Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4109 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,38 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4147 lei.
Dolarul american a coborât, de asemenea, cu 0,64 bani în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,3208 lei, faţă de 3,3272 lei în şedinţa precedentă.
Gramul de aur a fost cotat la 136,8668 lei, în scădere cu 0,1057 lei, comparativ cu 136,9725 lei, valoare stabilită în şedinţa anterioară.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 3,6461 lei, majorându-se uşor de la valoarea de 3,6457 lei anunţată ieri.