O reducere a datoriei Greciei din partea creditorilor internaţionali trebuie să fie necondiţionată şi să nu fie legată de aplicarea unor reforme, susţine Fondul Monetar Internaţional (FMI) într-un document publicat astăzi, potrivit AFP.
"Aplicarea de măsuri pentru reducerea datoriei trebuie să fie finalizată până la terminarea perioadei acoperită de program. Adăugarea unei componente necondiţionate cu privire la reducerea datoriei este esenţială pentru a transmite pieţelor un semn puternic şi credibil cu privire la angajamentul creditorilor instituţionali", se arată în documentul FMI.
De asemenea, analiza sustenabilităţi datoriei Greciei publicată astăzi de FMI arată că măsurile de reducere a datoriei trebuie să fie importante până în 2040 şi să se prelungească până în 2060, ţinând cont de şansele reduse ca Grecia să înregistreze o creştere economică semnificativă şi un surplus bugetar în această perioadă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2016, 05:22)
Vise