Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

A.B.
Internaţional / 4 decembrie 2024

Fostul comisar european al Justiţiei Didier Reynders, audiat într-o anchetă în care este suspectat de spălare de bani

Un fost ministru belgian, Didier Reynders, un fost comisar european însărcinat cu Justiţia, a fost audiat de către poliţia belgiană marţi, iar domiciliul de la Bruxelles i-a fost percheziţionat în cadrul unei anchete cu privire la spălare de bani, relatează AFP.

O sursă apropiată ădosarului a confirmat AFP această informaţie, dezvăluită marţi seara de cotidianul Le Soir.

Această anchetă, care se desfăşoară sub autoritatea procurorului general al Bruxellesului, a fost deschisă în 2023, în urma unor denunţuri ale Celulei de Prelucrare a Informaţiilor Financiare şi Loteriei Naţionale, potrivit aceleiaţi surse.

Didier Reynders, în vârstă de 66 de ani, este suspectat de activităţi de spălare e bani prin intermediul cumpărării unor jocuri de noroc în perioada în care încă era ministru în Guvernul belgiabn.

Nicio sumă nu a fost făcută publică.

La două zile după ce şi-a încheiat mandatul la Comisia Europeană (CE), Didier Reynders a fost audiat de către poliţie, fără să fie privat de libertate, potrivit sursei apropiate dosarului.

"Au avut loc mai multe percheziţii", inclusiv una la domiciliul său în comuna Uccle, la Bruxelles.

Le Soir dezvăluie că locuinţa acestuia de la ţară, în Valonia, a fost de asemenea percheziţionată.

Comisarul european însărcinat cu Justiţia în primu mandat al Ursulei von der Leyen (2019-2024), Didier Reynders avea între competenţe problema apărării statului de drept în Uniunea Europeană (UE), notează AFP.

Anterior, acest liberal francofon a fost, timp de 20 de ani, o figură a guvernelor belgiene, în care a ocupat mult timp postul de ministru al Finanţelor (1999-2011), după care a fost ministru de Externe (2011-2019).

În 2024 el a candidat din nou la o funcţie de comisar european desemnat de către Belgia, însă Partidul său, Mişcarea reformatoare (MR, liberal), a preferat-o în locul său pe Hadja Lahbib, în vârstă de 54 de ani, care era şefa diplomaţiei belgiene din iulie 2022, care a devenit la 1 decembrie comisarul europeran însărcinat cu Gestionarea Crizelor, informează AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930