DUPĂ VÂNZAREA DE ACŢIUNI TLV ŞI BRD Veniturile SIF Oltenia au urcat la 262 milioane lei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 octombrie 2013

Veniturile SIF Oltenia au urcat la 262 milioane lei

Veniturile SIF5 Oltenia au urcat de 2,5 ori în primele nouă luni, la aproape 262 milioane lei (59,4 milioane euro), evoluţia fiind susţinută în principal de vânzarea unor pachete de acţiuni Banca Transilvania (TLV) şi BRD (BRD).

La finalul lunii septembrie, SIF Oltenia deţinea 1,99% din acţiunile Băncii Transilvania şi 3% din titlurile BRD, faţă de 4,58% şi, respectiv, 4,16% la începutul anului.

Astfel, participaţia la Banca Transilvania a scăzut cu 2,59 puncte procentuale, iar la BRD cu 1,16 puncte procentuale, potrivit raportărilor transmise de SIF Oltenia Bursei de Valori Bucureşti (BVB), anunţă Mediafax.

SIF Oltenia a vândut în primele nouă luni titluri din portofoliu de 223,8 milioane lei (50,7 milioane euro), sumă de 3,7 ori mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a exerciţiului financiar anterior.

Vânzarea unor pachete de acţiuni din portofoliu a influenţat vizibil şi cheltuielile SIF Oltenia, care au urcat de 2,7 ori, la 123,2 milioane lei (aproape 28 milioane euro), faţă de 45,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Creşterea a fost determinată de costurile cu investiţiile financiare cedate (diferenţa negativă dintre valoarea contabilă a titlurilor sau costul de achiziţie şi preţul lor vânzare), care au urcat de 3,5 ori, de la 31,7 milioane lei la 113,3 milioane lei (25,7 milioane euro).

O parte din banii încasaţi pentru titlurile vândute din portofoliu au fost plasaţi în alte acţiuni, SIF Oltenia majorându-şi participaţiile la companii precum OMV Petrom (+0,13 puncte procentuale), Transelectrica (+0,51 puncte procentuale) şi la Transgaz (+1,06 puncte procentuale).

La sfârşitul lunii septembrie, SIF Oltenia deţinea 1,16% din titlurile OMV Petrom (SNP), 6,86% din acţiunile Transelectrica (TEL) şi, respectiv, 1,68% din titlurile Transgaz (TGN).

Societatea de investiţii financiare a cumpărat în primul semestru şi un pachet reprezentând 0,16% din acţiunile Fondului Proprietatea, pe care l-a vândut, ulterior, în al treilea trimestru, când aceste titluri au bătut record după record.

SIF Oltenia a încasat în primele nouă luni dividende de 35,7 milioane lei (8,1 milioane euro) de la companiile la care este acţionar, suma fiind cu puţin sub cea de anul trecut, de 34,9 milioane lei.

Principalii indicatori financiari ai SIF Oltenia pentru tot anul 2013 urmează să fie influenţaţi vizibil şi de o tranzacţie prin care societatea de investiţii financiare a vândut săptămâna trecută aproape tot pachetul de acţiuni pe care îl deţinea la Biofarm, pentru 96 milioane lei (21,6 milioane euro). Acţiunile au fost vândute către SIF Muntenia (SIF4), societate controlată de SIF Banat-Crişana (SIF1). SIF Banat-Crişana a ajuns să deţină, astfel, peste 51% din acţiunile Biofarm.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb