Fără UDMR, cu dreptul înainte, dar împiedicat

Cam aşa am putea defini modul în care porneşte la drum Guvernul Marcel Ciolacu. Esenţial este că viitorul premier a găsit de cuviinţă să înceapă cu dreptul. Prin a prezenta obiectivele principale ale programului de guvernare. Nu de alta, dar să ştim şi noi. După care fiecare candidat de ministru va proceda la fel. Asta e de bine. Cu condiţia ca Parlamentul să-şi facă şi el treaba. Şi nu formal. Ciolacu pleacă la drum cu dreptul. Dar împiedicat.

De ce împiedicat? Pentru că, aşa cum s-a temut, UDMR a fost "împins pe scări". Nu că ar fi mare nenorocire. Majoritatea se poate susţine şi fără UDMR. Dar modul în care s-a produs acest eveniment este tipic pentru butaforia politică de la Bucureşti. Dacă nu se mai dorea, din diverse motive, poate chiar şi externe, prezenţa UDMR în Executivul de la Bucureşti, era mai cinstit să li se comunice pur şi simplu acest lucru reprezentanţilor săi şi să nu mai fie deloc invitaţi la negocieri. Indiferent cât de bun sau cât de rău este acest partid, el a fost grav insultat de două ori într-un interval foarte scurt de timp. Klaus Iohannis a "uitat" să dea mâna cu liderii UDMR, care în definitiv erau invitaţii la Cotroceni ai preşedintelui. Nu al unei persoane fizice. Ieri, la ora 14.00, s-a convenit în mod oficial ca UDMR, dacă va participa la coaliţie, să primească două ministere, dintre care unul în care şi-a exercitat anterior mandatul. Câteva ore mai târziu, PNL s-a răzgândit. Şi asta după ce UDMR şi-a convocat stafful, a analizat situaţia, a decis să-şi flexibilizeze poziţia şi a acceptat oferta. Este cea de-a doua insultă gravă şi, zic eu, gratuită pe care a trebui să o suporte acest partid. Dintr-o altă perspectivă este posibil ca Guvernul Ciolacu să pornească cu stângul. Legat tot de UDMR. Una este ca UDMR să fie "împins pe scări" de la guvernare din cauze interne, ţinând de reproşuri care i se aduc acestui partid sau de felul în care se construieşte algoritmul noii puteri, şi cu totul altceva este dacă, cumva, Doamne fereşte, motivaţiile sunt de natură externă. Pentru că există şi scenariul conform căruia UDMR este penalizat pentru legătura prea apropiată pe care Viktor Orban o are cu Vladimir Putin şi pentru influenţa pe care liderul de la Budapesta o exercită asupra UDMR. Şi, din nou, apele se despart. Una este ca acest scenariu să fie elaborat la Bucureşti şi cu totul altceva să-i fie livrat lui Klaus Iohannis de la Washington, aşa cum crede analistul Cozmin Guşă.

Ciolacu porneşte la drum cu dreptul pentru că a prezentat obiectivele guvernării şi le cere candidaţilor de miniştri să facă acelaşi lucru, dar merge împiedicat şi fiindcă nu i s-a dat posibilitatea şi nici el nu şi-a asumat autoritatea de a decide, în conformitate cu Constituţia, pe cine ia în barcă şi pe cine nu. Într-un stat democratic era obligatoriu ca, într-o coaliţie, celălalt partid politic, respectiv PNL, să prezinte mai multe propuneri pentru fiecare minister, urmând ca premierul desemnat să aibă posibilitatea să aleagă. Nu să i se bage pe gât persoane extrem de controversate, cum este de exemplu Raluca Turcan, care s-a mai făcut o dată de râs când a deţinut portofoliul Culturii. Nu să i se pună sub nas, tot de către liberali, numele viitorului ministru al Justiţiei, pentru ca acesta, câteva ore mai târziu, să spună că nu e de acord. Asistăm la ceva mai mult decât o brambureală în interiorul PNL, pe care viitorul premier nu ar fi trebuit să o tolereze.

În al treilea rând, se pleacă poticnit în noua guvenare dacă se va întâmpla, aşa cum a cerut preşedintele Klaus Iohannis. Şi anume ca toţi miniştrii puşi pe listă de acesta să fie votaţi în Parlament în mod obligatoriu, în caz contrar deputaţii şi senatorii urmând să fie excomunicaţi. Nici Klaus Iohannis, nici preşedintele PNL, nici preşedintele PSD, care este şi premier desemnat, nu au dreptul să umilească într-un asemenea mod Parlamentul, privându-l de dreptul şi respectiv de obligaţia constituţională care-i revine de a decide în ceea ce priveşte componenţa nominală a Exectivului. Într-un stat democratic, Parlamentul analizează situaţia fiecărui candidat la poziţia de ministru, în raport cu capacitatea acestuia de a-şi îndeplini obiectivele care-i revin din programul de guvernare şi decide dacă îl validează sau nu. Să ne reamintim că totuşi chiar şi în România am asistat la asemenea situaţii, în care unii candidaţi au fost respinşi. Chiar Elenei Udrea, promovată de Traian Băsescu, pe atunci preşedinte al României, i s-a întâmplat acest lucru. Oare a regresat atât de mult democraţia? Marcel Ciolacu are un spaţiu de manevră din această perspectivă. Şi nu ar trebui să rateze instrumentele democratice pe care le are la dispoziţie. Dacă nu-şi face o echipă cu care să fie perfect compatibil, România nu va putea fi bine guvernată. Şi cel mai mult de pierdut va avea PSD. Pentru că liberalii au pierdut deja tot ce era de pierdut.