Reporter: Cum au încheiat operatorii din turism anul trecut şi ce estimări aveţi pentru 2025?
Alin Burcea: 2024 a fost asemănător anului trecut. Nu a fost un an extraordinar, însă s-a înregistrat o creştere uşoară.
Reporter: Cum vor fi afectate companiile din turism de măsurile de fiscalitate adoptate la finalul anului trecut în Ordonanţa Trenuleţ?
Alin Burcea: Nu cred că sunt premise să meargă prost, pentru că, dacă stăm totuşi să ne gândim, nu a scăzut niciun salariu. Ok, nu vor mai fi creşteri, este evident. Văd că se planifică la Ministerul de Finanţe o creştere de 2,5% şi eu zic că suntem în parametri şi românii pot să-şi facă vacanţele. Pe de altă parte, aşa cum am anunţat public, în pofida promisiunilor repetate ale primului ministru că fiscalitatea nu va creşte, Guvernul introduce acum o nouă majorare a impozitului pe dividende, de la 8% la 10%, după ce acesta a fost recent crescut de la 5% la 8%. Această măsură este o dublă impozitare - profitul companiilor este deja taxat, iar dividendele, care reprezintă sursa de venit a investitorilor, sunt din nou supuse impozitării.
De-a lungul anilor, acest impozit a crescut progresiv, de la 5% într-un context economic stabil în 2016, până la 8% în 2023, iar acum la 10%. Este o supraimpozitare care afectează tocmai pe cei ce produc valoare şi contribuie substanţial la bugetul de stat.
Reporter: Ce măsuri ar fi necesare pentru creşterea turismului românesc?
Alin Burcea: Categoric, un buget anual de promovare mult mai mare, de 30 de milioane de euro. Sprijinirea concretă a incoming-ului, prin prima de incoming, şi alte măsuri. Plus o legislaţie fiscală care să sprijine mediul de afaceri şi care să nu se schimbe de la an la an.
Reporter: Ce proiecte îşi propune să lanseze ANAT în acest sens?
Alin Burcea: ANAT are mai multe proiecte, în special legislative, dar ele nu se pot realiza decât dacă la conducerea ministerului de profil vom avea un secretar de stat din industria turismului. Altfel, şansele de a realiza ceva sunt foarte mici. România este una dintre cele mai slab promovate destinaţii turistice din Europa. Lipsa unui fond naţional de promovare, absenţa participării la târguri internaţionale şi o legislaţie învechită au condus la o competitivitate redusă a ţării pe piaţa globală a turismului. În timp ce multe alte state investesc masiv în promovare şi infrastructură, România continuă să rămână în urmă, cu un număr insuficient de turişti străini şi cu o industrie subdezvoltată. Este vital ca poziţia de secretar de stat responsabil cu turismul să fie ocupată de un profesionist cu experienţă directă în industrie. Este esenţial ca această funcţie să fie deţinută de o persoană care înţelege în profunzime problemele agenţiilor de turism, ale industriei HORECA, ale investitorilor şi ale tuturor actorilor implicaţi în acest domeniu. Numirea unui lider fără expertiză în turism ar perpetua haosul administrativ şi lipsa de viziune strategică.
Altfel, dorim să îmbunătăţim OG 2, dorim legea fondurilor de garantare, dorim să îmbunătăţim legislaţia de achiziţii, pentru a putea să cheltuim banii alocaţi. De asemenea, să avem Organizaţii de Management al Destinaţiei - OMD-uri - cât mai multe şi mai funcţionale.
Reporter: Mulţumesc!