Fotbalul autohton a intrat şi el în morişca meciurilor trucate pe filiera pariurilor ilegale. Există mai multe suspiciuni, dar până acum nu a fost dovedit niciun aranjament care să aibă în spate mafia pariurilor.
La începutul acestui an, UEFA a sesizat Federaţia Română de Fotbal cu privire la două meciuri din liga a II, care sunt suspecte. În alte ţări au început să cadă capete, cel mai recent scandal fiind cel din Turcia. Anchetatorii au afirmat că au suspiciuni de manipulare a rezultatelor a 19 meciuri din prima ligă turcă, pes-te 60 de persoane fiind reţinute în primă fază pentru audieri, iar Fenerbache a fost exclusă din Liga Campionilor. În 2009, Procuratura din Bochum anunţa că sunt cercetate peste 200 de partide. Cel puţin 15 dintre întâlnirile suspectate s-au dis-putat în cupele continentale, una în preliminariile CE Under 21, iar res-tul în campionatele a nouă ţări. Din acest an, fiecare federaţie europeană, inclusiv Federaţia Română de Fotbal, va avea angajat un Ofiţer pentru Integritate, care va face legătura între forul continental, comisiile sportive şi autorităţile statului. Dacă lucrurile se vor desfăşura conform planului, există posibilitatea ca în următoarele luni şi în fotbalul autohton să apară câteva surprize de proporţii legate de oficiali ai unor cluburi care au câştigat substanţial la pariuri în urma unor meciuri pierdute surprinzător de echipele lor.
La seminarul Ofiţerilor pentru Integritate din cadrul UEFA preşedintele acestui for, Michel Platini, a anunţat că se vor lua măsuri dure împotriva cluburilor implicate în meciuri suspecte: "Fotbalul, la fel ca majoritatea disciplinelor sportive, se confrunta cu un pericol mortal. Esenţa sportului nostru se bazea-ză pe integritatea rezultatelor, de la fotbalul din şcoală şi până la Cupa Mondială. Evident, credibilitatea fiecărei competiţii este afectată. Dacă zarurile sunt măsluite, ce rost mai are să fim entuziaşti? În zilele noastre, nu trece nici măcar o săptămână fără ca ziarele să titreze ceva legat de suspiciuni, o anchetă sau arestări legate de integritatea competiţiilor noastre. Cu toate acestea, refuz să mă dau bătut în lupta cu acest pericol mortal şi ştiu că întreaga familie a fotbalului este pregătită să contraatace".
Pentru cluburi, suspiciunile legate de aranjarea unor partide reprezintă pierderi financiare importante, deoarece publicul îşi pierde treptat interesul pentru competiţii cu final cunoscut, iar sponsorii evită să-şi asocieze numele. Şi pentru piaţa pariurilor sportive legale pericolul este foarte mare, trucajele putând provoca pagube foarte mari. Este ştiut că pariurile sportive sunt un fenomen de mare amploare. În luna iunie a anului 2010, doar pe partidele disputate la turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud s-au pariat, în toată lumea, 3,5 miliarde de euro. Specialiştii susţin că o sumă similară a fost mizată şi pe piaţa neagră. S-a înregistrat şi un adevărat record, la meciul Germania - Anglia, când au fost puse pariuri de 30 de milioane de lire sterline, doar în Marea Britanie.
În acest moment există un sistem de monitorizare al UEFA, conceput pentru detectarea fraudelor, anual fiind urmărite peste 30.000 de meciuri, internaţionale şi din primele două divizii ale fiecăriei ţări membre.