Dragnea: "Situaţia datoriilor PSD este foarte proastă"

Politică / 30 iulie 2015

Dragnea: "Situaţia datoriilor PSD este foarte proastă"

Liderul PSD: "Am adoptat un plan de redresare financiară"

Actualizare 15:37

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, astăzi, că situaţia datoriilor PSD este foarte proastă, dar că a făcut un plan de măsuri de redresare financiară, arătând că susţine cu toată tăria ca fiecare membru al partidului să-şi plătească cotizaţia de un leu care va asigura funcţionarea stabilă.

"Situaţia datoriilor PSD este foarte proastă, dar e mai puţin proastă decât în 2010, când împreună cu Victor Ponta am fost aleşi la congres. Faţă de ce era atunci, am mai diminuat din datorii cu 30-40%. Un punct important o reprezintă redesarea financiară a partidului. Am stabilit un plan de măsuri, un set de acţiuni în care partidul să revină la situaţia normală din punct de vedere al finanţelor. Am adoptat un plan de măsuri şi cred că, în perioada următoare, PSD va ajunge la o situaţie financiară bună", a spus Dragnea, întrebat despre situaţia datoriilor PSD.

El a adăugat că fiecare membru al partidului trebuie să plătească cotizaţia de un leu pe lună care va asigra funcţionare stabilă din punct de vedere financiar.

"Voi susţine cu toată tăria, permanent, depunerea cotizaţiei de membru, care este un leu. Dacă dorinţa ta de a fi membru PSD nu este dublată de dorinţa de a plăti această cotizaţie de un leu, pe care poate să o susţină orice om din PSD, atunci avem o foarte mare problemă cu susţinerea ta de către partid. Este cel mai sigur şi cel mai corect procedeu prin care partidul să poată să funcţioneze să aibă o situaţie financiară foarte bună. Măcar obligaţia ultraminimală de un leu să fie susţinută. Această cotizaţie poate asigura funcţionarea stabilă din punct de vedere financiar a partidului în fiecare lună, cu utilităţile, salariile, plata din datoriile istorice ale partidului", a susţinut Dragnea.

(A.C.)

----------------

Dragnea: "Şefia Guvernului şi a PSD în aceeaşi mână a fost o greşeală"

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că a fost o greşeală ca Victor Ponta să deţină în acelaşi timp şefia Guvernului, dar şi a PSD, un lucru care trebuie evitat în partid pe viitor şi crede că acesta a fost şi motivul pentru care Ponta s-a retras din fruntea PSD.

"Pe fondul situaţiei medicale a lui (Victor Ponta, n.r.) şi pe fondul presiunilor permanente la care era supus, cred că a ajuns la concluzia că nu poate gestiona amândouă funcţiile. Oricum, şi funcţia de preşedinte PSD şi funcţia de prim-ministru într-o singură mână este foarte mult şi cred că de aici înainte în PSD nu trebuie să mai facem aşa ceva, pentru că responsabilitatea este foarte mare", a spus liderul interimar al PSD, care a subliniat că este foarte greu ca un singur om să fie şi un lider de partid eficient, dar şi un premier bun, în acelaşi timp.

"Cred că a luat decizia asta simţind că îi este mai uşor să se poată ocupa în special de Guvern", a completat Dragnea, prezent la o emisiune a postului TV Digi24.

Liviu Dragnea a spus că decizia de a împărţi astfel funcţiile a fost una comună, luată în 2012, însă acum realizează că a fost o greşeală. "Cred că am greşit amândoi, pentru că am plecat amândoi în Guvern, el premier, eu vicepremier, el preşedinte PSD, eu preşedinte executiv la partid, şi cred că din cauza asta încet, încet, în mod involuntar, nu voluntar, partidul aşa puţin a rămas în umbră. Nu a fost confiscat de Guvern, dar comunicarea publică a fost concentrată în special pe acţiunile guvernamentale", a menţionat el.

Liderul interimar al PSD a adăugat că, în această perioadă, relaţia firească de colaborare dintre PSD şi Guvern s-a transformat "într-o relaţie oarecare de subordonare", iar PSD risca să nu mai aibă viaţă de partid.

"Noi n-am mai făcut o activitate politică serioasă, ci s-a făcut mai mult marketing guvernamental, dar partidul a avut de suferit. S-a simţit nevoia ca partidul să fie resuscitat", a spus Dragnea, care a atras atenţia că PSD se află acum într-un "moment de răscruce". În opinia lui Dragnea, separarea funcţiei de preşedinte de partid de cea de premier va aduce "avantaje", atât lui Victor Ponta, cât şi PSD.

Pe de altă parte, preşedintele interimar al PSD a spus că speră ca Victor Ponta să rămână premier până la alegerile din 2016, acest lucru fiind benefic pentru partid. "Asta sper eu şi asta vrea tot partidul şi e important ca şi el să vrea asta. Partidul îl susţine", a subliniat Dragnea, precizând că, în ultima discuţie cu Ponta, premierul a spus că vrea în continuare să rămână în fruntea Guvernului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb