"Fiat" SpA, cel mai mare producător auto din Italia, care deţine 20% din "Chrysler Group" LLC, şi-ar putea majora participaţia la peste 50% din compania americană, înainte ca aceasta din urmă să se listeze.
"Cred că este posibil acest lucru, nu ştiu când se va întâmpla, însă este posibil să ne majorăm deţinerea la 50%, în situaţia în care Chrysler decide să se listeze în 2011", a declarat Sergio Marchionne, directorul executiv al companiei italiene.
"Fiat" a obţinut pachetul de 20% din "Chrysler" ca parte a planului de reorganizare a companiei americane în urma falimentului, în 2009.
Conducerea "Fiat" a subliniat că, în acest moment, nu există vreun plan de fuziune cu producătorul auto american.
Pe de altă parte, ieri au fost lansate la tranzacţionare, pe piaţa din Milano, acţiunile "Fiat Industrial" SpA, divizia de camioane şi tractoare desprinsă din grupul "Fiat". Principalele active ale "Fiat Industrial" sunt "Iveco" şi "CNH Global" NV.