Fără dividende la Sphera, din profitul anului trecut

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 aprilie 2020

Compania a distribuit acţionarilor 13,68 milioane de lei, în acest an, din rezultatul obţinut în 2018

Acţionarii Sphera Franchise Group (SFG) au fost convocaţi la adunarea de bilanţ, pentru data de 26 mai, cu propunerea ca, din rezultatul net al anului trecut, de aproape 32 milioane de lei, 30,38 milioane de lei să fie profit nedistribuit, restul reprezentând rezerve legale, se arată în comunicatul companiei postat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Este o propunere aşteptată în piaţă, în condiţiile în care activitatea operatorului lanţurilor de alimentaţie publică KFC, PizzaHut şi Taco Bell este puternic afectată de deciziile Guvernului care au vizat închiderea activităţii restaurantelor şi a limitării circulaţiei persoanelor pe teritoriul ţării noastre, pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid - 19.

Totuşi, acţionarii Sphera au primit dividende în acest an, cu plata începând din 31 martie, în condiţiile în care, la începutul lunii trecute, s-a decis distribuirea sumei de 13,68 milioane lei, bani ce au rămas nedistribuiţi din profitul anului 2018.

Pentru 2019, Sphera Franchise Group a raportat, la nivel individual, venituri de aproape 51,24 milioane de lei, cu circa 17% sub cele aferente anului anterior, în timp profitul din exploatare a fost de 32,13 milioane de lei, cu 19,9% mai mic decât cel refelectat în stuaţiile financiare de la finele anului 2018.

La data de 31 decembrie 2019, Tatika Investments (Cipru) avea 27,33% din acţiunile SFG, Computerland România - 21,43% şi Wellkept Group (România) - 16,34%.

Tatika Investments şi Wellkept Group sunt deţinute de Radu Dimofte, iar Computerland de Nicolae Badea.

După scăderile din ultimele două luni ale preţului acţiunilor SFG, în ton cu deprecierile generale ale activelor de risc la nivel global, valoarea de piaţă a Sphera Franchise Group la BVB este de circa 500 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Va rog o clarificare referitoare la profitul net al SFG:

    In textul articolului mentionati profit net al SFG pe 2019 "de aproape 32 milioane de lei" 

    In situatiile financiare audiatate publicate de SFG pe site-ul BVB in 02.04.2020 am vazut insa la pagina 11/172 

    profit inainte de impozitare 59 milioane RON 

    total rezultat global net de impozite 54,087 milioane RON 

    Va rog, de unde deriva diferenta intre 32 milioane mentionate in articol si cele 54 milioane din raportul auditat.

    Multumesc 

    1. Buna ziua,

      Profitul de 54,08 milioane de lei este cel consolidat, la nivel de grup. Profitul de aproape 32 milioane de lei, mai exact 31,998 milioane de lei, este cel individual, al companiei, nu al întregului grup. Din acest rezultat Sphera propune ca 30,38 milioane de lei să ramana profit nedistribuit. Iar aceste informatii se gasesc la pagina 102/172, respectiv 57/172.  

      multumesc pentru raspuns

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb