Fondatorii Safetech au vândut 10% din companie

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 septembrie 2023

Fondatorii Safetech au vândut 10% din companie

English Version

Victor Gânsac şi Paul Rusu, cei doi fonatori ai dezvoltatorului de soluţii de securitate cibernetică Safetech Innovations (SAFE) au vândut, în data de 6 septembrie, 10,3% din companie, conform raportărilor de vineri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Vânzările s-au realizat în piaţa ofertelor (POF), prin 67 de tranzacţii, la preţul unitar de 2,5 lei, cu 13,79% sub referinţa din piaţa regular. Cumpărătorii încă nu au fost anunţaţi.

După cum reiese din raportările de la BVB, Victor Gânsac a vândut 3,4 milioane de acţiuni SAFE, ajungând la o deţinere de 31,6% din companie, faţă de 36,8% cât avea la raportarea anterioară. Paul Rusu a vândut tot 3,4 milioane de acţiuni, ajungând la o deţinere aproximativ tot de 31,6% din Safetech, faţă de 36,7% înainte. Raportările au fost făcute conform prevederilor legale, deoarece fiecare ditre fondatori a coborât sub pragul de deţinere de 33%.

Tot în data de 6 septembrie, Alexandru Mihailiciuc, membru în Consiliul de Administraţie al Safetech, a cumpărat 105.437 de acţiuni ale dezvoltatorului de soluţii de securitate cibernetică, la preţul de 2,5 lei, în vreme ce Mircea Varga, de asemenea membru al board-ului, a cumpărat 94.289 de titluri SAFE, tot la preţul de 2,5 lei pe unitate.

În primele şase luni ale anului, Safetech Innovations a avut o cifră de afaceri de 13,5 milioane de lei, în creştere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit net de 3,9 milioane de lei, cu 49% comparativ cu cel din primele şase luni din 2022. Evaluarea bursieră a companiei se ridică la circa 180 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. e o eroare in articol, Varga si Mihailciuc au cumparat, nu au vandut.

    1. Buna ziua,

      Am corectat eroarea. Mulțumesc pentru atenționare.

      O zi cat mai buna!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb