FLORIN CÎŢU: ''Alegerile din PNL sunt despre preşedintele partidului, nu despre funcţia de premier''

G.U.
Politică / 29 iunie 2021

''Alegerile din PNL sunt despre preşedintele partidului, nu despre funcţia de premier''

Premierul Florin Cîţu a afirmat, astăzi, că la alegerile interne din PNL este ales preşedintele partidului, nu cel care ocupă funcţia de prim-ministru, informează Agerpres.

"Alegerile din PNL, din ce am văzut eu în statut, sunt despre preşedintele PNL. Mai sunt şi despre prim-vicepreşedinţi şi întreaga conducere executivă. Nu am văzut nicăieri nimic (...) unde să scrie ceva despre funcţia de premier sau despre alte funcţii care sunt în Parlamentul României sau în altă parte", a declarat Cîţu, la Digi 24.

Întrebat dacă se consideră susţinut de preşedintele Klaus Iohannis, care a afirmat că premierul nu se stabileşte prin vot de partid, ci prin vot în Parlament, Cîţu a răspuns: "Mă susţine în această declaraţie".

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, astăzi, dacă preşedintele PNL ar trebui să fie şi premier sau premierul şi preşedinte al PNL, notează sursa citată.

"Eu cred că aşa cum este acum este foarte bine, fiindcă aşa a decis coaliţia prin vot şi premierul nu se stabileşte prin vot de partid, ci prin vot în Parlament, ceea ce s-a şi întâmplat", a răspuns Iohannis.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declarase anterior că cel care este ales preşedintele PNL trebuie să fie premier.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb