Procesul în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a chemat în judecată BCR pentru presupuse clauze abuzive din contractele de creditare încheiate înainte de 2010 a primit, după un an de amânări, termen la Tribunalul Bucureşti, prima şedinţă de judecată în acest proces urmând să aibă loc pe 24 aprilie.
Potrivit economica.net, dosarul a fost înregistrat în 2013, însă mai multe instanţe şi-au declinat competenţa, astfel că rezolvarea problemei clienţilor BCR care acuză existenţa unor clauze abuzive în contractele lor de credit a fost amânată până în prezent. Acţiunea ANPC a pornit de la reclamaţiile a 15 clienţi, care s-au plâns de diferite nereguli în contractele lor, mai notează sursa. Pe baza acestora, autoritatea a întocmit un proces verbal şi a deschis acţiune în justiţie contra BCR.
Printre clauzele reclamate ca abuzive se numără cea de dobândă de referinţă variabilă, dobânda revizuibilă semestrial şi clauzele privind comisioanele. ANPC a solicitat instanţei să oblige banca să restituie clienţilor sumele încasate în baza acestor clauze considerate abuzive.
1. O veste buna
(mesaj trimis de anonim în data de 31.03.2015, 12:25)
Sper ca si celelalte procese sa primeasca termene cat mai repede si sa fie judecate corect.