FLORIN DĂNESCU (ARB): "OUG 19, o naţionalizare a managementului industriei bancare"

I.M.
Bănci-Asigurări / 6 iunie 2019

Florin Dănescu

Florin Dănescu

Ordonanţa 19 a realizat o naţionalizare a managementului industriei bancare, iar managerii au primit ţinte economice precum în perioada comunistă, a declarat, astăzi, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), la o conferinţă de specialitate.

"Nouă, industriei bancare din România, şi este o chestiune de timp ca să treacă la celelalte industrii, şi tot vorbim cu celelalte industrii "vă vine rândul", "vă vine rândul", tocmai ni s-au impus ţinte economice, ca în comunism. Vă mai amintiţi? Industriei bancare din României, vă anunţ respectuos, i s-a cerut prin această ordonanţă să crească anual cu 8% creditarea şi să scadă cu 8% marja. Cum au spus ei este o naţionalizare a managementului industriei bancare, ca să spun aşa. Managerii din industria bancară au ţinte clare date din afara lor de către statul în a cărui ţară au investit până acum. Managementul este într-o bună măsură confiscat şi ţi se pun ţinte: creşte cu 8% pe an indiferent dacă se apropie vreo criză, recesiune, şi devine prociclică creşterea, periculoasă pentru întreaga economie. Ce facem cu politica monetară în care creditarea trebuie să crească şi să scadă în funcţie de evoluţiile pieţei, în funcţie de ciclurile economice?", a spus Florin Dănescu, la o conferinţă, conform Agerpres.

El a explicat că, dacă se păstrează un asemenea ritm de creştere, am putea fi primii în următorii ani în Europa, dar se pune întrebarea dacă este realistă creşterea. Efectul va fi unul puternic negativ, motiv pentru care ordonanţa ar trebui eliminată imediat cât se mai poate salva ceva.

Dănescu a afirmat că din 2014 au fost date peste 50 de legi care au afectat sectorul bancar, dar taxa pe active rămâne în prezent principala piedică, frână, blocaj, a creditării în România, a finanţării României.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul a stabilit, prin Ordonanţa 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie". Ulterior, în luna mai a acestui an a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, conform datelor anunţate astăzi de Banca Naţională a României (BNR), informează Agerpres.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cu alte cuvinte ne-am intors in epoca ceausista cu plan ei cincinal si normativ de productie la hectarul de porumb si la creditarea privata ...

    1. CINE A SPUS VREODATA , CA COMUNISMUL A MURIT , IN TARA ASTA ??? IN AFARA DE RUSIA , SINTEM CEA MAI COMUNISTA TARA , CARE EXISTA PE CONTINENTUL EUROPEAN !!! UN FEL DE CUBA , DAR FARA FIDEL CASTRO !!! CU CONDUCATORI SUPER -CORUPTI , CU FUNCTIONARI SUPER-CORUPTI , CU MEDICI , SI ASISTENTI , SUPER-CORUPTI , etc , etc etc !!! APROPO , NEVASTA MEA UCRAINEANCA , DE CARE VA SPUNEAM , ZILELE TRECUTE , I-A FOST RAU [ TOCMAI EA ] !!! A MERS LA CAMERA DE GARDA , A UNUI FAIMOS SPITAL DIN BUCURESTI ; I-AU STABILIT CA O OPEREAZA DE PIETRE LA FIERE ; AU TINUT-O 7 ZILE SI 6 NOPTI PE PERFUZII ; DUPA CE I-A DAT DOCTORULUI [ PROFESORUL , CICA ] : 1 000 DE LEI SPAGA , SI LA ASISTENTA PRINCIPALA , INCA 200 DE LEI , S-AU APUCAT DE OPERATIE !!! ALTFEL , MAI STATEA PE PERFUZII , INCA 1 SAPTAMANA, S-AU 2 !!! DEGEABA LE-AU MARIT SALARIILE , IN SISTEMUL MEDECAL , LA FOARTE MULTI LE-AU DUBLAT , CA SA NU MAI CEARA , S-AU SA MAI ASTEPTE SPAGA DE LA PACIENTI !!! PACAT CA NU ERA TOVARASA SORINA PINTEA , ACOLO , CA PACIENTA !!! SA VADA PE PIELEA EI , REALITATEA !!! REVENIND LA ALE NOASTRE , ROMANIA , NU-L ARE PE FIDEL CASTRO , DAR AI ARE CA CONDUCATORI INTELEPTI , PE AI NOSTRI GUVERNANTI , CICA DE STANGA !!! EU ZIC CA SANT DE EXTREMA STANGA , FILO , SI PRO COMUNISTI !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb