DUPĂ CE BURSA PROPUSESE O SOLUŢIE "IN-HOUSE" Depozitarul Central răspunde BVB: "Noul soft trebuie implementat indiferent de aderarea la T2S"

A.A.
Piaţa de Capital / 18 aprilie 2014

Implementarea unui nou sistem IT ar trebui realizată, indiferent de participarea la platforma paneuropeană Target 2 Securities, arată Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central, într-un comunicat, ca răspuns la poziţia Bursei de Valori Bucureşti, potrivit căreia investiţia într-un nou soft nu se justifică şi ar trebui dezvoltată o soluţie "in-house" destinată migrării la T2S.

Conducerea DC arată că asocierea necesităţii implementării sistemului informatic cu aderarea la T2S în primul val este incorectă.

Reprezentanţii Depozitarului precizează: "A privi chestiunea aderării la T2S doar prin prisma avantajelor imediate şi doar din perspectiva costurilor financiare nu reprezintă o abordare completă. Decizia are mai ales aspecte strategice, aderarea în primul val aducând după sine o modernizare accelerată a serviciilor de post-tranzacţionare locale în general şi a Depozitarului Central în particular. La momentul actual, aderarea în primul val al T2S nu se va mai putea realiza decât manual, urmând ca iniţiativele de armonizare care nu pot fi îndeplinite la momentul aderării, inclusiv cele aferente procesării evenimentelor corporative, să fie implementate în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de ultimul val de migrare (planificat în februarie 2017)".

DC precizează că motivaţia programului de modernizare al Depozitarului Central este atât de ordin strategic cât şi financiar: "Fără un sistem robust şi performant, Depozitarul Central nu va putea să facă faţă competiţiei cu ceilalţi depozitari. Sumele necesare finanţării acestui proiect la nivelul Depozitarului Central vor fi asigurate din resursele proprii, fără a fi necesare contribuţii ale acţionarilor, reflectate printr-o majorare de capital şi nici contribuţii ale participanţilor, reflectate prin creşterea comisioanelor. Mai mult decât atât, după finalizarea implementării noului sistem informatic, creşterea eficienţei operaţionale şi reducerea riscurilor actuale, strategia Depozitarului Central are în vedere transferarea respectivelor beneficii către piaţă, prin scăderea comisioanelor".

Bursa de Valori Bucureşti a propus dezvoltarea "in-house" a unei soluţii tehnice pentru aderarea la "Target2-Securities" (n.r. T2S - serviciul unic paneuropean de decontare transfrontalieră), considerând că investiţia într-un nou sistem IT la Depozitarul Central nu se justifică, potrivit unor documente pregătite pentru Adunarea Generală a Acţionarilor BVB: "Atâta timp cât platforma T2S este destinată exclusiv decontării tranzacţiilor în euro, din punct de vedere al veniturilor generate de implementarea acestui proiect, pe termen cel puţin mediu, DC se va situa mult sub limita de eficienţă economică de operare".

Totodată, reprezentanţii BVB au precizat că Depozitarul Central a inregistrat pierderi operaţionale în ultimii trei ani.

Conducerea DC precizează: "Considerăm că acţionarii ar trebui să privească în ansamblu rezultatele financiare ale Depozitarului Central şi ponderea profiturilor în rezultatele întregului grup BVB. Astfel, în ceea ce priveşte profitul net al Depozitarului Central realizat în perioada 2010 - 2012, acesta a fost în cuantum total de 9.428.653 lei. Rezultatul operaţional pe perioada mai sus amintită a fost pozitiv cu excepţia unui singur an.

Raportat la capitalul social al Depozitarului Central, randamentul pe acţiune cumulat pentru perioada 2010-2012 a fost de 37,28%, în timp ce contribuţia dividendului plătit de către Depozitarul Central în profitul net al Bursei de Valori Bucureşti pentru perioada 2010- 2013 a fost de 28,71%".

Potrivit BVB, nu există o analiză a impactului economic al implementării unei noi platforme tehnologice asupra participanţilor la piaţa de capital, analiză care să prevadă impactul asupra investiţiilor necesare, veniturilor şi costurilor acestora.

În schimb, conducerea DC susţine contrariul: "În ceea ce priveşte întrebările adresate în materialul publicat pe site-ul BVB, privitoare la analiza BVB cu privire la propunerea de achiziţie a unei noi platforme de depozitar, menţionăm că toate studiile, analizele şi cifrele solicitate au fost puse la dispoziţia conducerii executive a BVB şi considerăm că acestea ar fi trebuit evaluate mai în detaliu, pentru o cât mai corectă informare a acţionarilor.

Toate materialele transmise de către Depozitarul Central acţionarilor au fost puse la dispoziţie în timp util şi, de asemenea, toate cererile de informaţii suplimentare venite din partea acţionarilor, inclusiv din partea BVB, au fost onorate într-un mod profesionist şi în timp util.

Decizia privind achiziţionarea unui nou sistem IT la Depozitarul Central a creat disensiuni între conducerea instituţiei şi Ludwik Sobolewski, CEO-ul BVB, care au ieşit la iveală cu ocazia Adunării Generale a DC, de la finalul lunii martie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb