Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, instituţie de învăţământ special care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a participat anul acesta la cea de-a 17 ediţie a Bienalei de grafică pentru copii şi tineri desfăşurată la Torun, Polonia şi au obţinut un premiu internaţional, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Prin obţinerea acestui premiu, atât elevii şcolii cât şi profesoara îndrumătoare au contribuit la creşterea prestigiului Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Cluj-Napoca şi la aprecierea lui ca furnizor important de servicii educaţionale şi sociale, valoarea lui fiind recunoscută şi în plan internaţional. Încă o dată, calităţile personale ale copiilor, precum şi activitatea deosebită a cadrelor didactice din această instituţie de învăţământ special, concretizate în rezultatele obţinute de-a lungul timpului la diverse concursuri naţionale şi internaţionale, au făcut cunoscut în lume numele Judeţului Cluj şi al României", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.