FOTBAL ŞI BANI Partida care trece de graniţele sportului

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 8 octombrie 2014

Partida care trece de graniţele sportului

Partida pe care echipa naţională o va disputa cu Ungaria la sfârşitul acestei săptămâni este foarte importantă în ecuaţia luptei pentru calificarea la Campionatul European din 2016, dar este încărcată, ca de fiecare dată, şi de o tensiune extra-sportivă. Specialiştii în încins spiritele şi-au făcut şi de această dată treaba, tensiunea şi presiunea înaintea partidei de pe Arena Naţională atingând cote maxime. Există şi o primă veste bună, interesul pentru bilete este enorm, meciul se va juca cu casa închisă, ceea ce înseamnă 54.000 de bilete vândute, adică încasări de peste 900.000 de euro. Oaspeţii au rezervate 3.000 de bilete, jumătate dintre acestea fiind achitate de jucătorii naţionalei Ungariei, care vor să facă pace cu suporterii după ruşinoasa înfrângere de pe teren propriu din meciul cu Irlanda de Nord. În urmă cu un an, la precedentul meci dintre cele două reprezentative, câştigat cu 3-0 de către tricolori, cei 1500 de suporteri maghiari - care s-au deplasat la Bucureşti cu trenul - au creat un adevărat haos pe ruta Gara de Nord - Centrul Vechi - Arena Naţională, fiind cu greu stăpâniţi de către forţele de ordine.

Cum confruntările recente au demonstrat că tensiunea în rândul suporterilor depăşeşte cu mult graniţele unei confruntări sportive, selecţionerul echipei naţionale, Victor Piţurcă, a făcut la rândul său un apel la fair-play, pentru a nu risca o suspendare din partea UEFA: "Am trecut cu bine de primul meci, dar urmează două partide cu doi adversari la fel de periculoşi care se bat pentru calificare. Primul este meciul cu Ungaria, iar rivalitatea dintre cele două ţări este cunoscută, dar pe mine asta mă interesează mai puţin. Pe mine mă interesează ca jucătorii să dea dovadă de fair-play, sâmbătă, la fel şi spectatorii, iar la sfârşitul meciului să ne bucurăm de cele trei puncte câştigate pentru că este extrem de important pentru noi. Sper ca apelul făcut de noi să aibă ecou pentru că e extrem de important ca România să abordeze meciurile următoare cu stadionul plin". La rândul său, federaţia a demarat o campanie special pentru această confruntare: "Suporterii echipei naţionale şi Federaţia Română de Fotbal demarează o nouă campanie la meciul cu Ungaria. La iniţiativa fanilor, propunem ca la intonarea imnului să ducem toţi mâna la inimă! Fotbalişti, antrenori, suporteri, jandarmi, copii şi bătrâni, acasă, la muncă sau pe stadion, când se aude imnul, să arătăm că suntem o ţară!". Pentru dubla cu Ungaria şi Finlanda, Victor Piţurcă a convocat 24 de jucători: portari: Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătăruşanu (AC Fiorentina), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu);fundaşi: Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspur), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Florin Gardoş (Southampton), Dragoş Grigore (FC Toulouse), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Răzvan Raţ (PAOK Salonic), Srgian Luchin (Steaua Bucureşti), Iasmin Latovlevici (Steaua Bucureşti); mijlocaşi: Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva), Mihai Pintilii (Al Hilal), Gabriel Torje (Konyaspor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Andrei Prepeliţă (Steaua Bucureşti), Cristian Tănase (Steaua Bucureşti), Alexandru Chipciu (Steaua Bucureşti), Gabriel Enache (Astra Giurgiu), Lucian Sânmărtean (Steaua Bucureşti); atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Ciprian Marica (Konyaspor), Claudiu Keşeru (Steaua Bucureşti), Raul Rusescu (Steaua Bucureşti). Trebuie făcută precizarea că Ciprian Marica este suspendat pentru meciul de sâmbătă, dar va putea evolua împotriva Finlandei, în deplasare. Echipa noastră întâlneşte pe 11 octombrie, de la ora 19.00, pe Arena Naţională, selecţionata Ungariei, şi pe 14 octombrie, de la ora 21.45, la Helsinki, echipa naţională a Finlandei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb