Gala BURSA 2024
Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie, a avut loc în data de 19 noiembrie 2024, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.
Grupul de presă BURSA a organizat Masa Rotundă cu tema “Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?”, în data de 14 februarie 2018, de la ora 10:00, la Hotel Marshal Garden, Sala Panoramic 2, din str. Dorobanţilor nr. 50B, Bucureşti
Ordonanţa de Urgenţă 114 adoptată la finalul anului trecut a produs nemulţumiri şi în piaţa de energie, întrucât instituie o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din acest sector şi plafonează preţul gazelor şi electricităţii la 68 de lei/MWh, în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022.
Opiniile sunt diferite în piaţa de profil, în cadrul dezbaterii actori din domeniu şi reprezentanţi ai autorităţilor evidenţiind atât efectele negative ale ordonanţei, cât şi aspectele sale pozitive.
Taxele din energie îngenunchează Complexul Energetic Oltenia, a afirmat, ieri, Sorin Boza, preşedintele Directoratului Complexului. Taxa de 2% din cifra de afaceri, impusă companiilor din energie la finele anului trecut prin OUG 114/2018, reprezintă pentru CE Oltenia, o sumă de aproximativ 60 de milioane de lei, adică 5% din totalul valorii pe care compania o aplică pentru certificatele de CO2, cost care ajunge la 1,4 miliarde de lei, a explicat domnia sa.
Pe lângă efectele negative pe care le are OUG 114/2018, în cadrul dezbaterii de ieri au fost evidenţiate şi aspecte pozitive ale noilor reglementări. În opinia expertului în energie Ovidiu Demetrescu, moderatorul evenimentului, ordonanţa a deschis o discuţie "care trebuia deschisă".
CIPRIAN GLODEANU, ARIF:
•"Investitorii îşi fac procesul de due diligence şi pe partea de legislaţie"
Investitorii în sectorul energetic din ţara noastră au început, mai nou, să-şi facă procesul de due diligence nu doar pe proiecte, ci şi pe partea de legislaţie, pentru a afla modul în care pot ataca în instanţă anumite măsuri legislative, a precizat Ciprian Glodeanu, preşedintele Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (ARIF).
VIOREL LEFTER, PATRES:
•"Scopul OUG 114/2018 este să acopere foamea de la bugetul statului"
OUG 114/2018 va adânci pierderile producătorilor de energie regenerabilă, raţionamentul retroactiv prin care este aplicată taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie fiind ilogic din punct de vedere economic şi juridic, este de părere Viorel Lefter, preşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România (PATRES).
CLAUDIU CREŢU, ELCEN:
•"Noile taxe - un cerc vicios care afectează capacitatea de investiţie"
ELCEN îşi doreşte ca plafonarea preţului la gaze să se aplice şi pentru producătorii de energie termică în sistem centralizat, în condiţiile în care consumatorii finali sunt şi cei care beneficiază de energie termică, nu doar consumatorii de gaze, a declarat Claudiu Creţu, administrator special ELCEN.
Ordonanţa 114/2018 a fost solicitată de cei care câştigă în urma implementării ei, pentru că, aşa cum avem un mix al energiei, avem şi un mix al intereselor, iar din această Ordonanţă au de câştigat cei care au piaţa reglementată şi câştigul asigurat, a subliniat, ieri, Niculae Havrileţ, consilier în cadrul Ministerului Energiei.
SEPTIMIU STOICA, BRM:
•"În zona consumatorilor mari va fi resimţită o penurie"
De când a fost emisă OUG 114/2018, piaţa reglementată a gazelor aproape că nu mai există, este de părere Septimiu Stoica, membru în Consiliul de Administraţie al Bursei Române de Mărfuri (BRM).
ALEXANDRA BORISLAVSCHI, ELECTRICA:
•"Nu putem spune că avem o piaţă matură şi stabilă"
Nu se poate considera că ţara noastră are o piaţă a energiei matură şi stabilă, a declarat Alexandra Borislavschi, director executiv al direcţiei de guvernanţă corporativă & M&A, adăugând, însă, că măsurile incluse în OUG114/2018, respectiv plafonarea preţurilor, nu reprezintă modul ideal de rezolvare a distorsiunilor din piaţă.
Plafonarea şi reglementarea preţurilor la energie electrică şi gaze a fost introdusă ca urmare a unei deficienţe a pieţei de energie, în condiţiile în care societăţile din sectorul energetic nu pot asigura o competiţie reală, iar preţurile electricităţii şi gazelor urmau să crească în perioada succesivă, a afirmat Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român al Energiei (CER).
VASILE CIOLPAN, ROMGAZ:
•"Orice taxă în plus slăbeşte capabilitatea de investiţii"
Impactul cel mai important al OUG 114 este că deranjează tot ce am construit în ultimii ani, este de părere Vasile Ciolpan, Directorul Departamentului Comercializare Energie din cadrul Romgaz. Domnia sa a precizat că devine foarte complicat să fie pusă în practică această ordonanţă, fără norme de aplicare.
Orice schimbare legislativă şi a cadrului de reglementare, în domeniul energiei, afectează în mod negativ investiţiile şi stabilitatea mediului de afaceri, care oricum a fost afectată, în ultimii ani, cel puţin în ceea ce priveşte sectorul regenerabilelor, susţine Mihai Bălan, policy officer în cadrul Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană.
OUG 114/2018 are impact asupra Complexului Energetic Oltenia, însă acesta nu este la fel de puternic precum costurile cu certificatele de CO2, susţine, Constantin Bălăşoiu, membru al Directoratului CE Oltenia.
Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie, a avut loc în data de 19 noiembrie 2024, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.
Ziarul BURSA a organizat a II-a ediţie a conferinţei “CSR şi sustenabilitate”, în data de 21 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon AB.
Ziarul BURSA a organizat a XII-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, în data de 25 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa.
Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”, în data de 13 iunie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB.
Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Piaţa financiar-bancară”, în data de 21 mai 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.
Ziarul BURSA a organizat o nouă ediţie a conferinţei “România – Strategia dezvoltării”, în data de 23 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon D, din Calea 13 Septembrie nr. 90.
Ziarul BURSA a organizat “FORUMUL INVESTITORILOR - 2024: Provocările și oportunitățile anului”, eveniment ajuns la a III-a ediție, ce a avut loc în data de 20 martie 2024, începând cu ora 10:00, la Radisson Blu Hotel Bucharest, sala Atlas 2, din Calea Victoriei 63-81.
Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, a avut loc în data de 21 noiembrie 2023, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.
Ziarul BURSA a organizat conferinţa “CSR şi sustenabilitate”, în data de 10 octombrie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17, Bucureşti.
Ziarul BURSA a organizat a XI-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, ce a avut loc în data de 26 septembrie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest, sala Platinum, din Calea Dorobanţilor nr. 5-7, Bucureşti.
Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizarea României”, ce a avut loc în data de 11 iulie 2023, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB din Calea 13 Septembrie 90
Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “Piaţa financiar-bancară”, ce a avut loc în data de 28 iunie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.
Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “România – Strategia dezvoltării”, ce a avut loc în data de 24 mai 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.
Ziarul BURSA, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), a organizat conferinţa “Business şi Antreprenoriat”, ce a avut loc în data de 4 mai 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.
Ziarul BURSA a organizat FORUMUL INVESTITORILOR - 2023: Provocările și oportunitățile anului, eveniment ajuns la a II-a ediție, ce a avut loc în data de 21 martie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Platinum.
Ziarul BURSA a organizat a VII-a ediţie a conferinţei “Securitatea cibernetică”, în data de 31 ianuarie 2023, începând cu ora 09:30, la Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, sala Cişmigiu, din str. Doamnei nr. 12, Bucureşti.
Evenimentul s-a desfăşurat cu participare fizică şi a fost transmis, în direct, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media.