Finalizarea cazului Tender a fost amânată pentru astăzi

Ziarul BURSA #Politică / 28 august 2006

Decizia finală în cazul Tender a fost amânată pentru astăzi, la prânz, de Curtea de Apel Bucureşti care a judecat duminică recursul în dosarul în care instanţa inferioară a decis cercetarea omului de afaceri în stare de libertate. Procurorii Parchetului Instanţei Supreme au atacat cu recurs soluţia Tribunalului Bucureşti, care a decis sâmbătă cercetarea în stare de libertate a omului de afaceri Ovidiu Tender, conform Rompres.

Procurorii au susţinut în cadrul şedinţei de duminică că motivele pentru care au cerut menţinerea arestării preventive a omului de afaceri sunt aceleaşi. Pe de altă parte, avocaţii au susţinut că lui Tender i se aplică un tratament discriminatoriu, în condiţiile în care este singurul inculpat încarcerat din dosar.

De menţionat că Ovidiu Tender nu mai este reprezentat de echipa de avocaţi formată din Gheorghiţă Mateuţ şi Victor Ponta, care au avut mandat numai pentru faza de urmărire penală. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2002-2004, Ovidiu Tender, Marian Iancu, Cecilia Dumitrescu şi Marin Badea s-au asociat pentru a desfăşura o activitate infracţională, în urma căreia SC "Carom" SA Oneşti a fost prejudiciată cu aproape 1.500 de miliarde ROL. Tender mai este acuzat şi de instigare la abuz în serviciu, constituire şi apartenenţă la un grup de criminalitate organizată şi spălare de bani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb