Fosta directoare executivă a Complexului Multifuncţional Caraiman şi alţi inculpaţi, trimişi în judecată de DNA

S.B.
Anticorupţie / 18 august 2023

Fosta directoare executivă a Complexului Multifuncţional Caraiman şi alţi inculpaţi, trimişi în judecată de DNA

Fosta directoare executivă a Complexului Multifuncţional Caraiman Iuliana Gomes şi alte trei persoane din cadrul acestei instituţii publice au fost trimise în judecată, alături de administratorul a două firme şi de aceste două societăţi comerciale, de procurorii DNA, într-un dosar care vizează achiziţii nelegale făcute de Complexul Caraiman, informează news.ro.

Astfel, procedura de achiziţie a unor aparate holter EKG ar fi fost fraudată cu participarea indirectă a viitorului câştigător. Prejudiciul total cauzat Complexului Multifuncţional Caraiman depăşeşte 17 milioane de lei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Iuliana-Livia Gomes, la data faptelor director executiv al Complexului Multifuncţional Caraiman, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave (2 infracţiuni), fals intelectual, complicitate la fals intelectual (11 infracţiuni), Monica Ghiţă, la data faptelor şef Serviciu Achiziţii Publice, Relaţii cu Mass Media, Secretariat, respectiv şef Serviciu Achiziţii Publice - Investiţii, Urmărire Contracte din cadrul Complexului Multifuncţional Caraiman, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave (2 infracţiuni), fals intelectual (11 infracţiuni), Laura Nicoleta Apostol, la data faptelor şi în prezent consilier superior în cadrul Complexului Multifuncţional Caraiman, pentru 6 infracţiuni de fals intelectual, Constantin Mărăşescu, la data faptelor şi în prezent consilier juridic în cadrul Complexului Multifuncţional Caraiman, pentru fals intelectual (4 infracţiuni), complicitate la fals intelectual (2 infracţiuni).

De asemenea, au fost deferite justiţiei o persoană fizică, administrator în drept al S.C. Minimed Solutions S.R.L. şi administrator în fapt al S.C. Alias Prime S.R.L., pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave (2 infracţiuni), fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals intelectual, uz de fals, fals în declaraţii (2 infracţiuni), spălare a banilor în formă continuată şi spălare a banilor, S.C. Minimed Solutions S.R.L., pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave (2 infracţiuni), complicitate la infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată şi S.C. Alias Prime S.R.L., pentru spălare a banilor.

"În perioada 2019-2020, inculpata Gomes Iuliana Livia, în calitate de director executiv al Complexului Multifuncţional Caraiman, beneficiind de ajutorul inculpatei Ghiţă Monica, în calitate de şef Serviciu Achiziţii Publice în cadrul aceluiaşi Complex, ar fi dispus şi coordonat derularea formală a două proceduri de achiziţii publice, în urma cărora contractele de achiziţie ar fi fost câştigate în mod nelegal de către SC Minimed Solutions SRL şi administratorul acesteia. Facem precizarea că instituţia medicală Complexul Multifuncţional Caraiman este o instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 şi finanţată de la bugetul local", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Astfel, susţin procurorii, cele două contracte atribuite în mod nelegal priveau "Sistemul integrat de telemedicină" (achiziţia de holtere EKG 12 canale, EKG 3 canale, achiziţia de software dispecerat ambulanţă), respectiv "Extinderea Sistemului integrat de telemedicină" (achiziţia a 2.700 de holtere EKG 3 canale, precum şi a 2 servere).

Conform sursei citate, contractul privind "Sistemul integrat de telemedicină" ar fi fost atribuit societăţii comerciale în condiţii de nelegalitate, întreaga procedură de achiziţie publică fiind fraudată, deoarece documentaţia tehnică ar fi fost întocmită cu participarea indirectă a viitorului câştigător al procedurii, acesta furnizând specificaţiile tehnice ale Sistemului, care aveau caractere ce restricţionau concurenţa şi care ar fi fost folosite, iniţial, în întocmirea Referatului de necesitate, iar, ulterior, preluate în documentaţia de atribuire şi în contractul de achiziţii publice, sub formă de anexe.

"Mai mult, pentru a se stabili valoarea estimată a acestei achiziţii publice ar fi fost mimată o procedură de Consultare a pieţei la care unic ofertant de preţ ar fi fost S.C. Alias Prime S.R.L. (al cărei administrator în fapt ar fi tot inculpatul persoană fizică), aceasta fiind folosită ca societate paravan de către acelaşi inculpat persoană fizică, administrator al S.C. Minimed Solutions S.R.L", mai arată DNA.

În cel de-al doilea contract, "Extinderea Sistemului integrat de telemedicină", Complexul Multifuncţional Caraiman ar fi trebuit să achiziţioneze 2.700 de holtere EKG 3 canale, precum şi 2 servere, sub pretextul răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu noul virus SARS-COV-2, în ciuda faptului că nu exista o documentaţie medicală, atestată de specialişti, care să ateste faptul că aceste holtere pot confirma sau nu suspiciunea de infectare cu virusul SARS-COV-2, aşa cum în mod fals s-ar fi precizat în Referatul de necesitate al procedurii de "Extindere a Sistemului Integrat", afirmă procurorii DNA.

"Mai mult, pentru a favoriza din nou S.C. Minimed Solutions S.R.L., Complexul Multifuncţional Caraiman, prin directorul său executiv, ar fi iniţiat o procedură de negociere cu nerespectarea condiţiilor prevăzute în Legea achiziţiilor publice şi ar fi organizat o procedură de «negociere fără publicare prealabilă» «fulger» (finalizată în termen de 7 zile de la declanşarea procedurii de licitaţie). În plus, conform ofertei S.C. Minimed Solutions S.R.L. şi a contractului încheiat la data de 27.03.2020 cu Complexul Multifuncţional Caraiman, operatorul economic ar fi ofertat şi s-ar fi obligat la un grafic de livrare a celor 2.700 de holtere pe o perioadă de 6 luni, un termen care depăşeşte cu mult sensul cuvântului «urgenţă». De asemenea, facem menţiunea că, după ce presa a mediatizat, la data de 02.06.2020, în sens negativ această achiziţie, Complexul Multifuncţional Caraiman a decis, la 19.06.2020, rezilierea contractului încheiat cu S.C. Minimed Solutions S.R.L. pentru diferenţa de 1700 de holtere ce urmau a mai fi livrate", scrie în comunicatul DNA.

Potrivit anchetatorilor, Gomes ar fi beneficiat şi de ajutorul inculpaţilor Ghiţă Monica, Apostol Laura Nicoleta şi Mărăşescu Constantin, care ar fi întocmit referatele de necesitate, caracteristicile tehnice ale Sistemului Integrat Telemedicină, caietele de sarcini, Strategia de contractare, Planul anual al achiziţiilor, diferite rapoarte şi procese verbale etc.

"În perioada 22 noiembrie 2019 - 18 decembrie 2019, inculpatul persoană fizică, administrator al S.C. Minimed Solutions S.R.L., pentru a disimula sumele de bani primite în cadrul contractului menţionat anterior, ar fi schimbat în euro suma de 196.300 lei aflată în contul societăţii şi şi-ar fi achiziţionat un autoturism marca Mercedes Benz GLC. Ulterior acestei achiziţii, inculpatul ar fi vândut autoturismul către SC Alias Prime SRL, societate administrată în fapt tot de acelaşi inculpat. La data de 23.10.2020, acelaşi inculpat ar fi transferat din contul de trezorerie al inculpatei S.C. Minimed Solutions S.R.L. suma de 5.000.000 lei în contul curent al societăţii, iar la data de 26.10.2020 ar fi transferat suma de 3.000.000 lei în contul său personal cu titlul de dividende. Ulterior, la data de 29.10.2020 inculpatul ar fi achiziţionat contra sumei de 2.437.300 lei un imobil în Municipiul Bucureşti, Sector 1, toate acestea în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a banilor câştigaţi în urma încheierii celor două contracte", afirmă DNA.

Din probele administrate a reieşit că prejudiciul total cauzat Complexului Multifuncţional Caraiman este de 17.205.091,34 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile care le aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii.

În iulie 2020, Clotilde Armand, pe atunci candidatul Alianţei USR-PLUS la Primăria Sectorului 1, a prezentat, într-o conferinţă de presă, achiziţiile păguboase efectuate, în contextul pandemiei de COVID-19, de către administraţia condusă de Daniel Tudorache. Ea afirma că "pandemia a fost folosită pentru achiziţii de la firme de casă, de multe ori fără licitaţie şi la preţuri mari, nejustificate".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Omul a dat un tun și a reinvestit în imobiliare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb