Dolarul revine în atenţia investitorilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 august 2009

Dolarul revine în atenţia investitorilor

Moneda americană s-a apreciat ieri, pe piaţa SUA, cererea pentru dolari, ca investiţie sigură, fiind determinată de temerile legate de redresarea economiei mondiale. Potrivit specialiştilor, se pare că această revenire a economiei este supraestimată.

Bancnota verde a avut un curs de 1,4078 dolari/euro ieri dimineaţă, la New York, comparativ cu 1,4203 dolari/euro vineri. În cursul zilei de ieri, dolarul a urcat până la 1,4049 unităţi/euro, cel mai ridicat curs de după 30 iulie.

Temerile de pe piaţa americană au apărut după ce, duminică, au fost anunţate falimentul anului în SUA - "Colonial BancGroup" Inc., respectiv închiderea altor trei bănci: "Community Bank of Arizona", "Community Bank of Nevada" şi "Union Bank", din cauza recesiunii.

Un impact pozitiv pentru cererea de dolari l-a avut şi scăderea încrederii consumatorilor americani, anunţată la finele săptămânii trecute. Vineri a fost publicat indicele Reuters/University of Michigan privind încrederea consumatorilor din SUA. Potrivit cifrelor preliminare, indicele a coborât la 63,2 puncte luna aceasta, de la 66 în iulie. Economiştii anticipau o creştere până la 69 de puncte.

Aprecierea dolarului a determinat, ieri, declinul preţului aurului. La divizia Comex a New York Mercantile Exchange, cotaţia aurului cu livrare în decembrie a ajuns la 931,30 dolari uncia, scăzând cu 17,40 dolari (1,8%) faţă de ultima zi a săptămânii trecute. La Londra, preţul aurului cu livrare imediată a scăzut cu 1,6%, la 933,10 dolari

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb