Conducta de gaz care leagă Lituania şi Letonia a fost afectată vineri de o explozie, dar nu sunt victime şi deocamdată nu există nicio dovadă că ar fi vorba despre un atac, a declarat operatorul lituanian de transport de gaze Amber Grid, informează news.ro.
O înregistrare video publicată de televiziunea publică lituaniană LRT arată un incendiu care se manifestă la locul exploziei, în regiunea Panevezys din nordul Lituaniei.
Flăcările s-au ridicat la aproximativ 50 de metri în aer şi puteau fi văzute de la o distanţă de cel puţin 17 km, a relatat LRT.
Povilas Balciunas, şeful administraţiei publice din oraşul învecinat Pasvalys, a declarat pentru Reuters că flăcările ardeau încă la ora 17:50 GMT (19:50, ora României).
"Pompierii nu se luptă cu focul în acest moment, deoarece în prezent este vorba de o degajare mare de gaz şi orice efort de a-l stinge ar fi inutil, ar însemna doar risipă de apă", a declarat Balciunas. Pompierii se află în apropiere în cazul în care focul se extinde, a adăugat el.
Pe de altă parte, poliţia se pregătea să evacueze un sat din apropierea locului incidentului, a relatat agenţia de ştiri BNS. Nu au fost anunţate victime, a adăugat BNS.
"Conform evaluării iniţiale, nu vedem nicio cauză malignă, dar ancheta va acoperi toate ipotezele posibile", a declarat Nemunas Biknius, directorul executiv al Amber Grid, într-o conferinţă de presă.
Alimentarea cu gaz a fost întreruptă şi se aşteaptă ca flăcările să se domolească în curând, a adăugat el.
Lituania, la fel ca Ucraina devastată de război, se învecinează cu Rusia şi este situată la Marea Baltică, unde gazoductele Nord Stream, ce legau Rusia de Germania, au fost distruse de explozii misterioase anul trecut.