp va mai trece până când tiparniţa şi dobânzile negative vor submina şi ultimele iluzii economice şi vor deschide calea către jubileul datoriilor?