DUANE BUTCHER, AMBASADA SUA: "Ideea că procurorii îi erau loiali preşedintelui a fost îndepărtată de arestarea fratelui său"

A.A.
Ziarul BURSA #Politică / 27 iunie 2014

"Ideea că procurorii îi erau loiali preşedintelui a fost îndepărtată de arestarea fratelui său"

Oficialul SUA încurajează Guvernul să reconsidere taxa pe construcţii speciale

Butcher: "Securitatea energetică, cheie pentru dezvoltare"

Orice idee că procurorii îi erau loiali preşedintelui a fost îndepărtată de arestarea fratelui său (Mircea Băsescu), este de părere Duane Butcher, însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România. "Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni arată că procurorii de aici nu sunt la comanda nimănui", a spus diplomatul, ieri, la un eveniment dedicat investitorilor străini, organizat de Fondul Proprietatea.

Domnia sa a adăugat: "Nu cred că evenimentele din ultimele şase luni au legătură cu faptul că este an electoral, ci reprezintă o mare victorie. Nu suntem mulţumiţi cu ce se întâmplă în unele boarduri ale companiilor de stat, cu ce se întâmplă privind modificările de taxe, însă lupta cu corupţia este reală. Procurorii sunt dedicaţi să îi trimită la închisoare pe cei care încalcă legea. Oricine va vrea să dea sau să ia mită, de acum încolo, se va gândi de două ori înainte. Ne temem că sistemul ar putea contra-ataca, deoarece sunt atinşi oameni care sunt la putere. Dar ceea ce am văzut în ultimele şase luni este impresionant".

Legat de alegerile prezidenţiale, Duane Butcher şi-a exprimat speranţa ca viitorul preşedinte să fie o persoană dispusă să asculte investitorii şi mediul de afaceri. Oficialul SUA le-a spus investitorilor că vara anului 2012, când preşedintele a fost suspendat, a fost un moment când mulţi s-au temut că România o va lua pe o cale greşită, că va ignora instanţele şi Constituţia: "Faptul că a decis să respecte decizia Curţii Constituţionale, că a urmat legea, a fost un test trecut de România, ce-i drept cu multă presiune din Vest. În final, a făcut ce trebuia, a ales să urmeze regulile. Nu ştiu cât a fost o înclinaţie spre respectarea legii şi cât a contat ascultarea opiniei Vestului. Cred că ambii factori au contat".

"România are un potenţial mare pentru creşterea producţiei de gaz"

România este mai puţin afectată decât vecinii săi de criza gazului, cauzată de situaţia din Ucraina-Rusia, datorită producţiei proprii de gaz, a spus Duane Butcher. "Dar, să nu uităm că securitatea naţională, securitatea energetică şi o guvernanţă sănătoasă sunt legate, iar securitatea energetică este esenţială pentru dezvoltare în toate ţările", a adăugat domnia sa.

Potrivit oficialului SUA, România are un potenţial mare pentru creşterea producţiei de gaz - onshore şi offshore -, convenţional şi neconvenţional. Totuşi, pentru a utiliza resursele neexeploatate de gaz, România trebuie să impulsioneze investiţiile masive necesare, consideră domnul Butcher.

"Pentru asta, Guvernul trebuie să demonstreze că este un partener de încredere", a precizat Duane Butcher, completând: "Încurajăm Guvernul să reconsidere politicile fiscale, precum taxa pe construcţii speciale, care descurajează investiţiile şi scade profiturile. Încurajăm Ministerul de Finanţe să se consulte cu stakeholderii, inclusiv companiile, în privinţa sistemului de redevenţe şi să ia în considerare revizuirea taxei pe construcţii speciale".

Domnia sa a mai spus că apreciază transparenţa crescută în scrierea strategiei energetice a României, însă că măsurile fiscale fără viziune şi taxarea excesivă ar putea deraia România de la misiunea sa să asigure securitatea energetică şi să joace un rol în politicile energetice europene.

Duane Butcher îşi încheie mandatul la Bucureşti, din luna iulie, în România, urmând să fie trimis un nou însărcinat cu afaceri, Dean Thompson.

Franklin Templeton Investment a organizat cea de-a şasea ediţie a Zilelor Analiştilor şi Investitorilor Fondului Proprietatea, unde au participat peste 150 de investitori instituţionali locali şi internaţionali din 21 de ţări, cu active în administrare de peste 900 miliarde de dolari, potrivit FP.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Vai de capul vostru de agentura de doi bani! Cat timp credeti ca mai inghitim mizeriile si ticalosiile voastre? Sikorski, cand spunea ca sunteti niste ratati, avea mare dreptate. Hai sa vedem ce-nseamna America pentru noi in lumina recentelor evenimente: 

    - musamalizari grosolane de tipul Teo Peter; 

    - trafic de influenta(gaze de sist, explorari moka in Marea Neagra etc.); 

    - lovituri de stat(mentinerea lui basescu in ciuda votului de 90% in favoarea demiterii); 

    - trafic ordinar de fier vechi(achizitia cosciugelor semi-zburatoare); 

    - Coruptie de joasa speta(credeti ca noi nu vedem?). 

    Cu ce s-a ales Romania de pe urma alierii cu voi? Din pacate doar cu datorii si cu iluzia securitatii. Sper sa va vad cum va dati duhul. In cativa ani, prostia generalizata care e caracteristica voastra cea mai de pret, o sa va duca direct in colaps. Razi? O sa vezi c-am avut dreptate!

    1. Un text scris la dictarea KGB-ului...

      Trebuie sa ai creierasul tare mic ca sa emiti asemenea prostii. Propaganda te-a inecat! Esti precum copiii basarabeni din perioada URSS care nu dormeau noptile pentru a pandi spionii care veneau de peste Prut.

      Limbajul tau, de Antena 3, te da de gol.

      Adevarul e ca basarabenii tineri cred ca vorbesc limba "moldoveneasca", nu limba romana.

      Pe mine m-au intrebat unde am invatat limba lor asa de bine.... 

      bai mai ganditi cu capul limpede ? e adevarat tot ce a scris . ce tre sa ne spuna kgb ?

      Are cineva o pastiluta? rog urgentati, pacientul este grav afectat. 

    bine ca pleci. lai pupat destul in c... pe basescu. SI DA ARE DREPATATE COPP. CE NE-A ADUS ALINTA CU AMERICA? DISTRUGEREA ECONOMIEI DE COZILE LOR DE TOPR?INDATORAREA PE 7 VIETI A ROMANIEI/ SI ACU MAI VOA SA NE FURE SI GAZUL DE SIST? AVEM POTENTIAL HIDROGRAFIC CA SA NE ASIGURAM INDEPENDENTA ENERGETICA. SAPATI LA VOI PINA VA POLUATI SI CRAPATI TOTI.CINA VA DA DREPTUL SA FACETI VOI ORDINE PE PLANETA?

    1. Prin alafabetism, ii compromiti pe antiamericani si chiar daca ar avea dreptate, totusi devin caraghiosi.

    Lingai lui Basecu in actiune.Cititi mai intai "Confesiunile unui asasin economic"si veti intelege multe.Nu orcine este sutinut de americani.Numai pe aceia de care au profitat.

    1. Autostrada Transilvania fara licitatie, dovada clara ca Bechtel (sau cei din spatele ei), ca si in Confesiunile unui asasin economic, dicteaza/ impune regulile. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb