DOINA FEDEROVICI: "Legea salarizării unitare va conduce la creşterea calităţii serviciilor pentru cetăţeni"

A.C.
Politică / 11 aprilie 2017

"Legea salarizării unitare va conduce la creşterea calităţii serviciilor pentru cetăţeni"

Senatorul PSD Doina Federovici a declarat ieri că proiectul de lege privind salarizarea unitară din sectorul bugetar ierarhizează în mod corect salariile din administraţia publică locală, fapt care ar trebui să conducă la creşterea calităţii serviciilor prestate pentru cetăţeni, potrivit unui comunicat de presă.

Preşedintele social-democraţilor botoşăneni spune că noua lege a salarizării va elimina "anomalia" în care primarul ales de cetăţeni este mai prost plătit decât unii funcţionari din primărie.

Doina Federovici a declarat: "Legea salarizării unitare prevede o creştere treptată a salariilor din administraţia publică locală, concomitent cu creşterea economică din următorii ani. În plus, sunt eliminate anomaliile în care un secretar sau un director din primărie avea venituri chiar de câteva ori mai mari decât ale primarului ales de cetăţeni, ceea ce era profund incorect. În principiu, aceste modificări ar trebui să conducă la creşterea calităţii serviciilor pentru cetăţeni".

Parlamentarul PSD a mai subliniat că această creştere şi reaşezare a salariilor din primării şi consilii judeţene arată o direcţie diametral opusă faţă de măsurile de austeritate aplicate de guvernarea PDL care a tăiat salariile cu 25% pentru toţi salariaţii din sistemul bugetar şi a limitat angajările pe locurile de muncă vacantate din sistemul administrativ, ceea ce a dus la scăderea calităţii serviciilor publice.

Doina Federovici a mai precizat: "Acum toată lumea poate face comparaţia: ce s-a întâmplat în timpul guvernării PDL, când s-au tăiat salariile şi locurile de muncă din administraţie şi ce se întâmplă acum în guvernarea PSD, în care salariile cresc şi sunt reaşezate în funcţie de competenţă şi de răspunderea fiecăruia".

Doina Federovici a răspuns criticilor privind majorările de salarii din sistemul bugetar, în detrimentul celor din sectorul privat.

Senatorul PSD a susţinut că atunci când se vorbeşte despre bugetari "se uită deseori faptul că din această categorie fac parte medicii, asistentele sau angajaţii ISU care salvează vieţi omeneşti, dar şi profesorii şi învăţătorii care îi educă pe copiii noştri", adăugând că PSD îşi doreşte "ca medicii buni să nu mai plece din ţară şi să existe un sistem de educaţie performant".

Federovici a explicat: "(...)Aici sunt cei mai mulţi dintre bugetari şi aici vor avea loc cele mai mari creşteri de salarii. În plus, nu trebuie uitată majorarea salariului minim de care au beneficiat şi foarte mulţi angajaţi din sectorul privat".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb