EFOR a făcut sesizare la Avocatul Poporului

F. A.
Politică / 6 iulie 2012

UPDATE: EFOR contestă şi Legea Referendumului

Expert Forum a mai sesizat către Avocatul Poporului şi OUG 41/2012 care modifică Legea 3/2000 a referendumului, considerând că aceasta din urmă este o lege care reglementează drepturile electorale, iar conform articolului 115 (6) din Constituţia României, ordonanţele de urgenţă nu pot modifica astfel de acte normative.

--------------------

Expert Forum (EFOR) consideră că acţiunile Guvernului prin care a fost emisă şi publicată în Monitorul Oficial OUG 38/4 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt iresponsabile şi neconstituţionale, potrivit unui comunicat de presă.

Pornind de la premisa că legea şi aplicarea Constituţiei nu trebuie să fie opţionale pentru instituţiile statului sau un lux pentru cetăţeni, Expert Forum, prin membrii săi a înaintat astăzi Avocatului Poporului, Valer Dorneanu o petiţie prin care solicită atacarea la Curtea Constituţională a OUG 38/2012.

În acest context, Forumul solicită şi "altor cetăţeni îngrijoraţi de stabilitatea democraţiei şi de constituţionalitatea legilor în România" să se adreseze Avocatului Poporului, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea acestei ordonanţe şi a altor acte similare emise de Guvern.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cum este corect, acum: Avocatului Poporului sau Avocatului Guvernului, al USL??. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3291
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7890
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.8399

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930