Falimentul IAR Ghimbav - menţionat în amendamentul la Acordul Acţionarilor ECRom

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 mai 2010

Pentru prima dată, acţionarii Eurocopter România - grupul franco-german Eurocopter şi IAR Ghimbav - se gândesc că unul dintre ei ar putea da faliment, caz în care ar ceda acţiunile celuilalt

Conducerea IAR Ghimbav va prezenta acţionarilor o notă menită să îi convingă pe aceştia să fie de acord cu cedarea activelor importante ale companiei către o firmă la care IAR deţine 48,99% din acţiuni, Eurocopter România, un joint-venture între firma braşoveană şi concernul EADS, prin grupul Eurocopter SAS.

"Pe parcursul anului trecut, Guvernul Româ-niei a purtat o serie de dis-cuţii cu concernul European Aeronautic Defence and Space Company (EADS), pornind atât de la intenţia puternică a Guvernului României de a dezvolta industria aeronautică românească având în vedere lunga sa istorie şi performanţele acestei industrii, cât şi de la poziţia concernului EADS, care apreciază această intenţie şi îşi manifestă interesul de a sprijini activ o astfel de dezvoltare prin implementarea unui puternic parteneriat strategic în domeniul aeronautic, prin care să inves-tească în această regiune, să întărească cooperarea deja existentă, să transfere know-how şi tehnologie şi să contribuie la angajarea şi calificarea forţei de muncă româneşti ce activează în acest sector", se arată într-o notă care va fi prezentată acţionarilor companiei IAR Ghimbav de către preşedintele Con-siliului de Administraţie, Claudiu Stafie.

Totul sună frumos. Problema este că în amendamentul la Acordul Acţionarilor companiei Eurorocopter România (ECRom) se vorbeşte pentru prima dată despre falimentul unuia dintre acţionari, care astfel, i-ar ceda celuilalt acţionar toate acţiunile deţinute în joint-venture-ul dintre Eurocopter şi IAR.

Astfel, potrivit documentului, "în caz de faliment al unuia dintre acţionarii ECRom, celălalt acţionar are drept de preemţiune cu privire la acţiunile deţinute de celălalt acţionar". Cum este cam greu ca grupul Eurocopter să falimenteze prea repede, este destul de clar care dintre cei doi acţionari ai ECRom este vizat de această modificare. Ceea ce nu face decât să dea "apă la moară" sindicaliştilor care susţin că odată cu cedarea celor mai importante active ale IAR Ghimbav se va ajunge la falimentul companiei româneşti, iar Eurocopter va ajunge, astfel, să controleze în totalitate Eurocopter România, fără ca statul român să aibă vreun beneficiu de pe urma acestei companii.

Mai mult, liderul sindicaliştilor de pe platformă, Şuba Arpad, a afirmat deseori că la nici 12 luni după cedarea halei montaj, vizată de această cedare de active, compania cu capital românesc va intra în faliment.

Un alt semnal în acest sens l-a dat preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală, care ar dori ca societatea de investiţii financiare să facă un schimb de acţiuni cu statul român sau chiar să primească o serie de active în schimbul participaţiilor pe care le deţine la IAR şi la Construcţii Aeronautice Ghimbav.

De asemenea, Eurocopter România va avea drept de preemţiune, potrivit aceluiaşi document, şi asupra tuturor utilajelor, maşinilor - unelte, documentaţiei tehnice şi pregătirii pentru fabricaţie, turnului de control şi heliportului, în cazul în care IAR decide să înceteze producţia pieselor, componentelor sau subansamblelor pentru elicopterele EC sau IAR 330 şi IAR 316, sau în cazul în care IAR este dizolvată, lichidată sau înceteaza în alt mod să activeze în industria aeronautică.

Memorandum încheiat în august 2009

O primă etapă a acţiunilor derulate în vederea atingerii acestui deziderat a fost deja realizată prin încheierea, la data de 24 august 2009, a unui Memorandum de Înţelegere prin care Guvernul României doreşte să dezvolte Parcul Tehnologic Aerospaţial din Braşov în cadrul căruia compania Premium Aerotec GmbH Germania, afiliată EADS, urmează să dezvolte o investiţie de tip green -field.

Pentru realizarea acestei investiţii ce are ca scop fabricarea de componente de aeronave, în principal pentru programele Airbus, s-a ales ca locaţie IAR SA, avându-se în vedere ca terenul să fie pus la dispoziţia investitorului în baza unui contract de superficie. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a emis Ordinul nr. 1708/25.09.2009 prin care a fost numită comisia de specialişti ai părţii române ce a avut atribuţia să negocieze termenii şi condiţiile de realizare a programelor EADS în România.

În martie 2010 a fost semnat contractul de constituire a unui drept real de superficie dintre IAR SA şi Premium Aerotec SRL, prin care IAR SA pune la dispoziţia investitorului o suprafaţă de teren de 60.000 metri pătraţi. Societatea a încasat de la SC Premium Aerotec SRL prima tranşă a redevenţei aferente tranzacţiei şi a semnat cu aceasta procesul verbal de predare a parcelei.

O a doua etapă a acţiunilor vizate de Guvernul României şi concernul EADS are la bază propunerea Eurocopter SAS, subsidiară a EADS, de a se găsi soluţii constructive pentru extinderea perimetrului de afaceri al ECRom, care ar putea asigura astfel menţinerea şi dezvoltarea unei capabilităţi autentice şi de lungă durată în domeniul industriei româneşti de elicoptere.

"Având în vedere faptul că EC urmează să ia decizii urgente privind localizarea lucrărilor de modernizare şi extindere a duratei de viaţă a elicopterelor Puma deţinute de Marea Britanie (programul LEP - UK), ca urmare a contractului câştigat de EC cu MOD UK, iar ECRom poate constitui, în anumite condiţii, una dintre locaţii, EC propune un proiect de dezvoltare a ECRom care se bazează pe înfiinţarea unor centre de competenţă la ECRom şi IAR SA.

Astfel, la ECRom va fi dezvoltat un centru de competenţă cu privire la întreţinerea, repararea şi revizia generală de elicoptere (MRO), capabil să se adreseze pieţelor internaţionale şi să asigure totodată necesităţile Sistemului Naţional de Securitate (SNS) pentru lucrările de MRO, într-o manieră competitivă, tot aici urmând să fie înfiinţat un centru de competenţă privind personalizarea şi asamblarea elicopterelor de fabricaţie EC, astfel încât să asigure posibilitatea ca elicopterele noi ce sunt necesare SNS să fie asamblate şi/sau adaptate (personalizate) nevoilor autorităţilor menţionate.

Întreaga configurare va fi calibrată economic, conform necesităţilor autorităţilor române ce vor fi contractate şi conform considerentelor de viabilitate economică durabilă", se mai arată în documentul citat. În acest timp, la IAR Ghimbav se va menţine şi dezvolta un centru de competenţă pentru producerea componentelor şi subansamblelor de elicoptere.

Memorandumul a fost aprobat încă din 23 martie de Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), dar la acea oră nimeni nu a confirmat semnarea de către partea română.

Preia doar 60 de oameni

În dezbaterea din cadrul şedinţei de Guvern din data de 17 martie 2010, când a fost aprobat acest memorandum, s-a solicitat completarea acestuia cu prevederile privind preluarea de către ECRom a 120 salariaţi de la IAR SA, specializaţi în activităţi de MRO, la momentul transferului activităţilor (practic, întregul număr de angajaţi care se ocupă de mentenanţă la IAR Ghimbav), precum şi asigurarea de către ECRom / EC a unui volum de comenzi la IAR SA de minimum 100.000 ore manoperă / an, în vederea asigurării viabilităţii activităţii rămase la SC IAR SA.

După renegocierea solicitărilor părţii române, însă, s-a convenit că în anul 2010 şi în prima parte a anului 2011 vor fi preluaţi de la IAR SA un număr de 60 de specialişti în activităţi MRO (pentru programul PUMA LEP UK).

Suplimentar, începând cu anul 2011 vor fi angajaţi de la IAR SA salariaţi specializaţi în activităţi de MRO, funcţie de contractele care vor fi încheiate între Eurocopter România SA şi componentele Sistemului Naţional de Siguranţă. Ţintele de personal avute în vedere de SC Eurocopter România SA sunt atingerea unui număr de 240 angajaţi pentru activităţi de MRO naţional şi internaţional şi, respectiv, de 300 angajaţi în situaţia în care se deschide linia de asamblare/personalizare elicoptere noi.

Nici la comenzi nu s-a păstrat solicitarea iniţială. În forma finală a memorandumului se stabileşte că "o primă estimare efectuată de Eurocopter SAS şi Eurocopter România SA asupra acestui volum de activitate este o medie de 50.000 ore manoperă/an în perioada 2011-2013 şi, în funcţie de dezvoltarea pieţei din România, părţile vor depune toate eforturile pentru a găsi ore suplimentare de lucru care să fie alocate IAR-ului".

Majorare de capital de 6,651 milioane de euro la ECRom

Acţionarii companiei braşovene IAR SA vor discuta, la mijlocul lunii viitoare, un amendament la Acordul acţionarilor companiei Eurocopter România, unde societatea braşoveană deţine 48,99% din acţiuni. Potrivit acestui acord, postat pe site-ul companiei, acţionarii subsidiarei române a constructorului francez de elicoptere au convenit să trasfere către acesta, prin aport în numerar şi în natură, suma de 6,651 milioane de euro. Din această sumă, 2.409 euro urmează să fie folosiţi pentru majorarea capitalului social cu emiterea a 100.000 de acţiuni noi în valoare de 0,1 lei, restul de 6,648 milioane de euro urmând să fie trasferaţi ca primă de emisiune.

Astfel, "Eurocopter va subscrie şi va achita subscrierea sa în euro, în valoare de 3.392.022,55 euro, iar IAR va subscrie, în întregime în natură, suma de 3.259.000 euro". De asemenea, acţionariatul este completat de trei persoane fizice, membri ai Consiliului de Administraţie al Eurocopter România - Richelme Georges Andre Etienne, Werner Nick Oliver şi Sumedrea Aurelia - care vor subscrie fiacare câte o acţiune în valoare de 66,5 euro.

O parte din aportul IAR va fi compensată, potrivit documentului citat, "cu aportul neutilizat la capitalizarea iniţială a EC Rom, reprezentând dreptul rămas de uzufruct asupra clădirilor aportate de către IAR la ECRom în conformitate cu Acordul Acţionarilor şi în valoare de 274.500,00 euro". Partea rămasă din valoarea aportului IAR în valoare de 3,259 milioane de euro va fi alocată ca plată pentru acţiunile subscrise de către IAR în cadrul majorării capitalului EC Rom şi pentru prima de emisiune agreată.

Eurocopter va contribui la majorarea capitalului social cu plata în numerar a sumei de 3,392 milioane de euro în două tranşe egale, de câte 1,696 milioane de euro, prima după 15 zile de la desfăşurarea AGEA, iar a doua după şase luni de la efectuarea primei plăţi.

Motivele majorării de capital

În preambulul amendamentului la Acordul Acţionarului se arată că Eurocopter România s-a dezvoltat în mod satisfăcător şi "a devenit unul dintre cei mai importanţi jucători din industria aeronautică română şi s-a dezvoltat ca unul dintre cei mai importanţi furnizori români pentru activităţile de Mentenanţă, Reparaţii şi Revizie Generală pentru elicoptere, sisteme, subsisteme şi componente (MRR) şi alte servicii pentru elicoptere în favoarea clienţilor naţionali şi internaţionali" şi că acţionarii au decis să "extindă scopul activităţilor ECRom pentru a acoperi toate serviciile MRR prestate pentru elicopterele deţinute în prezent de instituţiile din cadrul Sistemului de Siguranţă Naţională a României (SNS) sau alţi clienţi". De asemenea, "părţile au stabilit că ECRom trebuie să deţină toate capacităţile pentru a răspunde necesităţilor SNS, precum şi oportunităţilor internaţionale, în legătură cu personalizarea şi asamblarea elicopterelor" şi că au căzut de acord să transfere ECRom "toate activele necesare pentru MRR, cum ar fi clădiri, terenuri, instalaţii, utilaje şi maşini-unelte, aflate în prezent în proprietatea IAR, precum şi întreaga documentaţie tehnică şi pregătirea pentru fabricaţie aferentă activităţilor MRR pentru programele de elicoptere SA330, IAR 330, SA316 si IAR 316".

Cu alte cuvinte, toate activităţile realizate de IAR în domeniul mentenanţei elicopterelor instituţiilor statului român vor fi preluate de către Eurocopter România.

După ce preia activele, ECRom face investiţii

"După realizarea transferului, ECRom intenţionează să realizeze lucrări ambiţioase pentru transformarea şi re-tehnologizarea facilităţilor la standarde internaţionale şi va cumpăra utilaje şi echipamente suplimentare, necesare pentru realizarea unui centru de competenţă pentru activităţi de MRR", se mai arată în documentul citat.

Memorandumul mai arată că Eurocopter nu doreşte să participe la privatizarea IAR Ghimbav, dar intenţionează să investească 7,1 milioane de euro în Eurocopter România, urmând să îi aloce acesteia şi contractul de modernizare a elicopterelor 330 PUMA, încheiat cu Forţele Armate din Marea Britanie.

"E normal să se vorbească despre cazuri de forţă majoră"

Administraţia societăţii nu a vrut să comenteze menţionarea în Acordul Acţionarilor a posibilităţii falimentului unuia dintre acţionari. "Este vorba despre un caz de forţă majoră, iar acest lucru este menţionat în toate contractele din lumea aceasta", au spus reprezentanţii conducerii IAR Ghimbav.

Aceştia susţin că este posibil şi ca Eurocopter să dea faliment, iar în acest caz toate acţiunile vor reveni IAR.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. si ce se intampla cu actiunile iarv in caz de faliment le va prelua eurocopter

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb