Doru Nicolaescu: Votarea lui Konieczny drept administrator BVB trebuia amânată

SIMONA ADAM
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 mai 2011

Doru Nicolaescu: Votarea lui Konieczny drept administrator BVB trebuia amânată

CNVM nu s-a pronunţat încă asupra compatibilităţii

Doru Nicolaescu a fost singurul care a propus amânarea confirmării lui Grzegorz Konieczny, unicul candidat la funcţia de administrator provizoriu al Bursei de Valori Bucureşti, în timpul Adunării Generale a Acţionarilor de vineri. Domnia sa a constatat nemulţumirea unei părţi din acţionariat şi a fost de părere că exis-tă dubii cu privire la legitimitatea autorităţii conducerii BVB, întrucât arbitrul pieţei de capital, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, nu s-a pronunţat asupra compatibilităţii lui Konieczny cu funcţia pentru care candida.

Grzegorz Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, a fost confirmat drept membru al Consiliului BVB cu 75% voturi pentru, 11% voturi împotrivă, iar 13% dintre cei prezenţi s-au abţinut, în AGA de vineri.

Doru Nicolaescu ne-a declarat că punctul 4 de pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a acţionarilor (n.r. alegerea lui Grzegorz Konieczny pentru funcţia de membru în Consiliul Bursei pe durata rămasă din mandatul acordat lui Daniel Ţepeş, în urma demisiei acestuia din urmă) este "o problemă de principiu". Domnia sa a argumentat propunerea lui de a amâna confirmarea lui Grzegorz Konieczny: "Nu-mi plac alegerile cu un singur candidat pentru că nu ai ce alege. Este o mas-caradă. Este ca la o licitaţie în care există un singur licitator". De asemenea, domnia sa a adăugat: "Nu mi se pare normal că s-a propus un candidat care nu este prezent, pentru că dacă doreşti să îi adresezi întrebări, nu ai cum. Nu mi s-a părut corect nici faţă de Konieczny să fie votat în lipsă atâta vreme cât asupra domniei sale planează o banuială de incompatibilitate. Dacă CNVM se pronunţă, în sensul că este incompatibil sau compatibil, atunci putem vota".

Doru Nicolaescu este de părere că subiectul unirii a fost lipsit de interes pentru acţionari, pentru că cei care au aprobat fuziunea nu au avut o motivare economica solidă.

De asemenea, domnia sa ne-a declarat că este surprins de numărul mic al candidaţilor (n.r. Marcel Chiriac Murgoci şi Valentin Cismaru) la func-ţia de administrator al Consiliului "Casei de Compensare".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Infractorii nu mai au ce cauta pe piata de capital

    DORU infractoru, prietenul lu' BEBE Tanasescu, deci ce rezulta?!

    in calitate de actionar

    imi exprim doar opinia personala.nu mai comentati lucruri urate la adresa lui doru,marii infractori inca comit multe si nici macar nu ii deranjeaza nimeni ptr ca totul este dirijat de la butoane.

    imi exprim doar opinia personala.nu mai comentati lucruri urate la adresa lui doru,marii infractori inca comit multe si nici macar nu ii deranjeaza nimeni ptr ca totul este dirijat de la butoane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb