Retailerii din Marea Britanie avertizează asupra unui posibil "dumping" al mărfurilor chinezeşti

M.P.
Internaţional / 15 aprilie

Retailerii din Marea Britanie avertizează asupra unui posibil "dumping" al mărfurilor chinezeşti

Retailerii britanici avertizează că există riscul ca firmele chineze să inunde piaţa din Regatul Unit cu produse ieftine, în contextul în care noile tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump limitează accesul Chinei la cea mai mare piaţă de consum din lume, relatează CNBC, de la care transmitem următoarele infromaţii.

British Retail Consortium (BRC) a transmis că firmele din Marea Britanie sunt îngrijorate de faptul că bunuri mai ieftine ar putea fi "redirecţionate" dinspre SUA către alte pieţe, inclusiv Europa, ca urmare a tarifelor de până la 145% aplicate produselor chinezeşti şi a închiderii unei scutiri fiscale importante pentru importurile ieftine.

"Retailerii sunt foarte îngrijoraţi de riscul ca unele bunuri de calitate mai slabă să fie redirecţionate dinspre SUA către Europa, ca efect al tarifelor", a declarat Helen Dickinson, director executiv al BRC, într-un comunicat.

Analiştii atrag atenţia că riscul este mai accentuat în cazul producătorilor chinezi care vând prin platforme online precum Amazon, Shein sau Temu.

"În cazul companiilor precum Shein şi Temu, există riscul ca acestea să îşi reorienteze exporturile către Europa, ceea ce ar putea pune presiune asupra preţurilor, în special pentru retailerii cu produse ieftine", a spus Richard Chamberlain, şeful departamentului de cercetare pentru sectorul de consum din Europa al băncii RBC, pentru CNBC.

Această situaţie ar putea afecta companii precum Primark sau lanţul de magazine de articole casnice B&M. Primark a refuzat să comenteze, iar B&M nu a răspuns solicitării de comentarii.

La începutul lunii aprilie, preşedintele Trump a semnat un ordin executiv prin care a eliminat o scutire fiscală veche de aproape 100 de ani (de minimis) pentru importurile sub 800 de dolari, o măsură care a contribuit la creşterea explozivă a platformelor chineze de vânzări online.

Acum, retailerii din Marea Britanie cer Guvernului să urmeze exemplul Statelor Unite şi să elimine propria scutire fiscală pentru importuri sub 135 de lire (aproximativ 178 de dolari).

"Având în vedere tensiunile geopolitice actuale, Guvernul ar trebui să revizuiască regulile privind pragul de minimis, pentru a asigura cele mai bune condiţii pentru retailerii şi clienţii din Regatul Unit", a mai spus Dickinson.

Andrew Goodacre, directorul general al British Independent Retailers Association (BIRA), a declarat pentru CNBC că încă dinaintea anunţului privind tarifele, membrii săi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la volumul mare de produse chinezeşti care intră în ţară fără taxe şi TVA.

"De luni de zile cerem Guvernului să revizuiască actualul prag de minimis. Miliarde de produse sunt vândute anual prin marile platforme online, intrând în ţară fără taxe şi fără obligaţii fiscale", a transmis Goodacre.

"Gândul că firmele chineze ar putea livra şi mai multe bunuri prin aceste canale este îngrijorător pentru retailerii mari şi mici. Chiar dacă clienţii vor vedea preţuri mai mici, se va crea un mediu concurenţial incorect, care va dezavantaja şi mai mult magazinele fizice", a adăugat el.

Totuşi, Richard Chamberlain a sugerat că abilitatea companiilor chineze de a inunda alte pieţe ar putea fi limitată, deoarece costurile de export vor creşte odată cu aplicarea tarifelor în SUA.

"Aceste platforme chinezeşti se confruntă deja cu costuri mai mari, mai ales odată cu modificarea regulilor de minimis. Vor trebui să plătească taxe vamale şi este posibil ca acest lucru să le forţeze să majoreze preţurile la nivel global", a concluzionat Chamberlain, potrivit CNBC.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. In ziua de azi,nu mai poti dicta/forta pretul pietei,

    daca se forteza,produsele ieftine, se vor vinde la negru/semilegal,

    si atunci problema va fi si mai mare. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3816
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8120
Gram de aur (XAU)Gram de aur454.7122

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb