Şeful diplomaţiei iraniene este aşteptat la Moscova înaintea celei de-a doua runde a discuţiilor Iran-SUA

M.P.
Internaţional / 15 aprilie

Şeful diplomaţiei iraniene este aşteptat la Moscova înaintea celei de-a doua runde a discuţiilor Iran-SUA

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, se va deplasa săptămâna aceasta la Moscova pentru a discuta despre negocierile dintre Iran şi Statele Unite, înaintea unei noi runde de discuţii cu Washingtonul, care va avea loc sâmbătă la Roma sau Muscat, relatează AFP şi Reuters, de la care transmitem următoarele infromaţii.

Iranul şi Statele Unite, care nu mai au relaţii diplomatice din 1980, au purtat discuţii sâmbăta trecută, sub medierea Sultanatului Oman, pe tema spinoasă a programului nuclear iranian. Iranul a fost reprezentat de Araghchi, în timp ce SUA de Steve Wilkoff, emisarul lui Trump. Badr al-Busaidi, reprezentantul Omanului, a făcut naveta între cele două delegaţii, care se aflau în camere diferite la palatul său din Muscat.

Ţările occidentale, în frunte cu Statele Unite, suspectează de mult timp Iranul că doreşte să se doteze cu arme nucleare. Teheranul respinge aceste acuzaţii şi îşi apără dreptul la energie nucleară în scopuri civile, în special pentru energie.

Iranul şi Statele Unite au convenit să continue discuţiile la 19 aprilie, din nou sub medierea Omanului. Aceste discuţii vor avea loc la Roma, a confirmat şeful diplomaţiei italiene, Antonio Tajani. "Am primit o solicitare din partea părţilor implicate, cu Oman jucând rolul de mediator, şi am dat un răspuns pozitiv", a declarat Antonio Tajani, citat de agenţiile italiene. Totuşi, presa iraniană îl citează pe Esmaïl Baghai, purtător de cuvânt al MAE iranian, care a spus că discuţiile vor avea loc la Muscat, capitala Omanului.

Înainte de această nouă rundă de negocieri, Abbas Araghchi se va deplasa la Moscova "spre sfârşitul săptămânii", a declarat luni purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmaïl Baghai, adăugând că această vizită va fi "o ocazie de a discuta ultimele evoluţii ale negocierilor". Şeful diplomaţiei iraniene se va întâlni cu omologul său rus Serghei Lavrov, a confirmat şi Moscova, fără a preciza data întâlnirii.

Rusia este unul dintre membrii unui acord nuclear internaţional încheiat cu Iranul în 2015, dar care a devenit caduc de când Statele Unite au decis să se retragă din el în 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă. Franţa, Marea Britanie, China şi Germania făceau de asemenea parte din acest pact. Textul prevedea ridicarea anumitor sancţiuni internaţionale împotriva Iranului în schimbul supravegherii programului său nuclear de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Potrivit AIEA, Iranul îşi respecta angajamentele, dar în 2018, Donald Trump a retras brusc ţara sa din acord şi a restabilit sancţiunile impuse Teheranului. După revenirea sa la Casa Albă, el a cerut Iranului să negocieze un nou text şi a ameninţat că va bombarda ţara dacă diplomaţia eşuează. "Voi rezolva această problemă", a dat asigurări Donald Trump reporterilor luni, întrebat despre viitoarele discuţii cu Iranul. "Este destul de uşor", a adăugat el.

În 2018, el denunţase "cel mai prost acord negociat vreodată" cu Iranul de predecesorul său Barack Obama.

Ca represalii la retragerea SUA, Iranul s-a distanţat treptat de text. Ţara a crescut numărul şi performanţele centrifugelor sale, maşinile utilizate pentru îmbogăţirea uraniului, pentru a produce mai mult, mai bine şi mai rapid la siturile sale de la Natanz şi Fordo.

Decizia lui Donald Trump de a se retrage din acord a fost parţial motivată de absenţa măsurilor împotriva programului de rachete balistice al Teheranului, perceput ca o ameninţare la adresa aliatului său israelian.

"Singurul subiect al discuţiilor va fi energia nucleară şi ridicarea sancţiunilor", a asigurat duminică Esmaïl Baghai la televiziunea de stat.

Influenţa regională şi capacităţile de rachete ale Iranului se numără printre "liniile sale roşii", a avertizat agenţia de presă iraniană Irna.

Iranul este singurul stat fără arme nucleare care îmbogăţeşte uraniu la un nivel ridicat (60%), continuând în acelaşi timp să acumuleze stocuri importante de material fisionabil, potrivit AIEA. Un prag de 90% este suficient pentru a produce o armă atomică, potrivit organismului de supraveghere nucleară al ONU.

Acordul din 2015 plafona această rată la 3,67%.

Într-un moment în care Teheranul îşi intensifică iniţiativele diplomatice, directorul AIEA, Rafael Grossi, a anunţat luni că va vizita Iranul. Grossi "va sosi la Teheran miercuri seara", a anunţat Irna, citând un oficial al Ministerului de Externe. El se va întâlni cu Abbas Araghchi şi cu şeful Organizaţiei iraniene pentru energie atomică (OEAI), Mohammad Eslami, a adăugat Irna.

Vizita anterioară a lui Rafael Grossi în Iran datează din noiembrie. El a vizitat atunci siturile nucleare Natanz şi Fordo.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt în chestiuni vitale de stat, nu are încredere în Statele Unite şi în Trump în special. Dar Khamenei a fost forţat să se angajeze în negocieri cu Washingtonul în căutarea unui acord nuclear din cauza temerilor că furia publică din ţară din cauza dificultăţilor economice ar putea izbucni în proteste în masă şi ar periclita autoritatea clerului, au declarat patru oficiali iranieni pentru Reuters în martie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3816
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8120
Gram de aur (XAU)Gram de aur454.7122

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb