Firavă speranţă pentru capitalul nostru: pieţele alternative

Preocuparea pentru relansarea pieţei noastre de capital nu este una comună; pe specialiştii noştri nu îi frămîntă problema, ei se mulţumesc cu firimiturile pe care se ceartă ca vrăbiile. Din 1990 (cînd a fost menţionată Bursa de Valori pentru prima dată într-o ordonanţă guvernamentală) şi pînă astăzi, strategia pieţei de capital nu a fost dezbătută decît o singură dată, relativ recent. Anul trecut, echipele reunite ale Bursei de Valori Bucureşti şi Rasdaq au elaborat un document care fixa drept obiectiv principal multiplicarea valorii zilnice a tranzacţiilor, de cincisprezece-douăzeci de ori. Strategia trecea în revistă alte treisprezece obiective (transparenţă, supraveghere, guvernanţă corporativă etc), subsumate obiectivului principal, declarînd că acesta ar fi un prim pas pentru "construirea celei mai performante pieţe de capital din regiune".

Strategia a fost prezentată în vara trecută, la Balvanyos, dar, îndeajuns de uimitor, nu a fost primită de specialiştii pieţei cu foarte mult entuziasm, iar lipsa de rezultate în jumătatea de an care s-a scurs de atunci ilus-trează acea stare de spirit.

La acea dată, ziarul "BURSA" a salutat elaborarea strategiei, considerînd că, indiferent de calitatea ei, răspunde unei nevoi naţionale, chiar dacă este perfectibilă. Din păcate, iniţiativa este unică în anii postrevoluţionari şi nici o dezbatere nu i-a urmat. Fuziunea pieţei Ras-daq cu Bursa de Valori, în care specialiştii îşi puseseră speranţele de revigorare a pieţei, s-a izbit de dificultăţi legislative (Bursa nu este societate pe acţiuni - prin lege - şi de aceea, nu poate fuziona cu Rasdaq), astfel că acest proces a devenit mai lent decît fusese estimat. Şi întrucît întîrzie această modificare spectaculoasă a "design"-ului pieţei de capital, dinamismul iniţial al oficialilor s-a diminuat, resem-nîndu-se la precaritatea moştenită.

Dintr-o anume perspectivă, tără-gănarea fuziunii este extrem de toxică. Ea lasă impresia că relansarea pieţei de capital ar depinde de bunăvoinţa Parlamentului pentru o formalitate legislativă. Marea surpriză (neplăcută) va veni după ce fuziunea celor două pieţe va fi fost săvîrşită, atunci cînd vom constata că ea nu ne-a servit la cine ştie cît. Desigur, este util să eliminăm sechelele rămase pe Rasdaq, provocate de listarea forţată a miilor de întreprinderi privatizate în masă, ceea ce regimul de la Bursă nu a acceptat niciodată, iar prin fuziune s-ar rezolva. Bineînţeles, creşterea transparenţei este benefică, aşa cum asimilarea guvernanţei corporative la emitenţii listaţi nu poate să aducă decît lucruri bune.

Problema este că niciuna dintre aceste măsuri nu va relansa piaţa, ci doar o va îmbunătăţi pe nivelul la care se află, iar tărăgănarea fuziunii este toxică pentru că amînă momentul acestui adevăr. De-a lungul acestor ani, specialiştii pieţei şi-au pus mereu speranţele în ţinte iluzorii. Mai întîi s-au zbătut să aducă băncile la cotă, apoi SIF-urile, apoi Petrom-ul, apoi obligaţiunile... Acum, avem cîte ceva din toate. Şi la ce ne-or folosit? Fuziunea, trans-parenţa, guvernanţa, supravegherea şi celelalte obiectice formulate strategic sînt, bineînţeles, necesare şi utile, dar sînt ţinte false atunci cînd discutăm de relansarea pieţei de capital. Pentru că ele nu sînt decît condiţii, iar nu cauza principală a slăbiciunii pieţei.

În realitate, piaţa este slabă pentru că a fost prost concepută. Piaţa de capital româneas-că poate intra în manuale ca exemplu tipic de destin dezas-truos al implementării unei pieţe suprareglementate. Concepţia "saltului peste etape", credinţa în aplicarea "tale-quale" a unui rezultat istoric al economiilor dezvoltate la o economie subdezvoltată şi în plină dezorganizare precum este a noastră, este o stupiditate, de fapt, banală. Sîntem prizonierii acestei prostii, de mai bine de opt ani, iar prostia noastră este chiar dublă, pentru că sîntem atît de fuduli încît nici nu ne-o recunoaştem.

Cînd este atît de limpede că principalul client şi susţinător al pieţei de capital nu poate fi decît populaţia deţinînd milioanele de acţiuni şi miliardele de dolari economisite, noi am făcut tot ce era posibil să ne-o înde-părtăm. I-am dematerializat acţiunile (ceea ce mai înseamnă şi lipsire de posesie), i-am impus intermediari (uneori necalificaţi, imorali sau chiar hoţi), i-am impus comisioane necorelate cu cîştigurile actuale ori potenţiale, i-am impus o birocraţie ininteligibilă; o disproporţie copleşitoare între numărul posesorilor de acţiuni şi numărul punctelor de lucru ale caselor de brokeraj; un program fix de lucru - de luni, pînă vineri, între orele cutare şi cutare; nesiguranţa moştenirii şi taxe de succesiune exagerate.

Hai să recitim lista asta, scrisă în grabă, din care lipsesc, cu siguranţă, numeroase alte dificultăţi de participare impuse populaţiei... La ce să ne aş-tep-tăm?! La o masivă participare a populaţiei la piaţă?! Evident, nu. La lehamite? Evident, da. Nepăsare, lehamite, ignorare. Aceasta este atitudinea pe care piaţa de capital a indus-o populaţiei. Cînd, cu răutate şi încăpăţînare, îţi îndepărtezi cel mai mare client, cel mai important susţinător... nu este ridicol şi prostesc să te plîngi că o duci rău?!

Este dureros că speranţa pentru piaţa noastră de capital ne-o furnizează nu specialiştii autohtoni, ci cei străini. Noul pro-iect de lege a pieţei de capital, pe lîngă defectul că vrea să modifice o lege pe care nici n-am apucat să o învăţăm ca lumea, prezintă şi o calitate: într-un subcapitolaş, menţionează noţiunea de "pieţe alternative".

Se pare că noţiunea ne-a fost introdusă de consultantul italian de la CONSOB (autoritatea pieţei din Italia), în cadrul asis-tenţei care ne-a fost acordată prin finanţarea Uniunii Europene. O piaţă alternativă cu reguli laxe, înlesnind participarea populaţiei, a funcţionat mult timp în Italia, ajungînd să-i facă bursei puternică concurenţă. CONSOB a acceptat-o şi a autorizat-o (atrăgîndu-şi o acţiune în jus-tiţie în care a tîrît-o Bursa de valori italiană). Experienţa italianului şi-a găsit ecou în cele cîteva rînduri surprinzătoare din noul nostru proiect de lege. Va fi, oare, capabilă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) să le valorifice în favoarea dezvoltării pieţei? Speranţele sînt firave. Textul propunerii de proiect este atît de sumar în privinţa pieţelor alternative, încît suportă orice interpretări.

Într-o convorbire recentă cu redactorul "BURSA", comisarul Victor Eros şi-a declarat disponibilitatea creării pieţelor alternative. Domnul Eros nu a exclus posibilitatea ca, pe aceste pieţe, să aibă loc chiar şi tranzacţii directe, neintermediate. Să nu uităm, însă, că în CNVM se află şapte comisari, nu unul. Vor avea şi ceilalţi vederi atît de largi? Specialiştii pieţei vor putea înţelege că, în pofida competiţiei, pieţele alternative prilejuiesc relansarea pieţei de capital, în general, aducîndu-le mari cîştiguri chiar lor, în particular?

După ani şi ani de orbecăială stupidă, speranţele într-o astfel de deschidere nu pot fi decît firave. Dar, oricum, nădejdea este mai mult decît deznădejdea.