FOTBAL ŞI BANI Incompetenţa produce pagube uriaşe!

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 14 octombrie 2014

Incompetenţa produce pagube uriaşe!

Echipa naţională va evolua astăzi în compania Finlandei şi vestea cu adevărat bună este că acest meci nu este organizat de Federaţia Română de Fotbal. Meciul cu Ungaria este doar punctul final al unui lung şir de erori pe relaţia suporteri - echipa naţională, începute în mandatul lui Mircea Sandu şi continuate cu succes sub preşedinţia lui Răzvan Burleanu.

Incompetenţa organizatorică a fostei şi actualei conduceri a federaţiei produce mari pagube financiare, îndepărtează suporterii civilizaţi de stadion şi mai nou răneşte fizic zeci de oameni. Tratarea preferenţială a galeriilor, care sunt recunoscute pentru agresivitatea lor, la meciurile naţionalei şi relaxarea cu care a fost privită violenţa constantă a oamenilor de ordine prezenţi pe stadion sunt două din greşelile organizatorice care se tot repetă. În urmă cu doi ani, în aceste pagini, am relatat despre aceste lucruri în articolul "Totul se plăteşte", care a avut un mic ecou... la următoarul meci de pe teren propriu al echipei naţionale nu am mai primit acreditare. Cam aşa rezolva fosta conducere astfel de probleme. Înconjurat de consilieri veniţi din rândul presei, Răzvan Burleanu nu a învăţat nimic din greşelile predecesorului şi a continuat pe aceeaşi linie, ignorând avertismentele lansate înainte de meci, legate de prezenţa galeriilor la meci. Faptul că s-a făcut că plouă atunci când federaţia a fost intens criticată pentru versurile noului imn al echipei naţionale, demonstrează că Răzvan Burleanu, în ciuda monologurilor sale bine rostite, dar lipsite de substanţă, este dispus la dialog la fel de mult ca Mircea Sandu. Că nu a existat inteligenţa prevenţiei este o chestiune, dar mult mai revoltător este faptul că nu există nici bărbăţia asumării răspunderii după un meci care dincolo de rezultat reprezintă un dezastru din punct de vederii al imaginii, cu oameni răniţi, cu violenţe demne de evul mediu, şi cu efecte pe termen lung, care în mod normal nici măcar nu sunt bănuite la Casa Fotbalului. În mod evident pentru o lungă perioadă lumea civilizată va evita să mai meargă pe stadion după imaginile de sâmbătă seară, iar asta înseamnă automat milioane de euro mai puţin în conturile federaţiei şi ale cluburilor.

Cum niciodată nu este prea târziu, dincolo de faptul că nimeni din federaţie nu are onoarea să-şi asume răspunderea pentru proasta organizare şi să demisioneze, măcar în ceasul al doisprezecelea ar putea fi luate nişte măsuri, care să vizeze inclusiv următorul meci, în cazul în care partida cu Irlanda de Nord se va mai desfăşura cu spectatori. Colaborarea cu autorităţile pentru identificarea rapidă a agresorilor, indiferent de tabere (spectatori sau forţe de ordine), şi despăgubirea celor care au avut de suferit, deşi normal ar fi ca pentru spectacolul de junglă la care au asistat absolut toţi spectatorii să-şi primească înapoi banii pe bilete, ar fi o primă măsură. Scuzele nesincere oferite de Răzvan Burleanu nu rezolvă nimic, în condiţiile în care imediat după terminarea meciului felicita oamenii de ordine pentru intervenţii. Un alt pas l-ar reprezenta renunţarea la colaborarea cu galeriile echipelor din ţară, care plătesc biletele la jumătate din preţul lor oficial, asta în cazul în care le plătesc. Acţionarea în instanţă a firmei de pază cu care a avut contract la acest meci pentru a putea plăti despăgubirile, inclusiv eventuala amendă dictată de UEFA şi pagubele produse de o eventuală închidere a porţilor la meciul cu Irlanda de Nord. Renunţarea la colaborarea cu trupa Iris, pe lângă celebrul vers incriminat de toată lumea, solistul acestei formaţii şi-a dat în petec la acest meci arătând semne obscene către mult prea înfierbântata galerie a oaspeţilor. Concedierea propriilor angajaţi care au lucrat la organizarea acestui meci. Dacă preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, va lua câteva dintre aceste măsuri demonstrează cu adevărat că intenţionează să schimbe ceva în bine, altfel rămânem cu impresia primelor şapte luni de mandat, vorbărie multă şi fapte puţine. Până când lucrurile vor fi aşezate pe un făgaş normal, copiii ar trebui ţinuţi la distanţă de stadioane, incompetenţa organizatorică a unora face ca aerul arenelor să fie irespirabil.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Burleanu trebuie sa plece, e rusinos ce s-a intamplat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb