Rareş Nilaş, directorul general al "SSIF BT Securities", omul de afaceri clujean Gicu Gânscă şi celelalte persoane judecate în dosarul manipulării pieţei de capital au fost achitaţi, ieri, de Curtea de Apel Cluj.
Directorul general al "SSIF BT Securities" ne-a declarat: "Mi-e greu să comentez altfel decât favorabil decizia Curţii de Apel".
Domnia sa a adăugat că este posibil ca procuratura să facă recurs, pentru că sentinţa nu este definitivă.
Avocatul Cristian Duţescu, care s-a ocupat de apărarea lui Rareş Nilaş, ne-a declarat că decizia Curţii de Apel Cluj a fost una corectă, motivul fiind acela că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Este posibil ca judecătorul să fi avut în vedere nu doar decizia Curţii de la Luxemburg, dar şi alte considerente legate de modul concret în care s-a desfăşurat acţiunea, potrivit avocatului, care a adăugat:
"Tranzacţiile efectuate de domnul Gicu Gânscă nu puteau reprezenta o tentativă de manipulare. Gicu Gânscă a cumpărat acţiuni şi nu a vândut niciodată poziţiile cumpărate. Nu putea să creeze prejudicii nimănui".
Pasul următor constă în transmiterea motivării, care este atacabilă cu recurs, însă avocatul Cristian Duţescu speră să nu se schimbe hotărârea Curţii de Apel.
După primirea deciziei de la Curţii de la Luxembrug, procuratura a solicitat audierea de noi martori şi administrarea de probe, care în opinia domniei sale ar putea constitui motivul pentru care s-a ajuns la soluţia de achitare a persoanelor judecate în dosarul manipulă-rii pieţei de capital.
Omul de afaceri clujean Gicu Gânscă, Rareş Nilaş, şi alte trei persoane au fost trimişi în judecată, în ianuarie 2011, de către procurorii DIICOT, pentru manipularea pieţei de capital.
Conform rechizitoriului, cei doi, precum şi Ana Maria Oprean (agent de servicii de intermedieri financiare), Sergiu Dan Dascăl (director operaţiuni la "SSIF BT Securities") şi Horea Ionuţ Boboş (economist la "Target Capital" Cluj) au fost trimişi în judecată pentru manipularea pieţei de capital. Avocatul Victor Rusa a fost trimis în judecată, în acelaşi dosar, pentru mărturie mincinoasă. Ulterior, după începerea procesului dosarul avocatului a fost disjuns.
Conform rechizitoriului, Gicu Gânscă, administrator al mai multor societăţi, unele dintre ele cu profil de construcţii, a fost acuzat de manipularea pieţei de capital în formă continuată, după ce a cumpărat, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, acţiuni la firma "ACI" Bistriţa, iar ulterior a oficializat tranzacţia pe bursă, pentru a-i da un aspect de legalitate.
"Fapta învinuitului Gânscă Gicu Agenor, care în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada noiembrie 2007 - februarie 2008 a cumpărat pe piaţa reglementată Rasdaq acţiunile ACIS ale emitentului SA ACI Bistriţa SA în modalităţile prezentate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de manipulare a pieţei de capital, în formă continuată", se arăta în rechizitoriu.
Procurorii susţineau că omul de afaceri a încheiat în 2007, cu directorul "ACI" Bistriţa Ioan Blaga, un antecontract de vânzare-cumpărare, tranzacţia vizând două pachete de acţiuni, formate din 343.092 de acţiuni, respectiv de 3,66 milioane acţiuni.
Tranzacţia la bursă s-a derulat la preţul stabilit înainte prin antecontractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor.
Conform procurorilor, manipularea pieţei de capital de către Gicu Gânscă s-a materializat prin introducerea ordinelor de cumpărare şi de vânzare în acelaşi moment.
Afacerea a fost făcută înainte de data tranzacţionării pe bursă, prin antecontractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor, mai spun anchetatorii.
"Acest tip de înţelegere contravine normelor pieţei de capital deoarece preţul de tranzacţionare este fixat de piaţă, de cerere şi ofertă, iar Bursa de Valori Bucureşti nu recunoaşte aceste tipuri de tranzacţii", se mai arată în rechizitoriu.
Dosarul a fost disjuns din cel în care preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania Horia Ciorcilă a fost trimis în judecată, tot pentru manipularea pieţei de capital.
Banca Transilvania salută Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, respectiv a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a dispus achitarea reprezentanţilor Băncii Transilvania şi ai subsidiarei BT Securities, privind presupuse acţiuni legate de manipularea pieţei de capital, potrivit unui comunicat al băncii.
"Este vorba de două dosare, în primul dintre acestea, care se referă la presupuse acţiuni de manipulare a pieţei de capital, fiind achitaţi dl.Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii şi dl.Dan Dascăl, Director operaţiuni la SSIF BT Securities. În cel de-al doilea caz, având ca obiect presupusa manipulare a pieţei de capital prin tranzacţionarea de acţiuni pe piaţa Rasdaq, care - aşa cum se ştie - nu este o piaţă reglementată, a fost achitat dl.Rareş Nilaş - directorul general al BT Securities", se arată în document.
Horia Ciorcilă a declarat: "Sunt bucuros că demersurile juridice mi-au dat dreptate şi de această dată. Am primit, astfel, reconfirmarea nevinovăţiei mele. Acuzaţia a fost complet nefondată tocmai pentru că nu am făcut nimic care să contravină legislaţiei în domeniu. Mulţumesc tuturor, şi pe această cale, pentru încredere şi susţinere".
Instituţiile abilitate au interpretat corect informaţiile despre aceste cazuri: tranzacţiile efectuate au fost uzuale, realizate în conformitate cu normele pieţei în care au fost operate, potrivit comunicatului.