Duvăz: Miniştrii PSD nu vor mai participa la şedinţele de Guvern la care preşedintele vine neanunţat

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 16 iunie 2009

Bogdan Niculescu Duvăz

Bogdan Niculescu Duvăz

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a anunţat ieri, la finalul şedinţei Biroului Permanent că miniştrii partidului nu vor mai participa la şedinţele Executivului la care este prezent şi Traian Băsescu dacă "preşedintele va mai veni neanunţat la Guvern".

Precizăm că preşedintele Traian Băsescu a participat la şedinţa de Guvern de duminică, el declarând că ptimismul BNR nu are acoperire, câtă vreme va fi scădere a PIB şi în trimestrul doi, ceea ce înseamnă intrarea în recesiune a României, iar în aceste condiţii Executivul trebuind să asigure plata salariilor.

Traian Băsescu a spus că în condiţiile în care se va înregistra o scădere a PIB-ului şi în al doilea trimestru, înseamnă că România intră în recesiune.

Şeful statului a mai spus că România "îndeplineşte toate condiţiile să intre în recesiune".

"Abia în trimestrul 3 sau 4 poate reuşim să stăpânim deprecierea economiei", a mai spus Băsescu. Preşedintele a mai arătat că în aceste condiţii este nevoie ca Guvernul să asigure plata salariilor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb