SUPLIMENT VOIAJOR Anul turistic 2025 - probleme vechi, orizonturi noi

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 20 februarie

Anul turistic 2025 - probleme vechi, orizonturi noi
Emilia Olescu

Anul acesta se anunţă a fi unul provocator pentru turism, având în vedere condiţiile economice şi politice mondiale, care ar putea influenţa deciziile turiştilor referitoare la vacanţe şi călătorii. Reprezentanţii domeniului apreciază că 2025 va fi anul turismului ressponsabil şi al vacanţelor cu o cultură consolidată.

Anul trecut, turismul românesc a înregistrat o uşoară creştere, festivalurile de teatru şi de muzică şi târgurile de Crăciun reprezentând evenimentele interesante pentru străinii care ne vizitează ţara. Conform datelor oficiale, în 2024 am atras 2,4 milioane de turişti din alte ţări, cu 13,5% mai mult decât în anul anaterior. Numărul înnoptărilor a crescut cu 3,5%, de la an la an, ajungând la 30,1 milioane, la finalul lui 2024, iar totalul sosirilor în structurile turistice s-a cifrat la 14,2 milioane, în creştere cu 4,5%, în perioada analizată.

Promovarea României la târgurile internaţionale de turism este esenţială pentru atragerea străinilor mai ales pe anumite nişe, cum ar fi turismul de sănătate, rural sau circuite culturale. Legat de acest aspect, o problemă importantă o reprezintă finanţarea, oficialii ANAT estimând un necesar de 30 de milioane de euro pentru promovarea turismului autohton pe pieţele externe. De asemenea, este nevoie de sprijinirea concretă a incoming- ului, printr-o primă de incoming, precum şi de o legislaţie fiscală care să sprijine mediul de afaceri şi care să nu se schimbe de la an la an.

Pentru impulsionarea dezvoltării activităţii turistice din ţara noastră ar fi necesară o nouă lege în domeniu, precum şi înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor de management al destinaţiilor (OMD), după cum afirmă operatorii din sector.

Aşadar, una dintre marile provocări pentru acest an rămâne turismul de incoming, deschiderea graniţelor către Europa prin aderarea completă la Spaţiul Schengen fiind o oportunitate unică pentru creşterea numărului de turişti din ţara noastră.

Anul trecut, cei mai mulţi vizitatori străini au venit din Germania, Italia, Israel, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Spania, Ungaria, Franţa, Ucraina şi Polonia.

În ceea ce priveşte destinaţiile către care şi-au îndreptat atenţia turiştii români, printre cele mai populare regiuni turistice rămân Albena, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Lefkada,Thassos şi Creta. Însă, anul trecut, turiştii români au continuat să demonstreze că au o preferinţă puternică pentru destinaţii variate şi captivante. Aceştia au căutat locuri noi şi experienţe autentice, explorând diversitatea globală. Astfel, românii şi-au extins orizonturile, alegând să experimenteze cele mai diverse colţuri ale lumii, de la plajele idilice ale Maldivelor la peisajele şi cultura din Cuba şi la aventurile autentice din Thailanda. În Republica Dominicană, turiştii au găsit relaxare şi distracţie, iar în Tanzania şi Kenya pasiunea pentru aventură a fost satisfăcută de safariurile spectaculoase. Madeira a atras călătorii prin frumuseţea sa naturală şi moştenirea culturală, în timp ce destinaţii precum Emiratele Arabe Unite şi Qatar au fascinat prin modernitatea şi luxul lor. Asia, Japonia şi China au oferit o îmbinare unică de tradiţie şi tehnologie de avangardă, iar Coreea de Sud a devenit un punct de atracţie pentru iubitorii de cultură pop şi inovaţie tehnologică.

Sectorul turismului nu a dus lipsă de fuziuni şi achiziţii, una dintre tranzacţiile răsunătoare din piaţă fiind cea în care agenţia turistică Litoralulromanesc.ro a fost preluată de o companie poloneză, tranzacţia urmând să fie finalizată la sfârşitul lunii martie 2025.

Anul trecut a adebutat, însă, cu o mişcare răsunătoare în zona aviaţei, când Memento Group, care deţine touroperatorul Christian Tour, a cumpărat de la Aegean Airlines - cel mai mare jucător din regiune în acest sector - partea majoritară de acţiuni a companiei AnimaWings, fondată în 2019. Astfel, AnimaWings a devenit o companie aeriană 100% românească, ce operează atât zboruri regulate, cât şi chartere, pe rute interne şi internaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb