FOTBAL ŞI BANI An catastrofal pentru cluburile autohtone

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 16 decembrie 2014

An catastrofal pentru cluburile autohtone

Cele mai importante cluburi autohtone au avut un an foarte prost. De la Steaua la Dinamo şi de la CFR Cluj la Rapid, problemele au venit în valuri: lipsuri financiare, împuţinarea suporterilor prezenţi la stadion, contraperformanţe pe plan intern şi internaţional, cercetarea penală şi arestarea patronilor sau finanţatorilor. Pe acest fond partea a doua a acestei ediţii de campionat se anunţă a fi una mult mai interesantă în afara gazonului, miza principală pentru multe dintre echipele din primul eşalon fiind să reuşească să termine competiţia. Banii din drepturile TV sunt colacul de salvare pentru multe echipe, dar şi acest colac pare să devină tot mai şubred în condiţiile în care audienţele înregistrate de posturile care transmit meciurile sunt fie foarte discrete, fie tind direct spre zero.

Steaua a avut un parcurs foarte bun în campionat şi o evoluţie modestă în cupele europene, unde a ratat grupele Ligii Campionilor şi nu s-a calificat în primăvara Europa League. Clubul a câştigat ultima ediţie de campionat şi o domină autoritar pe actuala, dar trăieşte ruşinea de a fi condus din spatele gratiilor, acolo unde se află în continuare finanţatorul (George Becali) şi managerul general al clubului (Mihai Stoica). În plus suportul publicului este tot mai slab, faţă de anul trecut prezenţa suporterilor la arenă este cu 50% mai mică. Marea problemă o reprezintă însă faptul că marca Steaua a revenit Ministerului Apărării Naţionale, după o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Între cele două părţi există negocieri pentru ca echipa de fotbal să poată folosi marca în continuare, contra unei sume de bani, dar situaţia este una neplăcută, indiferent de finalul discuţiilor.

Dinamo îşi continuă parcursul descendent cu o uşoară stabilizare în zona de mediocritate. Nici cei mai pătimaşi fani nu mai pot vorbi cu seriozitate de implicarea echipei în lupta pentru titlu. Actualul acţionar majoritar, Ionuţ Negoiţă, se poate mândri că a salvat, pentru moment, clubul de la colaps, dar pare că are probleme în încercarea de a reda strălucirea de altă dată acestei formaţii. Cei mai buni jucători au tot plecat, transferurile sunt mai degrabă modeste, iar experimentele la nivelul băncii tehnice continuă după plecarea lui Flavius Stoican. Intrarea clubului în insolvenţă a barat drumul european, la ultima Adunare Generală a creditorilor s-a vorbit de ieşirea din această situaţie specială în mai 2015. Datoriile sunt în continuare la un nivel foarte ridicat, conform unor calcule făcute în această toamnă, FC Dinamo a acumulat datorii de aproximativ 9,6 milioane de euro către acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă şi firmele acestuia. Pe tabelul preliminar al creditorilor SC Dinamo 1948 SA sunt însă multe alte persoane şi firme, suma totală a creanţelor ajungând la 17, 5 milioane de euro.

CFR Cluj, clubul cu cea mai importantă ascensiune în fotbalul autohton din ultimul deceniu, se află pe marginea prăpastiei, după ce Arpad Paszkany, fostul acţionar majoritar, a anunţat că a "predat" clubul unor societăţi comerciale din Cluj. Neplătiţi de luni bune, jucătorii vor părăsi în grup clubul în pauza competiţională, antrenorul principal Vasile Miriuţă a demisionat şi a plecat în Ungaria şi există informaţii că preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, se va retrage din fotbal, după 13 ani de activitate la CFR. Se încearcă o repoziţionare a clubului astfel încât cheltuielile să fie reduse drastic. Practic se renunţă la majoritatea stranierilor cu contracte mari şi se încearcă promovarea tinerilor din propria curte. În aceste condiţii nu se mai poate vorbi de performanţă, ci doar de supravieţuire.

Petrolul Ploieşti a revenit în elita fotbalistică autohtonă după ce s-a investit masiv în această formaţie. Lucrurile s-au scurtcircuitat la finalul anului, cei trei acţionari, fraţii Daniel şi Nicolae Capră şi Marius Bucuroiu, care este şi directorul general al clubului, au fost arestaţi preventiv în dosarul în care procurorii DIICOT îi acuză de evaziune fiscală şi spălare de bani. Semnalul este foarte prost, iar majoritatea jucătorilor vor să plece de la Ploieşti în această iarnă. Suporterii sunt revoltaţi şi vor o altă conducere a clubului, dar sunt şanse mici ca lucrurile să se rezolve foarte repede.

La Rapid situaţia este dramatică, atât sportiv, cât şi financiar. Aşteptata redresare, după ce George Copos a vândut echipa, nu s-a produs. Echipa se află pe ultimul loc în clasament la finalul turului şi într-o încercare disperată de a salva ce se mai poată salva, 90% dintre jucătorii care au compus lotul în această toamnă au fost concediaţi. Rămâne de văzut dacă vor fi identificate soluţiile salvatoare, atât din punct de vedere financiar, cât şi din cel al transferurilor.

Alte două cluburi, FC Braşov şi Ceahlăul Piatra Neamţ sunt în căutatre de investitori, la ultimul situaţia fiind cu adevărat disperată (s-a vorbit inclusiv de retragerea din campionat). La CS U Craiova şi Astra Giurgiu problemele pot apărea în orice moment după ce numele acţionarilor, Adrian Andrici, respectiv Ioan Niculae, apar în dosarul restituirilor de proprietăţi, dosar în care s-au făcut deja mai multe reţineri de persoane. Liga 1 pare să se afle pe buza prăpastiei în acest moment.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb