Evidenţa impozitelor necesită softuri noi

Spre marea nemulţumire a investitorilor în piaţa de capital, se pare că de impozitul de 16% nu scăpăm, aşa cum nu scăpăm de moarte. Plata corectă şi colectarea reprezintă o problemă. Pînă acum se reţinea la sursă impozitul de 1% la vînzarea acţiunilor care aveau un preţ de procurare mai mic decît cel de vînzare. Acum situaţia este mai complicată. Cel puţin pentru unele acţiuni, mai vechi de 365 zile, impozitul a rămas de 1%. În plus, un inves-titor mai poate să şi piardă şi sumele nu sînt nici mici şi nici puţine ca număr.

Potrivit noilor reglementări, pierderile trebuie compensate cu profiturile şi impozitul, normal trebuie aplicat numai la profitul brut total, după compensare. Dacă informaţiile mele nu sînt incorecte, se reţine la sursă, respectiv la SSIF cota de 1% la vînzările cu profit, iar la sfîrşitul anului se completează o declaraţie cu profiturile şi pierderile, pentru a se stabili diferenţa de impozit. Toate bune şi frumoase, dar nu este aşa.

Am auzit mulţi investitori înrăiţi care spuneau că ei vînd acţiunile vechi întîi şi vor plăti mereu numai 1%. Asta ar fi echivalent cu impozitarea "first in, first out", care nu este avută în vedere de către legiuitor, care a decis că profitul impozabil se stabileşte faţă de medie. Logic, rezultă că vechimea investiţiei se stabileşte de la ultima achiziţie. Şi atunci cum şi ce declarăm la sfîrşitul anului? Şi pe ce ne bazăm şi cum sîntem controlaţi? Căci aşa cum a spus marele economist, laureat al premiului Nobel, J. M. Keynes, "evitarea impozitelor este singura ambiţie intelectuală în urma căreia te mai simţi răsplătit". Şi asta a spus-o în America, nu în România, unde neplata impozitelor este sportul preferat al bogaţilor. Căci săracii sînt cei care au plătit şi plătesc mereu.

Declaraţia, aşa-zis pe proprie răspundere, trebuie susţinută de documente controlabile. Altfel sînt posibile abuzuri, atît din partea declaranţilor, cît şi din partea fiscului. Singurele probe irefutabile, după părerea mea, sînt cele eliberate de către cei care gestionează piaţa de capital, respectiv societăţile de servicii şi investiţii financiare (SSIF). În opinia mea, acestea ar trebui obligate să elibereze documentele pe baza cărora cetăţeanul investitor în piaţa de capital să-şi declare venitul, iar autoritatea de stat să exercite controlul şi să stabilească impozitul. Pentru asta, însă, este nevoie să fie elaborat şi folosit un program soft unitar de către toate societăţile autorizate. Program care să fie însuşit şi de către Ministerul de Finanţe. Acest program ar trebui să evidenţieze pentru fiecare tranzacţie de vînzare, următoarele informaţii: Numărul acţiunilor vîndute, preţul mediu de achiziţie, data ultimei achiziţii, preţul de vînzare, comisionul perceput, profitul sau pierderea globală, pe tranzacţia respectivă şi impozitul reţinut, dacă este cazul. Programul trebuie să permită centralizarea anuală, evidenţiind astfel totalul vînzărilor de acţiuni, cele ale căror acţiuni au vechimea sub un an, care se impozitează cu 16% şi cele care au vechimea peste un an, pentru care impozitul datorat este de 1%, precum şi totalul pierderilor. Scăzînd pierderile din profit, se poate calcula fără dubiu profitul realizat pentru care cetăţeanul este dator să plătească impozitul anual. Scăzînd impozitul reţinut la sursă, rezultă diferenţa de impozit care trebuie plătită. Acest document elaborat de către SSIF, ar trebui să fie trimis la Finanţe şi înaintat investitorului, pentru a-şi completa declaraţia anuală de impozit. Aşa cum se proceda în anii anteriori cu veniturile din salarii sau din alte activităţi. Aceste declaraţii asigură impozitarea corectă şi în cazul în care investitorul lucrează cu mai multe societăţi de brokeraj. Asta numai în cazul în care noul Cod Fiscal nu va renunţa la impozitarea pieţei de capital, sau va schimba ceva la el. Cum ar fi de exemplu să nu mai diferenţieze impozitul în funcţie de vechimea investiţiei, sau să asigure compensări pentru pierderea din inflaţie, cum ar fi de asemenea normal.