"Într-o perioadă plină de provocări, am ales să acţionăm, nu să reacţionăm"

A consemnat Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 14 aprilie

"Într-o perioadă plină de provocări, am ales să acţionăm, nu să reacţionăm"

(Interviu cu Gruia Stoica, fondatorul şi preşedintele GRAMPET Group)

Anul trecut a fost unul al provocărilor, dar şi al deciziilor, susţine Gruia Stoica, fondatorul şi preşedintele GRAMPET Group. În cadrul unui amplu interviu, domnia sa ne-a spus că transportul feroviar de marfă a resimţit presiuni globale - scăderea producţiei industriale, reducerea comerţului internaţional, incertitudinea economică -, iar în acest context compania pe care o conduce a ales să acţioneze, nu să reacţioneze: "Infrastructura feroviară a României merită performanţă, iar noi livrăm exact asta".

Gruia Stoica ne-a vorbit pe larg despre proiectele GRAMPET Group din ţară şi din regiune, subliniind că bugetul de investiţii din acest an este orientat spre extinderea şi modernizarea parcului de material rulant, un pilon esenţial al activităţii de transport: "Estimăm investiţii de aproximativ 50 milioane euro pentru acest an, iar pe parcursul următorilor cinci ani valoarea totală a investiţiilor va depăşi 270 milioane euro. Aceşti bani sunt direcţionaţi către îmbunătăţirea flotei de locomotive şi vagoane, asigurând nu doar eficienţă şi siguranţă, ci şi capacitatea de a răspunde cerinţelor unei pieţe în continuă evoluţie".

Printre altele, domnia sa consideră că viitorul transportului feroviar nu se mai scrie pe hârtie, ci în coduri şi algoritmi: "De aceea, la GRAMPET Group investim în digitalizare şi tehnologie, pentru că ne oferă claritate, viteză şi control - trei elemente esenţiale. (...) În transportul feroviar, expertiza umană rămâne esenţială, iar AI este instrumentul care amplifică această expertiză, nu o substituie".

În opinia domnului Stoica, dacă vrem să recuperăm decalajul faţă de Vest, atunci trebuie să ne asumăm o strategie ambiţioasă şi coerentă: "În ultimii doi ani, România a demarat, prin finanţare PNRR, un program de reînnoire a 1.000 km de cale ferată, dar realitatea este că peste 80% din reţea necesită modernizare. Acest program trebuie extins rapid la cel puţin 3.000 de km, pentru a face o diferenţă reală".

Reporter: Cum a evoluat activitatea companiei în ultimul an?

Gruia Stoica: 2024 a fost un an al provocărilor, dar şi al deciziilor. Transportul feroviar de marfă a resimţit presiuni globale - scăderea producţiei industriale, reducerea comerţului internaţional, incertitudinea economică. Într-un astfel de context, am ales să acţionăm, nu să reacţionăm.

Rezultatele ne confirmă direcţia: sunt pozitive, dar moderate. Ele reflectă atât drumul corect pe care ne aflăm, cât şi provocările economice prin care trece întreaga industrie. Am încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 413 milioane euro, iar pentru 2025 anticipăm o creştere de până la 486 milioane euro. În 2024, EBITDA (profitul operational) a fost de 57 milioane euro, cu perspective de revenire la nivelurile din 2023, respectiv 78 milioane euro la sfârşit de 2025.

Aceste rezultate reprezintă rodul unui efort susţinut şi al unor decizii strategice luate la momentul potrivit. Ne-am concentrat pe optimizarea operaţiunilor, pe investiţii bine direcţionate şi pe o adaptare rapidă la schimbările din piaţă.

Reporter: În ce stadiu se află proiectul privind dezvoltarea terminalului din Portul Constanţa?

Gruia Stoica: Portul Constanţa este o poartă strategică pentru comerţul dintre Europa şi Asia, având un rol esenţial în dezvoltarea infrastructurii logistice regionale. Dezvoltarea sa este un proiect de importanţă majoră pentru GRAMPET Group, parte a unei viziuni pe termen lung pentru transportul intermodal.

Parteneriatul semnat în 2024 cu KTZ Express, parte a reţelei TITR (Trans-Caspian International Transport Route), este un pas decisiv. Ne bucură faptul că a început modernizarea infrastructurii existente, ceea ce ne permite să dezvoltăm noul terminal, esenţial pentru fluidizarea fluxurilor comerciale. Acum suntem în faza de analiză şi planificare, cea care face diferenţa între un proiect bun şi unul excepţional. Alegem soluţiile optime, construim echipa potrivită, desenăm foaia de parcurs.

Reporter: Ce beneficii urmează să aducă această investiţie?

Gruia Stoica: Această investiţie va transforma fluxurile logistice, sporind volumul de transbordare a mărfurilor şi consolidând conexiunile comerciale internaţionale. Rutele China - Europa - China vor deveni mai eficiente, iar infrastructura noastră va susţine un transport mai rapid, mai sigur şi mai competitiv.

În plus, dezvoltarea terminalului din Portul Constanţa va aduce valoare adăugată prin conectarea sa cu terminalul inaugurat anul trecut la Dorneşti, deoarece prin intermediul acestora se vor crea fluxuri logistice de la o graniţă la cealaltă.

Reporter: Care sunt proiectele la care lucraţi acum şi urmează să fie finalizate?

Gruia Stoica: La GRAMPET Group acoperim fiecare verigă a lanţului feroviar, de la construcţie şi modernizare, la reparaţia şi întreţinerea materialului rulant, transport logistic şi dezvoltarea infrastructurii. Suntem prezenţi acolo unde industria are nevoie de progres.

Automotorul Leon, o declaraţie a ingineriei Româneşti

Primul automotor diesel fabricat în România după Al Doilea Război Mondial - Leon - este rezultatul a 155 de ani de expertiză la Electroputere VFU Paşcani şi munca a 180 de specialişti. Cu 30.000 km de teste la activ şi certificare CE, acesta este gata să ruleze pe căile ferate din Europa. Cu trei vagoane, o capacitate de 154 de pasageri şi un sistem de tracţiune adaptat realităţilor reţelei feroviare româneşti - unde 62% din infrastructură nu este electrificată - Leon demonstrează că industria feroviară românească are forţa şi resursele de a redeveni relevantă.

Electroputere VFU Paşcani continuă procesul de modernizare a trenurilor aflate în exploatare

Am recondiţionat 31 dintre cele 50 de "Săgeţi Albastre" asumate în cadrul unui amplu proiect de revizii capitale de tip R9. De asemenea, am finalizat certificarea a două vagoane prototip modernizate cu fonduri PNRR, parte a unui proiect de peste 66 de milioane de euro. Acesta vizează reabilitarea a 42 de vagoane de călători clasa a II-a şi este cel mai ambiţios proces de modernizare de vagoane realizat la uzina de la Paşcani.

La RELOC Craiova modernizarea locomotivelor avansează

Proiectul prevede modernizarea a 19 locomotive şi asigurarea mentenanţei acestora pentru un parcurs total de 47.469.600 km. Primele două locomotive sunt deja în teste şi se pregătesc să intre în circulaţie. Valoarea totală a contractului se ridică la peste 91 de milioane de euro, o declaraţie a capacităţii noastre de a livra soluţii eficiente şi adaptate cerinţelor industriei feroviare.

REVA Simeria dezvoltă parteneriate solide cu clienţi din Uniunea Europeană

În prezent, patru noi tipuri de vagoane de marfă sunt în faza de certificare, urmând ca producţia acestora să înceapă în 2026. În acelaşi timp, fabrica produce vagoane cisternă Zacns 85mc, cu o capacitate de producţie de 15 vagoane pe lună, şi vagoane Sgmmnss 40', cu o capacitate de producţie de 10 vagoane pe lună. Pe lângă producţia de material rulant nou, REVA Simeria desfăşoară activităţi extinse de reparaţie şi mentenanţă pentru vagoane de marfă, atât pentru clienţi interni, cât şi pentru parteneri din Comunitatea Europeană.

GRAMPET Debreceni îşi consolidează poziţia pe piaţa reparaţiilor de vagoane din Ungaria

Compania efectuează anual revizii, reparaţii şi modernizări pentru peste 2.400 de vagoane de marfă şi cisterne, menţinând standarde ridicate de calitate şi siguranţă pentru clienţii din întreaga Europă.

Grampet Logistics îşi extinde capacităţile operaţionale

Am contractat patru staţii de producţie bitum polimerizat, cu o capacitate anuală de 480.000 de tone. Prima staţie a ajuns deja în luna martie şi este în curs de montare pe platforma rafinariei RAFO Oneşti. Aceasta are o capacitate anuală de 120.000 tone, iar în prima decadă a lunii aprilie vom face primele probe.

Intenţia noastră este de a ajuta constructorii de drumuri şi autostrăzi pentru a-şi atinge ţintele din contractele finanţate prin PNRR. Această investiţie reprezintă o dezvoltare adiacentă a business-ului nostru şi un pas strategic în consolidarea prezenţei GRAMPET Group la nivel local şi regional.

Reporter: Ce noi proiecte de investiţii urmează să demaraţi în acest an?

Gruia Stoica: În business, ca şi pe calea ferată, nu există puncte finale - doar noi destinaţii. Prin urmare, şi anul acesta definim noi obiective.

Vom ridica o nouă fabrică de vagoane de marfă, un proiect care nu doar că ne va creşte capacitatea de producţie, dar va sprijini direct industria feroviară europeană.

Modernizarea flotei de locomotive de transport şi manevra prin finanţări venite de la Fondul de Modernizare continuă astfel încât să înlocuim şi să îmbunătăţim locomotivele de transport şi manevră, consolidând două elemente esenţiale: eficienţa şi siguranţa. Pe o piaţă unde timpul înseamnă bani, livrăm rapiditate, fiabilitate şi performanţă.

Ne extindem strategic prin achiziţia de operatori feroviari de transport de marfă, consolidând o reţea mai puternică, mai conectată, mai eficientă.

În acelaşi timp, fabricile noastre din România - RELOC Craiova, Electroputere VFU Paşcani şi REVA Simeria - vor trece printr-un proces amplu de modernizare şi extindere având la bază investiţii în capacităţi de producţie noi.

Până în 2026, vom finaliza contractele asumate, în valoare cumulată de peste 157 milioane euro, pentru modernizarea de locomotive şi vagoane prin finanţare PNRR. Infrastructura feroviară a României merită performanţă, iar noi livrăm exact asta.

Reporter: Care este bugetul de investiţii pentru anul în curs?

Gruia Stoica: Bugetul de investiţii din acest an este orientat spre extinderea şi modernizarea parcului de material rulant, un pilon esenţial al activităţii de transport. Estimăm investiţii de aproximativ 50 milioane euro pentru acest an, iar pe parcursul următorilor cinci ani valoarea totală a investiţiilor va depăşi 270 milioane euro.

Aceşti bani sunt direcţionaţi către îmbunătăţirea flotei de locomotive şi vagoane, asigurând nu doar eficienţă şi siguranţă, ci şi capacitatea de a răspunde cerinţelor unei pieţe în continuă evoluţie.

Reporter: Ce proiecte pentru digitalizarea companiei aveţi în desfasurare/în plan?

Gruia Stoica: Cred că viitorul transportului feroviar nu se mai scrie pe hârtie, ci în coduri şi algoritmi. De aceea, la GRAMPET Group, investim în digitalizare şi tehnologie, pentru că ne oferă claritate, viteză şi control - trei elemente esenţiale.

Privim dincolo de prezent. Ne uităm la viitor şi vedem un sistem integrat, în care IoT, AI şi RPA automatizează procesele, elimină blocajele şi optimizează fiecare etapă a transportului feroviar. Cu aceste soluţii, vom putea urmări în timp real comenzile şi livrările, vom reduce erorile şi vom anticipa provocările înainte să devină probleme.

Rutele vor fi mai rapide, livrările mai precise, iar documentaţia - fără sincope. Algoritmii avansaţi vor planifica traseele, vor calcula timpii optimi şi vor identifica posibile întârzieri, oferindu-ne o reţea mai fluidă, mai eficientă, mai conectată. Acestea sunt direcţiile pentru 2025.

Reporter: Cum utilizaţi Inteligenţa Artificială în activitatea companiei?

Gruia Stoica: Într-un domeniu unde deciziile sunt atât tehnice, cât şi strategice, AI devine un aliat puternic, capabil să analizeze volume imense de date şi să identifice tipare pe care omul nu le poate vedea la prima vedere.

Dar, oricât de avansată, tehnologia nu înlocuieşte experienţa. În transportul feroviar, expertiza umană rămâne esenţială, iar AI este instrumentul care amplifică această expertiză, nu o substituie. Folosim AI pentru a optimiza procesele, pentru a îmbunătăţi planificarea şi pentru a anticipa riscuri operaţionale, dar deciziile critice rămân în mâinile specialiştilor noştri.

Reporter: Câţi angajaţi aveţi şi care este capacitatea operaţională pe care o deţineţi (ce tipuri de vagoane aveţi în modernizare)?

Gruia Stoica: Siguranţa şi succesul Grupului GRAMPET se bazează pe cel mai valoros atu al nostru: oamenii. Avem peste 7.500 de angajaţi în toate companiile grupului - profesionişti cu experienţă vastă în domeniul feroviar, lideri şi specialişti care cunosc în profunzime mecanismele acestei industrii esenţiale pentru economie.

Pe lângă echipa de elită, un alt pilon strategic este flota noastră puternică: operăm aproximativ 450 de locomotive şi 20.000 de vagoane, cu care transportăm anual peste 15 milioane de tone de marfă pentru clienţii noştri. Această capacitate operaţională, combinată cu viziunea noastră pe termen lung şi cu investiţiile continue în modernizare, ne consolidează poziţia de lider în transportul feroviar de marfă din regiune.

Reporter: În câte ţări activează compania în acest moment şi pe ce alte pieţe urmează să se extindă?

Gruia Stoica: GRAMPET face parte astăzi din primul eşalon al sectorului feroviar privat din Europa Centrală şi de Sud-Est, cu prezenţă în România, Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Republica Moldova, Germania, Serbia, Grecia, Slovenia şi Macedonia. Avem peste 25 de ani de experienţă în această industrie şi am demonstrat că ştim cum să creştem chiar şi în pieţe extrem de competitive.

Privim spre viitor şi intenţionăm să ne extindem în nordul Italiei, în Polonia, Cehia, Slovacia, Belgia, Olanda şi Muntenegru.

Reporter: Care sunt principalele provocări ale sectorului şi ce soluţii vedeţi pentru rezolvarea acestora?

Gruia Stoica: Transportul feroviar de marfă se află într-un moment de răscruce. În România şi în regiune, ne confruntăm cu o scădere a volumului de mărfuri transportate. În ultimii trei ani, traficul feroviar de marfă s-a redus cu 15%, ajungând la 48 de milioane de tone în 2023, comparativ cu 56 de milioane de tone în 2020. În paralel, cota de piaţă a feroviarului în raport cu transportul rutier s-a contractat de la 19% la 16%.

Această dinamică este amplificată de creşterea costurilor energetice, care pune presiune pe cheltuielile operaţionale ale companiilor feroviare, dar şi de încetinirea economiei europene, care afectează cererea de transport din sectoare strategice precum siderurgia şi construcţiile.

În ciuda unei creşteri de 25% a investiţiilor în infrastructura feroviară între 2020 şi 2023, multe proiecte sunt încă în execuţie, ceea ce menţine viteza comercială medie a trenurilor de marfă la un nivel inacceptabil - doar 15 km/h în România.

Dacă ne dorim un sistem feroviar performant, obiectivul principal nu trebuie să fie doar modernizarea unui număr de kilometri de cale ferată, ci şi eficientizarea reală a transportului: creşterea volumului de marfă transportată şi a vitezei comerciale. Trebuie să gândim strategic şi să acţionăm ferm.

În plus, pe lângă investiţiile în infrastructură, trebuie investit şi în personal pe măsură pentru a înţelege aceste investiţii. Eu cred cu tărie că putem creşte viteza comercială cu cel puţin 5km/h pe calea ferată dacă se îmbunătăţeşte comunicarea dintre administratorul infrastructurii feroviare şi operatorii feroviari şi dacă se înţelege că prin transporturile pe care le facem mişcăm împreună economia României.

Reporter: Ce măsuri consideraţi necesare pentru ca România să aibă o infrastructură feroviară la nivelul ţărilor vestice?

Gruia Stoica: Dacă vrem să recuperăm decalajul faţă de Vest, trebuie să ne asumăm o strategie ambiţioasă şi coerentă. În ultimii doi ani, România a demarat, prin finanţare PNRR, un program de reînnoire a 1.000 km de cale ferată, dar realitatea este că peste 80% din reţea necesită modernizare. Acest program trebuie extins rapid la cel puţin 3.000 de km, pentru a face o diferenţă reală.

În paralel, trebuie accelerate marile proiecte de infrastructură: modernizarea Coridorului IX Curtici-Constanţa, Episcopia Bihor-Cluj Napoca, Timişoara-Caransebeş. O prioritate esenţială este şi Portul Constanţa, unde modernizarea infrastructurii feroviare poate transforma România într-un hub logistic european.

De asemenea, proiecte precum electrificarea liniei Constanţa-Mangalia şi modernizarea Magistralei 500 (Ploieşti-Roman-Iaşi) sunt vitale pentru fluidizarea transportului de marfă. Nu este suficient să reparăm linii de cale ferată, trebuie să construim un sistem feroviar modern, eficient, competitiv la nivel european.

Dacă vom avea o viziune clară şi vom implementa aceste măsuri într-un ritm susţinut, atunci România va putea transforma transportul feroviar într-o alternativă reală la transportul rutier, contribuind atât la dezvoltarea economică, cât şi la reducerea impactului asupra mediului. Avem şansa de a face un salt semnificativ, iar GRAMPET este pregătit să fie un partener activ în această transformare.

Reporter: Mulţumesc!

Gruia Stoica - liderul care transformă viziunea în realitate

Fondatorul şi preşedintele GRAMPET Group, Gruia Stoica, un strateg cu o capacitate impresionantă de a construi, evalua şi transforma, a demonstrat că succesul nu vine doar din intuiţie şi experienţă, ci şi din decizii clare, asumate şi relevante pentru viitor. Cu o mentalitate orientată spre progres şi inovaţie, Gruia Stoica înţelege în profunzime pieţe şi contexte diverse, astfel încât să creeze valoare pe termen lung. Fiind un lider care crede în puterea echipelor solide, în parteneriate strategice şi în responsabilitatea socială a mediului de afaceri, domniua sa a făcut din GRAMPET Group un model de excelenţă şi dezvoltare, un jucător esenţial în economia regională şi un exemplu de leadership autentic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3683
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3438
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7573
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6946

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb