FOTBAL ŞI BANI Ghinion de 240 de milioane de euro

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 24 octombrie 2011

Ghinion de 240 de milioane de euro

Stadionul Naţional Arena, în care s-au investit 240 de milioane de euro, poartă ghinion echipelor autohtone în confruntările internaţionale. Subiectul poate părea neserios, dar cunoscătorii fenomenului ştiu că în sport superstiţiile sunt la mare preţ din cauza acestora pierzându-se milioane de euro. Până acum, în 6 meciuri (România - Franţa 0-0, Româ-nia - Belarus 2-2, Rapid - PSV Edinhoven 1-3, Rapid - Legia Varşovia 0-1, Oţelul - Benfica Lisabona 0-1, Oţelul - Manchester United 0-2), nicio echipă autohtonă nu a reuşit să câştige. În aceste condiţii, sunt şanse mari ca din primăvară echipele să refuze să mai joace meciuri internaţionale pe această arenă, în spatele acestei decizii aflându-se şi nişte calcule financiare concrete. Cunoscut pentru nenumăratele sale superstiţii, selecţionerul Victor Piţurcă a vrut să mute echipa naţională la Ploieşti încă de la meciul cu Belarus, doar intervenţia fermă a conducerii Federaţiei Române de Fotbal reuşind să-i schimbe decizia în ultimul moment. Este ştiut faptul că generaţia lui Hagi a disputat ani buni partidele oficiale de pe teren propriu pe stadionul Steaua, principalul motiv fiind că acesta... le poartă noroc, în toată această perioadă fosta arenă Lia Manoliu găzduind extrem de puţine evenimente sportive, deoarece ... a purtat ghinion într-o partidă decisivă, cu Irlanda de Nord. Pe aceleaşi motive puţin palpabile sunt reziliate contracte cu firme de echipament sau cu companii de transport aerian sau se ajunge la decizii ciudate, cum ar fi excluderea femeilor din avionul naţionalei sau ocoluri uriaşe ale autocarului, doar ca acesta să nu mear-gă nici măcar un metru cu spatele.

Aşa cum am mai spus există şi raţiuni financiare, cel puţin în ceea ce priveşte echipele de club, care stau în spatele unei decizii legate de o eventuală "abandonare" a noului stadion naţional. Cluburile au intrat în alertă când primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că va cere 75.000 de euro pentru chiria stadionului pentru un meci. După o scurtă reevaluare s-a ajuns la 45.000 de euro, dar şi această sumă era considerată prea mare, aşa că s-a mai produs o înjumătăţire, din toate punctele de vedere, astfel că pentru 23.000 de euro poate fi închiriat jumătate din stadion. Cum arena este foarte mare, sunt necesare şi multe forţe de ordine, astfel că Rapidul a trebuit să plătească firmei care a asigurat paza la meciul PSV Edinhoven, din Europa League, nu mai puţin de 29.000 de euro. Cu actele contabile în mână, superstiţia poate fi un motiv suficient pentru a refuza să joci pe cea mai scumpă construcţie destinată sportului din istoria acestei ţări.

Astăzi, există o şansă destul de mare ca o echipă autohtonă să câştige, în sfârşit, pe Naţional Arena: de la ora 20.00 se dispută derby-ul Steaua - Rapid, dar nu e mai puţin adevărat că un rezultat de egalitate este absolut realizabil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb