Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat azi că va elimina, în Camera Deputaţilor, criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere din Legea defăimării pe care a iniţiat-o, pentru a elimina riscurile de "interpretare greşită", şi va dimina cuantumul amenzilor.
Dragnea a susţinut că a urmărit cu foarte mare atenţie toate observaţiile care au apărut în spaţiul public şi a precizat că "această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură", ci ca un mijloc legal pentru "demnitatea umană".
Liderul PSD a susţinut că va elimina, printr-un amendament, şi criteriul privind averea. Liviu Dragnea spune că nu vrea ca obiectivele legii sale să fie interpretate greşit, şi tocmai de aceea va cere şi diminuarea amenzilor pentru defăimare, astfel încât acestea să rămână "la nivel simbolic".
Tot în Camera Deputaţilor, Dragnea susţine că se va analiza mult mai atent în comisii orice prevedere şi orice definiţie care ar putea duce la interpretări greşite, astfel încât să fie eliminat orice risc posibil "colateral" faţă de spiritul şi obiectivul legii.
Dragnea a explicat că legea pe care a iniţiat-o, şi care a trecut zilele acestea de Senat, a fost concepută pentru a proteja cetăţenii în faţa unor riscuri cu care s-ar putea confrunta România în următoarea perioadă. "N-a fost gândită nici pe departe ca un mijloc de cenzură, ci ca un mijloc legal pentru a sprijini libera exprimare şi respectul reciproc şi demnitatea umană. Există posibilitatea ca în perioada următoare să apară în lume foarte multe tensiuni şi foarte multe atitudini radicale. Ar putea apare şi la noi acest risc", a spus liderul PSD.
Proiectul său a fost criticat în primul rând pentru introducerea "apartenenţei politice" la definirea defăimării sociale, mai multe voci, inclusiv din spaţiul online, acuzând faptul că în acest fel presa sau oricine doreşte să critice politcieni riscă să fie amendat, amenzile putând ajunge până la 60.000 lei, potrivit surselor din presă.
Concret, proiectului iniţiat de social-democratul Liviu Dragnea spune că "prin defăimarea socială se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane "care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SISA".
Persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei sau "de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei", arată iniţiativa legislativă.
Propunerea mai vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un "plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării".