"Fortus" Iaşi a intrat în procedură de insolvenţă

Doru Mocanu, Iaşi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 mai 2008

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins, luni seară, recursul formulat de conducerea "Fortus" Iaşi, privind iniţierea procedurii de insolvenţă la combinatul de utilaj greu. La jumătatea lunii februarie, judecătorul sindic a decis deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul "Fortus", la solicitarea a zece creditori şi a Băncii Comerciale Române. Potrivit cererilor depuse la dosar, creanţele acestora se ridică la 1,5 milioane de euro, sumă nesemnificativă pentru combinatul ieşean, numai că la solicitarea debitorilor în cauză s-a alăturat şi Agenţia Naţională de Adminis|rare Fiscală, în vederea rdcuperării unor restanţe de plată către stat în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro.

Reprezentanţii "Fortus" au formulat recurs, acesta intrând pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Această instanţă a respins recursul, decizia fiind irevocabilă, astfel încât procedura de insolvenţă s-a reluat. "În consecinţă, vom continua planul stabilit de judecătorul sindic pentru derularea procedurii de insolvenţă. Până la data de 13 iunie, creditorii îşi vor depune cererile pentru admiterea creanţelor, tabelul preliminar al creditorilor va fi prezentat la 14 iulie, iar la data de 12 septembrie judecătorul sindic va stabili forma finală a tabelului creditorilor", a declarat Adrian Ababei, reprezentantul Sigma IPURL, administratorul judiciar al "Fortus" SA Iaşi.

Domnia sa a mai afirmat că au fost trimise 250 de notificări către creditori pentru a se înscrie la masa credală. Aceştia vor aproba sau respinge planul de redresare a societăţii, în funcţie de decizia "Fortus", urmând să intre sau nu în faliment.

Conform lui Adrian Ababei, acest plan va urmări lichidarea parţială a societăţii, prin scoaterea la vânzare a unor active care nu sunt utilizate în procesul de producţie sau care generează pierderi. În acest moment, nu există o situaţie clară a activelor care ar putea fi vândute şi nici nu s-a conturat o măsură care să prevadă disponibilizarea personalului, lucru inevitabil, de altfel, în condiţiile diminuării patrimoniului combinatului. "Sperăm ca planul să fie aprobat de creditori. Nu credem că Fortus va ajunge la faliment, deoarece vom încerca să realizăm un program de reorganizare viabil, de natură să ofere resursele necesare achitării tuturor datoriilor", a mai spus Adrian Ababei.

La data de 31 decembrie 2007, SC "Fortus" SA înregistra datorii în valoare totală de 227.945.618 lei, din care: 19.111.039 lei împrumuturi şi datorii financiare, 26.671.884 lei datorii către furnizori, 19.762.488 lei obligaţii la bugetele locale şi de stat, 143.827.757 lei obligaţii la asigurările sociale şi de şomaj, 219.743 lei dividende, 3.073.414 lei creditori diverşi, 3.595.800 lei obligaţii faţă de personal, 11.681.509 lei încasări în avas şi 1.984 lei decontări din operaţiuni în participare.

În condiţiile date, la masa credală se vor înscrie şi salariaţii. "După Fisc, care are de recuperat datorii de circa 40 de milioane de euro de la Fortus, salariaţii pot fi următorii pe lista creditorilor. Dacă luăm în calcul valoarea cumulată a salariilor compensatorii, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, în cazul în care se va ajunge la disponibilizarea angajaţilor, ne putem înscrie la masa credală cu suma de 14 milioane de euro. Noi sperăm să nu se ajungă până acolo, motiv pentru care am solicitat AVAS stabilirea unui plan de reorganizare, să poată fi vândute o parte dintre active, pentru achitarea datoriilor, iar cu ce va rămâne să poată continua activitatea combinatului", a declarat Dumitru Mihăiliuc, liderul sindical de la "Fortus".

Conform raportului financiar aferent anului 2007, la finalul anului trecut, "Fortus" SA înregistra pierderi în valoare totală de 52.413.802 lei, în creştere semnificativă faţă de anul 2006, când pierderile erau de 38.418.371 lei. În schimb, cifra de afaceri netă a combinatului se majorase, de la 42.737.448 lei în anul 2006, la 70.190.929 lei anul trecut,

iar veniturile totale au ajuns la 85.865.807 lei, în creştere cu aproape 23 de milioane lei faţă de anul anterior, ca urmare a intensificării procesului de producţie. Acest aspect, însă, a avut efect şi în ceea ce priveşte cheltuielile totale ale societăţii, care s-au majorat de la 101.372.969 lei în 2006, la 138.279.609 lei la finalul anului 2007, diferenţa dintre venituri şi cheltuieli reflectându-se în pierderile de 52.413.802 lei raportate.

"Fortus" Iaşi s-a privatizat în mai 2003, când o cotă de 81,3% din capitalul social al combinatului trecea sub controlul companiei bucureştene "Metalexportimport", contractul de privatizare având o valoare totală de 8,01 milioane de euro, sumă care includea preţul acţiunilor şi valoarea investiţiilor asumate. La începutul lunii iulie a anului trecut, "Metalexportimport" a intrat sub controlul unor investitori persoane fizice din Rusia, acestea preluând, implicit, şi controlul asupra "Fortus". În septembrie se vor împlini cei cinci ani în care "Fortus" trebuie să se afle în procedură de monitorizare post-privatizare, moment în care "Metalexportimport" nu va mai avea nicio obligaţie faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. La începutul acestui an, însă, preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, nu a exclus posibilitatea ca statul să iniţieze o acţiune de reziliere a privatizării, ca urmare a faptului că acţionarul majoritar nu şi-a îndeplinit obligaţiile investiţionale. Cu toate acestea, o eventuală reziliere a contractului nu va fi aşa uşoară, deoarece nici statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile luate faţă de "Metalexportimport" la privatizare, referitor la scutirea de la plata unora dintre datoriile "istorice" ale combinatului. Aşadar, AVAS poate susţine, pe drept cuvânt, că are motive să rezilieze contractul, deoarece acţionarul majoritar de la Fortus nu s-a achitat de obligaţiile pe linie de investiţii în retehnologizare şi asigurare a capitalului de lucru, iar "Metalexportimport" poate contraataca, susţinând că situaţia dificilă în care se găseşte combinatul ieşean a fost generată şi de faptul că nu au fost şterse datoriile anterioare privatizării, acestea grevând şi în prezent asupra situaţiei financiare a combinatului ieşean.

De asemenea, la finalul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a criticat acţionarul majoritar de la "Fortus" SA pentru faptul că nu a realizat investiţiile asumate la privatizarea combinatului ieşean de utilaj greu. Domnul Vosganian a opinat că "Metalexportimport" a achiziţionat combinatul doar pentru a-şi asigura producţia pentru pieţele de desfacere pe care opera şi a recomandat acestei companii să vândă pachetul de acţiuni unui investitor mai puternic, dacă nu are capacitatea de a susţine activitatea "Fortus". "Prin achiziţionarea combinatului ieşean Fortus, Metalexportimport nu a dorit derularea unor investiţii de amploare, ci numai de a-şi asigura producţia pentru pieţele de desfacere pe care le avea. De altfel, aceasta este o iniţiativă lăudabilă pentru Metalexportimport, dar, din păcate, proastă pentru Iaşi. Dacă nu are resurse şi intenţii investiţionale, recomand acestei companii să vândă pachetul de acţiuni unui investitor mai puternic", a spus ministrul Economiei şi Finanţelor.

În cazul în care nu se va găsi o soluţie pentru rezolvarea situaţiei combinatului ieşean de utilaj greu, soarta a 1.700 de salariaţi şi a celei mai mari companii de acest gen din ţară se va plasa sub semnul incertitudinii, nu puţine fiind vocile care avansează scenariul unei afaceri imobiliare pe platforma combinatului ieşean.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Opinia mea este ca nu inteleg ce se intampla in aceasta tara?! Simplu - a picat FORTUR CUG CLUJ, urmeaza FORTUS Iasi, apoi METALURGICA Aiud si ...... ce facem cu actualul DOOSAN IMG Bucuresti, va rezista oare??! Cred ca trebuie sa se pronunte in primul rand conducatorii firmelor colaboratoare, apoi guvernantii si cei care au contribuit la aceasta stare de fapt!

    TREZITI - VA!!!! Unde mergem?? Este singura firma din tara care mai executa forjate-ebosate potrivite pentru fabricatia UCMResita la termen si de calitatea prevazuta in documentatie! 

    Nu stiu cat de mult conteaza opinia mea, dar ca si un colaborator de peste 20 de ani nu pot sa accept ceea ce se intampla, de fapt nu numai aici. 

    Cu speranta unei rezolvari favorabile, raman un colaborator fidel FORTUS IASI ! 

    Numai bine!

    Iosif RAGOBETE / BIROU COLABORARI EXTERNE / UCM Resita SA / 16.05.08 h 18.56  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb