Elon Musk: "Producătorii chinezi de maşini electrice îşi vor «demola» concurenţii, în lipsa barierelor comerciale"

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 ianuarie

Elon Musk: "Producătorii chinezi de maşini electrice îşi vor «demola» concurenţii, în lipsa barierelor comerciale"

English Version

Producătorii de automobile electrice chinezi vor avea un succes "semnificativ" în afara Chinei, crede Elon Musk, fondatorul Tesla, scrie CNBC.

"Companiile de maşini din China sunt cele mai competitive companii de maşini din lume. Prin urmare, cred că vor avea un succes semnificativ în afara Chinei, în funcţie de ce tarife sau bariere comerciale vor fi stabilite", a spus Musk miercuri, în conferinţa de prezentare a rezultatelor Tesla. "Sincer, cred că dacă nu vor fi stabilite bariere comerciale, acestea vor demola aproape majoritatea companiilor din lume".

În prezent, Comisia Europeană, braţul executiv al Uniunii, investighează subvenţiile acordate producătorilor de vehicule electrice din China. Ancheta a început anul trecut, dar încă nu a fost încheiată, scrie CNBC.

Conform publicaţiei americane, există posibilitatea ca Uniunea Europeană să ia în calcul impunerea unor tarife mai mari pentru vehiculele electrice provenite din China, într-o perioadă în care acestea se extind agresiv în Europa.

Producătorul chinez BYD, care în trimestrul al patrulea a vândut mai multe maşini alimentate cu baterii decât Tesla, şi-a extins vânzările pe pieţele din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est. De asemenea, companii precum Nio şi Xpeng şi-au lansat maşinile şi în Europa.

CNBC aminteşte că producătorii chinezi şi-au prezentat produsele la una dintre cele mai mari expoziţii auto din Europa, anul trecut. La acea vreme, analiştii spuneau că aceste companii pot reprezenta o provocare pentru firmele auto tradiţionale.

Nu este prima dată când Musk laudă producătorii chinezi de vehicule electrice. Anul trecut, miliardarul a catalogat firmele chineze de vehicule electrice drept "cele mai competitive din lume", subliniind că, probabil, acestea se vor număra printre cele mai importante companii auto din lume.

"Dacă ar fi să ghicesc ... probabil că o companie din China este a doua după Tesla", a spus Musk.

Pentru trimestrul al patrulea, Tesla a raportat venituri şi profit sub aşteptările pieţei. Veniturile din vânzarea de autovehicule s-au ridicat la 21,6 miliarde de dolari, în creştere cu doar 1%, în dinamică anuală. Profitul pe acţiune a fost de 71 de cenţi, sub estimările Wall Street-ului de 73 de cenţi.

Dar, cele mai mari îngrijorări sunt legate de perspectivele companiei. Conform producătorului de maşini electrice, creşterea volumului vehiculelor în 2024 "ar putea fi considerabil mai mică" decât cea de anul trecut, iar compania lucrează la lansarea "vehiculului de următoarea generaţie" în Texas. Tesla a avertizat investitorii că în prezent se află "între două valuri majore de creştere", conform CNBC.

Compania este cunoscută pentru vehiculele sale electrice inovatoare, precum Model S, Model X, Model 3 şi Model Y, şi recent Cybertruck. Pe lângă vehiculele sale electrice, Tesla produce, de asemenea, baterii de stocare a energiei, sub marca MegaPack.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. "De asemenea, companii precum Nio şi Xpeng şi-au lansat maşinile şi în Europa":-)...NIO:-)? Sunt ca si faliti deja, e Lucid varianta chineza:-)

    Nio Inc (NYSE:NIO) is a Chinese EV company focused on the premium segment. Its stock has fallen almost 90% fr om its all-time highs in 2021 and is still over 37% below its IPO price.  

    Year-to-date, the stock has fallen over 25%. At its current price, it looks like it’s trading at a discount. But here are three reasons to stay away fr om the stock  

    nu este adevarat!

    sunt mai multe in ecuatie… 

    s c c r e t 

    Tesla a vandut cele mai multe masini BEV dintre toti producatorii, 1.82 milioane, fara sa fi avut produse in segmentele cele mai populare, masini sub 25000 dolari sau camionete pick-up. Cea mai vanduta masina anul acesta a fost Tesla Model Y cu 1.2 milioane livrari cu preturi incepand de la 40000 dolari, detronand fosta detinatoare Toyota Corala cu un pret de sub 25000 dolari. De anul acesta Tesla a intrat si pe segmentul de pick-up cu Cybertruk iar in anul viitor, in 2025 au anuntat modelul Redwood cu pret de 25000 dolari. De la anul o sa asistam la colapsul producatorilor de masini ICE...it's going to be bloodbath:-)...Or sa va dea importatorii de junk-uri BMW second hand cate 5 la legatura doar sa scape de ele:-)...Litrul de benzina? Mai scump ca un Dom Perignon:-)

    1. Prea multă țuică dăunează.

      Decât să ai cel mai vandut model, de fapt, singurul, mai bine vinzi vreo 20 de modele. 

      Acțiunile Tesla se prăbușesc tocmai pentru că se mai trezesc consumatorii.  

      Costul încărcării la superch arger depășește alternativa pe benzină. Îți place băutura și o abuzezi.

      Tu crezi ca Mercedes isi vinde reteaua de dealeri de optimisti ce sunt ca motoarele ICE mai au viitor:-)?

      N-are nicio legătură, este doar moda maximizării profiturilor. Tesla vinde 1 modele, echipate full, deci online e OK.Mercedes și Renault se joacă pe banii lor.

      Tocmai ca are...Mercedes si altii incep sa faca curatenia de primavara...tarziu pentru ei...Reteaua de dealeri e doar pentru masinile ICE, pentru BEV, toti vor alege modelul Tesla de vanzare directa. De la anul incepe cursa de supravietuire intre producatorii ICE.Va fi un show ce n-a vazut Parisul:-)

      Concurența a lovit întotdeauna în client. : După mintea ta, desigur.

      Lăcomia îi face să-și optimizeze costurile, după care vor reveni la singura soluție viabilă. Bună parte dintre compărători erau tocmai... dealer-ii. : 

      Unde am mai auzit placa asta cu, concurenta:-)? Ah, da la invatamant, ca vezi Doamne, invatamanul privat va ridica nivelul invatamantului in Romania:-)...au ajuns toti analfabetii care nu puteau sa treaca un examen de admitere la facultate sa fie cu studii superioare pe baza de grila si taxa de studii:-). Tineti cu dintii de dealeri altfel iti faci singur schimbul de ulei:-)

      Rămân un clasic, prefer să cumpăr când prețul e jos, aleg un produs care-mi poate folosi mie personal, nu o prostie inutilă pe care s-o însoțesc să se îmbăieze în curent electric cât timp bag în mine sucurele și gogoșici.

      Maturizare plăcută! 2070 e aproape! 

      "Succesuri" si la "cat mai multe plinuri":-)

      De la ele plecasem, acum sunt mai ieftine decât pe electric. În timp, când tu și ceilalți tiriplici veți umple stațiile cu springuri, prețul de staționare la stația pentru trotinetriști va crește, iar cererea pe combustibili clasici, quess what, dom perignon analfabet economic?!?

    Pai decat sa luam masini electrice ieftine si sa salvam planeta nu mai bine luam masini electrice scumpe si salvam planeta? Corect.

    1. Tot asa cum decat sa iei o Dacia ieftina sa "salvam planeta, mai bine luam un BMW scump sa salvam planeta":-)

      care bmw nu da semnale de fel si fac accidente peste media altor marci.

      s c c r e t 

      ala e soferul , nu masina :))

    masinile electrice vor avea soarta televizoarelor 3D.. :)

    1. Iar masinile ICE soarta televizoarelor cu tub catodic:-)

      jelui-m-as si n-am cui .. :)

      Cu toții ne-am dori sa ne pierdem vremea pe la stațiile de încărcare și să așteptăm 2070 când vom avea rețeaua de stații pusă la punct.

      Cu trotineta la tine, visul continuă! 

      Ai vrut să spui că motoarele fosile vor avea soarta TV-urilor 3D.

      Corectează te rog.  

      Spring au ieșit din garanție..

      nu, nu.. am scris exact ce am vrut sa spun :) fara ura , fara dspret,.. :)

    Cotația Tesla scade, prețurile mașinilor scad.

    Își pune problema vreun tiriplic electric ce face un proprietar de Tesla care ar vrea sa-și vândă opera?

    Casco va creste la stele pe electrice, s-o ții, te rupe, s&o dai, te rupe. : 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb