ENERGY EXPO 2024 lansează programul StartUp CONNECT

Comunicate de presă / 9 august

ENERGY EXPO 2024 lansează programul StartUp CONNECT

ENERGY EXPO 2024 promovează inovaţia şi susţine participarea companiilor şi a antreprenorilor din industria de energie, aflaţi la început de drum, prin introducerea Programului StartUp CONNECT.

Organizat între 10 şi 13 octombrie la Hala Laminor din Bucureşti, ENERGY EXPO 2024 este cel mai amplu eveniment atât din România, cât şi din regiunea de S-E a Europei, dedicat întregului ecosistem de energie. Cu peste 30.000 m² de spaţiu expoziţional, două scene cu 12 conferinţe şi peste 30 de pannel-uri, +100 speakeri naţionali şi internaţionali, +300 autorităţi, parteneri şi expozanţi, o zonă dedicată pentru networking B2G & B2B: CONNECT VIP Lounge, soluţii exclusive B2C, precum şi o aplicaţie mobilă în care partenerii îşi pot seta direct întâlnirile, ENERGY EXPO 2024 ridică standardele târgurilor expoziţionale de profil şi îşi propune să devină evenimentul anual de referinţă, din energie. Pentru un plus de autenticitate, pannel-urile din cadrul conferinţelor ce vor avea loc în cele 4 zile de eveniment sunt moderate de cei mai buni jurnalişti de la Digi24, ENERGY MAGAZINE, Energynomics, Profit.ro şi BIZIDAY.

Programul StartUp CONNECT @ENERGY EXPO 2024

Programul StartUp CONNECT reprezintă un nou pachet de expozant dedicat startup-urilor din zona de energie şi a industriilor conexe. "Din suprafaţă totală a evenimentul am alocat 1000m² pentru o zonă dedicată exclusiv startup-urilor, care va cuprinde multiple standuri cu o suprafaţă standard de 6m² la un preţ accesibil acestora. Programul StartUp CONNECT include în pachet şi accesul în zona de networking B2G & B2B CONNECT VIP Lounge, dar şi la conferinţe, pentru toate cele 4 zile de eveniment, facilitând astfel contactul direct cu liderii din piaţa de energie, dar şi cu reprezentaţii asociaţiilor şi autorităţilor reprezentative, de la nivel local şi central, din România", a explicat Mirela Secan, Chief Event Architect (CEA) ENERGY EXPO 2024.

Pentru companiile reprezentative ale sectorului de energie participante la ENERGY EXPO 2024, startup-urile vor aduce o perspectivă inovatoare, permiţându-le astfel să îşi extindă portofoliul partenerilor în vederea realizării obiectivelor strategice orientate către tranziţia la energia verde şi nu numai.

Renergia, compania care a câştigat "Bestnewcomer 2023" în Europa Centrală de Est, ajungând în Top 1% dintre startup-urile la nivel mondial recunoscute de Global Startup Awards, şi-a anunţat deja prezenţa la ENERGY EXPO 2024.

WALDEVAR, sponsor principal ENERGY EXPO

În ceea ce priveşte expozanţii participanţi la ENERGY EXPO 2024, compania WALDEVAR şi-a anunţat prezenţa în calitate de partener principal al evenimentului, fiind un susţinător activ în demersul ENERGY EXPO de a transmite un mesaj puternic către pieţele externe: România reprezintă un hub energetic important pentru Europa.

"În calitate de contractor EPC, compania WALDEVAR este dedicată inovaţiei şi excelenţei în toate proiectele derulate. Participarea la ENERGY EXPO ne oferă oportunitatea de a prezenta cele mai recente soluţii şi tehnologii pe care le-am dezvoltat, precum şi de a construi relaţii valoroase cu partenerii şi clienţii noştri. Credem cu tărie că aceste interacţiuni vor contribui la creşterea şi succesul continuu al companiei noastre", susţine Cristian Dragomir, CEO WALDEVAR Energy.

Alături de parteneri strategici precum Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Energiei şi Primăria Sector 3, până la acest moment şi-au anunţat susţinerea pentru ENERGY EXPO 2024 şi ACUE - Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie | RPIA - Asociaţia Română a Industriei Fotovoltaice | RWEA - Asociaţia Română pentru Energie Eoliană | HENRO - Asociaţia Producătorilor de Energie Electrică | APCE - Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie | AMR - Asociaţia Municipiilor din României I ARSC - Asociaţia Română Smart City I AHK România - Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană | CCIRI - Camera de Comerţ şi Industrie România Israel I BRCC - Camera de Comerţ Britanico-Română şi Asociaţia Energia Inteligentă.

În plus, prin susţinerea partenerilor strategici, în cadrul ENERGY EXPO 2024 vor fi amenajate standuri, într-o zonă comună, pentru toate municipiile şi oraşele reprezentative la nivel naţional, iar prezenţa primarilor, prefecţilor şi a city managerilor va reprezenta o oportunitate pentru reprezentanţii companiilor participante la eveniment să vină cu soluţii şi propuneri de proiecte ce vor putea fi implementate în perioada următoare.

Dintre companiile din sectorul energetic care activează în România sau în regiune şi care sunt interesate să-şi prezinte produsele, soluţiile sau serviciile la ENERGY EXPO 2024, enumerăm Sungrow, Prime Batteries Technology, Milwaukee, SKE - Huawei, Photomate, Sunergy, Allview, HORAY, SAJ Electric, Darcom Energy, Budmat, SolaX, Ilvief, PCG

Montaj, Stratospark, Keno Energy, Elektra Renewable, NGT, GTA Energy, Sonepar, SKELA, TRINA Solar, PRAMAC, Romstal, ENERGOBIT, Enjoy, Alpha Energ, ELECTRO PROMEX, Mateco, Wirren, Fortza Solar, AUSTROTHERM, VOLTA X SOLAR SYSTEMS şi mulţi alţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb