ENERGIE PENTRU VIITOR SAU TAXE PENTRU ASTĂZI? / NICULAE HAVRILEŢ, MINISTERUL ENERGIEI: "Aşa cum avem un mix al energiei, avem şi un mix al intereselor"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 februarie 2019

Niculae Havrileţ

Niculae Havrileţ

Ordonanţa 114/2018 a fost solicitată de cei care câştigă în urma implementării ei, pentru că, aşa cum avem un mix al energiei, avem şi un mix al intereselor, iar din această Ordonanţă au de câştigat cei care au piaţa reglementată şi câştigul asigurat, a subliniat, ieri, Niculae Havrileţ, consilier în cadrul Ministerului Energiei. Furnizorii tradiţionali de gaze către consumatorii casnici sunt cei care au solicitat emiterea OUG 114/2018 şi tot ei sunt cei care au de câştigat în urma aplicării ei, a precizat domnia sa, apreciind: "Dacă vrem să vedem cine este câştigător, nu o să-l vedem aici, la aceas­tă dezbatere, pentru că la masa rotundă au venit cei care pierd din ordonanţă, cei care câştigă nu sunt aici. Câştigă cei care au piaţa reglementată şi venitul asigurate. Ei sunt marii câştigători şi pentru că îşi păstrea­ză piaţa îngheţată".

Şi consumatorii casnici sunt câştigători, pentru că şi ei au fost protejaţi, a adăugat domnul Havrileţ, precizând: "De ce a trebuit să fie dată această ordonanţă? A trebuit să fie dată pentru că funcţionarea pieţei în ultimul an nu a fost una predictibilă, pentru că nu au fost îndeplinite anumite caracteristici fundamentale ale pieţei liberalizate. Nu a funcţionat, spre exemplu, mecanismul consumatorului vulnerabil şi nu au funcţionat alte reglementări, alte mecanisme care se autoreglementează în cadrul unei pieţe liberalizate". Un element de bază pentru emiterea acestei OUG a fost gradul de sărăcie a populaţiei, a conchis consilierul din Energie.

Creşterea preţului energiei şi gazelor s-a datorat preţurilor marginale, care, pe piaţa gazelor, au fost date de preţul de import, a mai precizat domnia sa.

Niculae Havrileţ a explicat: "Sunt aspecte bune şi aspecte mai puţin bune ale ordonanţei. Problema este dacă lucrurile bune sunt într-adevăr bune - unii zic că sunt bune, dar de fapt sunt rele - şi să vedem dacă cele rele sunt chiar rele. Se conturează nevoia de dezbatere cu privire la piaţă. Cei care pierd vor fi foarte activi pe piaţă, iar cei care câştigă nu vor interveni, dar se va vedea cine câştigă şi cine pierde. Se desprinde cu ochiul liber că majorarea preţurilor energiei şi a gazelor s-a întâmplat din cauza preţurilor marginale. În România, în momentele de consum extrem, ca urmare a temperaturilor extreme, mari vara şi mici iarna, producţia internă nu mai face faţă şi trebuie să importăm energie la un preţ mai mare decât preţul de producţie din România, iar acesta este un preţ marginal la care se aliniază şi producătorii interni. La fel şi la gaze. (...) În 2016, în România preţul gazelor de producţie internă era reglementat la 60 de lei pe MWh, iar pe pieţele internaţionale preţurile erau de 52 de lei pe MWh. Tot anul 2016 am solicitat şi nu s-a aprobat. Dacă făceam această liberalizare în 2016, acum am fi avut suficientă experienţă să gestionăm piaţa".

Printre altele, Niculae Havrileţ a anunţat intenţia de utilizare a unui depozit de gaze care aparţine Romgaz, din apropiere de Craiova, proiectat pentru depozitarea unei capacităţi de un miliard de metri cubi de gaze naturale. Consilierul din Energie a precizat: "În ultimii ani nu a fost utilizat mai mult de 10% acest depozit. Ideea este să integrăm o eventuală investiţie cu componentă de introducere a energiei electrice din gaz într-o legătură directă cu acest depozit. Este un proiect interesant şi sunt fonduri de in­vestiţii care vizitează ministerul de resort pentru a se interesa de această investiţie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb