Autoritatea de Concurenţă din Elveţia (COMCO) a lansat în mod oficial o investigaţie la şapte bănci globale suspectate că au manipulat preţurile metalelor preţioase.
COMCO a informat că vrea să afle dacă "UBS Group" AG, cea mai mare bancă din Elveţia, şi banca privată "Julius Baer Group" AG au încheiat acorduri ilegale cu "Deutsche Bank" AG din Germania, "HSBC Holdings" Plc şi "Barclays" Plc din Marea Britanie, "Morgan Stanley" din SUA şi "Mitsui" din Japonia pentru stabilirea preţurilor metalelor preţioase (aur, argint, platină şi paladiu).
Investigaţia ar urma să se finalizeze în 2017, potrivit anunţului făcut de Patrik Ducrey, directorul COMCO, care a refuzat să ofere detalii privind ancheta.
Dacă băncile vor fi găsite vinovate de manipularea preţului materiilor preţioase, atunci ar putea fi amendate de autorităţile elveţiene cu până la 10% din venituri.
În luna februarie, publicaţia americană The Wall Street Journal informa, citând surse anonime, că Departamentul de Justiţie şi Comisia pentru tranzacţii futures cu materii prime (CFTC) din SUA investighează cel puţin zece bănci majore pentru posibila manipulare a pieţelor metalelor preţioase. Conform acestora, procurorii americani verifică modul de stabilire a preţurilor pentru aur, argint, platină şi paladiu la Londra, iar CFTC a deschis o investigaţie civilă.
Publicaţia nota, atunci, că băncile investigate sunt "HSBC Holdings", "Bank of Nova Scotia", "Barclays", "Credit Suisse Group", "Deutsche Bank", "Goldman Sachs Group" Inc, "JPMorgan Chase & Co.", "Société Générale" SA, "Standard Bank Group" Ltd. şi UBS AG.
Anul trecut, "Deutsche Bank" şi-a închis divizia de tranzacţionare a metalelor preţioase, în condiţiile în care banca germană şi-a redus expunerea pe materiile prime. Decizia de închidere a venit după ce, în 2014, "Barclays", "Deutsche Bank", "Bank of Nova Scotia", HSBC şi "Société Générale" au fost acuzate, în instanţă, de manipularea cotaţiei aurului London fix - folosită de companiile miniere, de bijutieri şi de băncile centrale pentru cumpărarea, vânzarea şi evaluarea acestuia.
Tot anul trecut, unii cercetători americani afirmau că London fix pare că a fost manipulată timp de un deceniu de băncile care o stabileau.