ECONOMIE ŞI RĂZBOI Grecii speră că războiul nu va alunga turiştii

O.D.
Ziarul BURSA #Internaţional #Turism / 20 aprilie 2022

Grecii speră că războiul nu va alunga turiştii

Problemele turismului sunt nesfârşite din 2020 încoace. După o perioadă cumplită legată de pandemie, cu graniţe închise, restricţii, hoteluri fără clienţi, restaurante cu obloanele trase, a venit, în Europa, războiul, un alt necaz menit să-i sperie pe turişti. Cu toate acestea, Grecia mizează pe un sezon turistic mai bun decât cel de anul trecut, în pofida războiului din Ucraina şi a consecinţelor sale, explozia preţurilor şi pierderea a sute de mii de turişti ruşi şi ucraineni care de mai mulţi ani inundau insulele şi staţiunile din nordul Greciei. "Avem deja anulări de rezervări din partea a 600.000 de turişti ruşi şi 240.000 de ucraineni", a declarat preşedintele Asociaţiei agenţiilor elene de turism (HATTA), Lyssandros Tsilidis, care subliniază că la acest moment. La fel ca şi partenerii europeni, Atena a condamnat invazia rusă în Ucraina în pofida legăturilor istorice între Rusia şi Grecia, două ţări ortodoxe. Războiul din Ucraina va afecta în special turismul în insula Creta, unde 10% din turiştii tradiţionali erau ruşi şi ucraineni. "Această clientelă nu va fi înlocuită", consideră Nikos Halkiadakis, preşedintele Uniunii hotelierilor din Heraklion, principalul oraş din cea mai mare insulă grecească. Cu toate acestea, după doi ani de pandemie, Guvernul de la Atena şi profesioniştii din turism sunt încrezători. Pentru Nikos Halkiadakis, "revenirea la normal este un motiv de speranţă şi mizăm pe un sezon mai bun decât anul trecut". "Experţii din industria turismului se aşteaptă la o multiplicare cu doi a numărului de sosiri din acest an", insistă şi Sofia Zacharaki, secretar de stat în Ministerul Turismului. "Iar sezonul arată deja o imagine încurajatoare care ne permite să fim optimişti", a declarat Zacharaki. La rândul său, ministrul elen al Turismului, Vassilis Kikilias, a salutat "reuşita strategiei guvernamentale care a vizat deschiderea sezonului turistic înainte de venirea verii". Potrivit lui Vassilis Kikilias, numărul sosirilor pentru vacanţa de Paşte a crescut la Atena şi Salonic (nord), comparativ cu anul trecut, "iar aceste cifre justifică eforturile noastre". Pentru a da un impuls turismului, care este responsabil pentru aproape 25% din PIB, Grecia a început în februarie să ridice restricţiile împotriva Covid-19 astfel că testele de depistare la frontieră nu mai sunt obligatorii pentru călătorii care au un certificat european de vaccinare. Începând cu data de 1 mai, certificatul sanitar nu va mai fi cerut în restaurante, baruri şi magazine. În ceea ce priveşte purtarea măştii, nu va mai fi obligatorie în spaţiile închise de la 1 iunie. Însă, industria turistică este unul din sectoarele cele mai afectate direct de crize, precum războaie şi pandemii, subliniază secretarul de stat. "După ce am trăit prin ultimii doi ani dificili, nu ne mai este teamă, chiar dacă ritmul de revenire a turismului este unul lent în toată Europa, din cauza războiului din Ucraina", a explicat preşedintele HATTA. Chiar dacă profesioniştii din sector mizează pe un sezon mai bun decât cel de anul trecut, ministrul Vassilis Kikilias avertizează că numărul sosirilor nu va reveni la cifrele record din 2019.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb