Euroins a dat în judecată ASF

Andrei Iacomi
Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2023

Euroins a dat în judecată ASF

Grupul bulgar a demarat procedura legală pentru anularea deciziei ASF, privind revocarea licenţei de funcţionare a Euroins România

"Eurohold şi BERD au înaintat deja o propunere concretă pentru a rezolva criza din piaţa RCA", se menţionează în comunicatul grupului

"Propunerea prevede transferul portofoliului Euroins România către EIG Re", conform documentului

Euroins Insurance Group (EIG) a demarat procedura legală de suspendare şi anulare a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din 17 martie 2023 de revocare a licenţei de funcţionare a Euroins România, prin depunerea unei cereri la Curtea de Apel Bucureşti, conform unui comunicat al asiguratorului.

Potrivit documentului, acţiunea în justiţie a fost unul dintre demersurile întreprinse de acţionarii Euroins România pentru a revoca decizia ASF. "În plus, Eurohold şi BERD, acţionari ai EIG, au înaintat deja Guvernului, Parlamentului, ASF şi Fondului de Garantare a Asiguraţilor o propunere concretă pentru a rezolva criza de pe piaţa RCA, declanşată de închiderea uneia dintre companiile cheie şi care afectează 2,7 milioane de asiguraţi RCA. Propunerea urmăreşte să evite ca FGA să cheltuie banii statului român şi ai contribuabililor pentru plata daunelor RCA", se arată în comunicat.

În document se adaugă: "Propunerea prevede transferul portofoliului Euroins România către EIG Re, printr-un acord de transfer prin care EIG Re se angajează să acopere daunele actuale şi viitoare şi specifică faptul că Euroins AD, filiala bulgară a grupului şi una dintre cele mai mari divizii din holding, va opera iniţial în România sub regimul Freedom of Services (FoS), deservind clienţii români. Acţionarii se angajează să asigure aportul de capital necesar pentru executarea propunerii".

Eurohold susţine că, prin revocarea licenţei Euroins România, ASF a desfiinţat un ecosistem economic care a menţinut mii de locuri de muncă în toată ţara, direct şi indirect, şi a păgubit bugetul de stat de sute de milioane de lei reprezentând venituri din impozite, contribuţii la asigurările sociale şi alte taxe şi comisioane.

"Euroins Insurance Group face demersuri astfel încât ASF să revoce această decizie, în condiţiile în care aceasta a afectat o companie deţinută şi susţinută de un grup financiar puternic, BERD, şi cu o poziţie financiară solidă, cu toate taxele datorate plătite la timp", se menţionează în raport.

Conform comunicatului, în ultimii zece ani, începând cu 2013 inclusiv, Euroins România a plătit la bugetul de stat aproape 650 de milioane de lei, reprezentând impozite salariale şi alte taxe, contribuţii salariale şi alte similare, plus aproape 125 milioane de lei reprezentând contribuţia specială la ASF, care a fost crescută la începutul anului 2022 de la 1% la 2,5%, şi apoi la 4%. Ca o consecinţă directă a acestei creşteri, Euroins România a plătit către ASF doar în 2022 aproape 67 de milioane de lei.

"De asemenea, în ultimii zece ani, Euroins România a plătit brokerilor din România aproape 2,4 miliarde de lei reprezentând comisioane, dintre care peste jumătate de miliard de lei doar în 2022", se mai menţionează în raport. "Euroins Insurance Group îşi exprimă deplina încredere că sistemul juridic din România va face dreptate şi va evidenţia adevărul şi are încredere că autorităţile mai sus menţionate vor răspunde la propunerile transmise".

Săptămâna trecută, BERD a dat un dat un comunicat prin care susţinea că

Euroins România avea o situaţie financiară solidă când i-a fost retrasă licenţa de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Astfel, potrivit unei analize aprofundate realizată de experţi de top, nu exista bază pentru suspendarea licenţei Euroins, conform băncii.

Pe de altă parte, Valentin Ionescu, director general al Direcţiei Asigurări din cadrul ASF a afirmat că EIOPA a confirmat analiza Autorităţii şi deciziile luate în cazul Euroins.

După retragerea licenţei Euroins România la jumătatea lunii trecute, Eurohold a transmis printr-un comunicat de presă că decizia ASF este o preluare ostilă a activelor filialei din România. Ulterior, Tanja Blatnik, CEO Euroins Romania, a acuzat ASF că decizia sa a fost comunicată ilegal către mass-media cu o seară înainte, fără a discuta în prealabil cu conducerea companiei şi fără a aştepta finalizarea auditurilor internaţionale aflate în derulare.

În data de 20 martie, Assen Hristov, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Eurohold, a spus că licenţa Euroins România a fost retrasă fără just temei, motiv pentru care Eurohold va da în judecată Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru investiţia făcută şi pierderile suferite. 

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Libertatea si alti ca ei ce vor spune ?

    Daca esti hot dece vrei sa platesti in continuare ?

    1. Hoți sunt aia care nu I lasă pe bulgar în pace....

      Asa gandire, asa mod de exprimare, agramat!

    Acum "mingea" este in terenul JUSTITIEI , GUVERNULUI si a PARLAMENTULUI ROMANIEI.

    Daca avem un STAT LIBER si DEMOCRATIC si un STAT DE DREPT, daca avem o JUSTITIE LIBERA, DREAPTA si FAEA CORUPTI, atunci sunt sigur ca asiguratii, pagubitii si unitatile repararoare nu vor avea de suferit din cauza seciziei ASF.  

    In caz contrar, se va instala un adevarat HAOS in Piata Asigurarilor RCA, asiguratii si pagubitii vor fi pusi pe drumuri si refuzati de Service uri in vederea efectuarii reparatiilor pe politele RCA EUROINS. 

    Afirm cele de mai sus pe baza experientei prin care a trecut Piata Asigurarilor, asiguratii si pagubitii in urma FALIMENTULUI CITY ASIGURARI.

    1. Stai liniștit că mai sunt și alte curți, mese !!! Mai bine gândește dece o oare o bulgăroaică este șefa la un organism internațional financiar ? Noi pe cine avem acolo ? Pe sfântul Duh..

      Cam ai dreptate...

      Crezi ca Qatargate nu i-a speriat pe conducatorii U.E.?

      Putin de abia asteapta ca U.E. sa fie implicata in alt mega scandal. 

      Sigur el, Putin le vede și le face pe toate.!! Doar atât poți ?

      Ce vorbim noi aici? Adică Hoții ăștia de ultima spetza, care au transferat activele in Bulgaria când i-a prins in sfârșit (ca toată piata știa de ani de zile ca sunt putrezi) ASF, ei acum ne dau sfaturi cum sa rezolve ei problema?

      Nu va e ma rusine?? 

      Alooo?  

      BERD - probleme mari cu scoaterea cămășii?

      Domnu de la BERD, se o upa exact de Romania si Bulgaria. A băgat 500 mil euro sa cumpere cu mafioții operațiunile CEZ si acum nu știe pe unde sa ascundă rahatul. Dimnu’ vedeți ca v-au luat la ochii colegii de la centru: sunteți pa-pa. Exact ca Euroins 

    Bre, contributiile salariale sunt de mult in carca salariatilor ce contributii salariale platiti voi cei de la Euroins?

    Voi doar le opriti si virati la bugetul de stat,pricepurati voi. 

    1. Ai si tu departe insa concret sunt in carca angajatorului ca ala achita brutul. Fara angajator de unde vin banii?

      Situatia la un angajator nu e ca situatia la un broker care-ti face o retinere la sursa (mai nou) pentru ca brokerul nu iti da bani din buzunarul lui, ci doar intermediaza o plata pe care PF-ul ar fi facut-o oricum. 

      Deci nu e rau ca ei subliniaza sumele alea. 

      Habar nu ai, documenteaza-te!

      Taxe, impozite catre stat, locuri de munca active, salariile tuturor bugetarilor, pensiile "speciale", de unde le platim?  

    Nu m ar mira de loc sa asistam neputinciosi cum EUROHOLD goleste intai fondul de garantare din Romania ,urmand ca dupa ani si ani ,si multiple instante locale sau internationale, sa i se returneze licenta si sa revina (fara datorii ,litigii in instanta si plati restante ) pe piata romaneasca sa fericeasca din nou pagubitii si service uri ! Eu suspectez ca e o miscare similara cu cea a fratilor Micula carora le a platit guvernul Orban sute milioane de euro ,ca aveau o decizie arbitrala internationala si pusesera poprire pe actiunile Romatsa . Si toata dauna pornita de la o promisiune de subventie care nu s a mai dat pentru ca Romania a intrat in EU ! Sau procesul de arbitraj de la New York privind Rosia Montana care putea sa coste miliarde de USD,oprit la extrem declarand zona arie protejata !!

    Tunurile vechi sau noi pe care inginerii financiare le au dat statului roman nu fac decat sa atraga pe altii din toate tarile ,dornici sa faca afaceri de tipul asta in Romania ,sau macar niste contracte cu despagubiri prin curti internationale . 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb