Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5374 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,73 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,5301 lei.
De asemenea, dolarul american a urcat cu 1,71 bani în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,3472 lei, faţă de 3,3301 lei în şedinţa de vineri.
Gramul de aur a fost cotat la 135,0678 lei, în creştere cu 2,1463 lei, comparativ cu 132,9215 lei, valoare stabilită în şedinţa precedentă.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 3,6780 lei, urcând de la 3,6739 lei, valoare anunţată vineri.