ZIARUL BURSA

08 octombrie 2014
Ediţia din 20.12.2024
Răzvan Temeşan - confesiuni de bancher

Răzvan Temeşan - confesiuni de bancher

A consemnat ANCUŢA STANCIUBănci-Asigurări / 8 octombrie 2014

"După 1993, am identificat şi recuperat sumele de bani de încasat de către statul român din operaţiunile comerciale, de management comercial şi financiar pe care fosta Securitate le făcea prin operaţiuni speciale"  

"Nimeni nu are voie să spele bani pentru că s-ar duce la puşcărie, cu excepţia statului care are voie să spele bani ca să-şi ascundă operaţiunile secrete"

(Interviu cu Răzvan Temeşan, fost preşedinte Bancorex)

Tribunalul Bucureşti a decis recent ca fostul preşedinte al Bancorex, Răzvan Temeşan (ex lege actualul salariat pe funcţia echivalentă de director general al BCR, potrivit deciziei 51 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), să primească de la Banca Comercială Română (BCR) peste 4,5 milioane de euro, reprezentând drepturile salariale aferente perioadei februarie 2009 - septembrie 2014.

Rompetrol: "Hotărârea instanţei nu va afecta activitatea celorlalte companii ale KMG International, în Romania sau în străinătate"

CONDAMNĂRI ÎN PROCESUL ROMPETROL Rompetrol: "Hotărârea instanţei nu va afecta activitatea celorlalte companii ale KMG International, în Romania sau în străinătate"

A.T.Companii / 8 octombrie 2014

Actualizare 17:20

În urma deciziei de ieri a Curţii de Apel Bucureşti, KMG International precizează că hotărârea instanţei nu va afecta activitatea celorlalte companii ale KMG International, în Romania sau în străinătate, afacerile sale în sectorul de rafinare şi distribuţie urmând să se desfăşoare în continuare în ritm normal, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei din partea KazMunayGaz (KMG) Rompetrol.

-------

Premieră insolită mondială: România are acum doi foşti preşedinţi CNVM condamnaţi la închisoare şi un fost preşedinte ASF care a fost arestat preventiv şi este acuzat de grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu

Lukoil va închide definitiv rafinăria din Ploieşti, dacă sechestrul nu va fi ridicat până vineri

Lukoil va închide definitiv rafinăria din Ploieşti, dacă sechestrul nu va fi ridicat până vineri

Companii / 8 octombrie 2014

PCA Ploieşti a extins sechestrul asupra altor bunuri pentru acoperirea prejudiciului 

Actualizare 18:20

Grupul Lukoil va lua decizia de a închide definitiv rafinăria Petrotel Ploieşti dacă, până vineri, procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului instituit pe stocurile şi pe patrimoniul companiei, a declarat la Ploieşti, Vladimir Nekrasov, prim-vicepreşedintele grupului Lukoil, transmit surse din presă.

--------

CSM s-a sesizat în cazul declaraţiilor lui Ponta despre dosarul Lukoil

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis în 1 octombrie să trimită la Comisia juridică solicitarea Ministerului Justiţiei cu privire la începerea urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme în dosarul Microsoft, aceasta având termen 10 zile pentru întocmirea raportului.

DOSARUL MICROSOFT Camera Deputaţilor dezbate luni în plen cererea de ridicare a imunităţii lui Valerian Vreme

Anticorupţie / 8 octombrie 2014

Actualizare 18:34

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a convocat azi şedinţă de plen pentru luni, la ora 15:00, pentru a discuta cererea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor, transmit surse din presă.

---------

Ridicarea imunităţii lui Valerian Vreme a fost aprobată de Comisia juridică

Bursa va merge probabil cu patru candidaţi incompatibili la alegerile de la Depozitar

ASF NU A RIDICAT ÎNCĂ RESTRICŢIILE Bursa va merge probabil cu patru candidaţi incompatibili la alegerile de la Depozitar

ADINA ARDELEANUPiaţa de Capital / 8 octombrie 2014

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu s-a pronunţat, încă, referitor la proiectul care ar permite cumulul de funcţii în conducerea Bursei de Valori Bucureşti şi a Depozitarului Central, astfel că, cel mai probabil, BVB se va prezenta cu patru candidaţi incompatibili la alegerile pentru un nou Consiliu de Administraţie al Depozitarului Central programate, pentru 20-21 octombrie.

Partida care trece de graniţele sportului

FOTBAL ŞI BANI Partida care trece de graniţele sportului

DAN NICOLAIESport / 8 octombrie 2014

Partida pe care echipa naţională o va disputa cu Ungaria la sfârşitul acestei săptămâni este foarte importantă în ecuaţia luptei pentru calificarea la Campionatul European din 2016, dar este încărcată, ca de fiecare dată, şi de o tensiune extra-sportivă.

Scad obligaţiunile de stat din zona euro

V.R.Jurnal de criză / 8 octombrie 2014

Obligaţiunile de stat din zona euro au scăzut ieri, în condiţiile în care investitorii din regiune se tem că Banca Centrală Europeană (BCE) nu va reuşi, prin noile măsuri de stimulare, să impulsioneze redresarea economiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Mecanicii de locomotivă din Germania, în grevă

Mecanicii de locomotivă din Germania, în grevă

A.V.Internaţional / 8 octombrie 2014

Sindicatul mecanicilor de locomotivă din Germania (GDL) a anunţat declanşarea unei greve de nouă ore, noaptea trecută, lansând o campanie de astfel de măsuri în condiţiile în care membrii săi se află într-o dispută salarială cu managementul.

"Glencore" a finalizat, anul trecut, preluarea companiei miniere "Xstrata" Plc, pe 29 de miliarde de dolari. Tranzacţia a fost efectuată în acţiuni.

"Rio Tinto" a respins o fuziune cu "Glencore"

ALINA VASIESCUInternaţional / 8 octombrie 2014

"Rio Tinto Group", a doua mare companie minieră la nivel mondial, a anunţat, ieri, că a prezentat către "Glencore" Plc ideea unei potenţiale fuziuni care ar fi creat cel mai mare grup minier, respectiv cel mai mare trader de...

Declin de 60% pentru profitul "Samsung"

V.R.Internaţional / 8 octombrie 2014

"Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a înregistrat, în trimestrul al treilea din anul curent, cea mai mare scădere a profitului său operaţional din 2009 până în prezent, respectiv 60%, ca umare...

"Hewlett-Packard" taie încă 5.000 de posturi

"Hewlett-Packard" taie încă 5.000 de posturi

A.V.Internaţional / 8 octombrie 2014

Compania americană "Hewlett-Packard" Co. (HP) va disponibiliza încă 5.000 de angajaţi, ca urmare a procesului de separare în două entităţi diferite. Astfel, numărul total al disponibilizărilor generate de programul de redresare ajunge la...

Aflarea în treabă... la români

Cornel CodiţăEditorial / 8 octombrie 2014

Cornel Codiţă

Petre Ţuţea poate să-şi doarmă liniştit somnul de veci, teza de doctorat la care visa, "Aflarea în treabă, ca metodă de lucru la români", se scrie singură, sub ochii noştri, mai peste tot, dar cu osebire în faptele şchioape ale realităţii...

Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Venituri în creştere pentru EY în anul fiscal 2014

C.P.Companii / 8 octombrie 2014

Compania de consultanţă financiară şi audit Ernst & Young (EY) a raportat venituri globale de 27,4 miliarde dolari, în anul fiscal 2014, în creştere cu 6,8% faţă de anul fiscal precedent, potrivit unui raport al societăţii.

Gazprom suplimentează livrările de gaze către China

Gazprom suplimentează livrările de gaze către China

ANA ZIDARUCompanii / 8 octombrie 2014 /

Gazprom este pregătit să suplimenteze livrările către China la 100 miliarde mc de gaze în viitorul apropiat, a anunţat, ieri, directorul gigantului rus, Alexei Miller, în condiţiile în care livrările către Europa pentru această iarnă se află...

MACRO NEWSLETTER 8 octombrie 2014

MACRO NEWSLETTER 8 octombrie 2014

Internaţional / 8 octombrie 2014

Producţia industrială din Germania a scăzut mult peste aşteptări în august 2014, cu o rată lunară de 4%, cel mai mare declin din ultimii cinci ani, după un avans de 1,6% în luna precedentă, iar scăderea anuală a fost de 2,8%, după o creştere de...

REVISTA PRESEI 08.10.2014

Willy HomnerRevista Presei / 8 octombrie 2014

ADEVARUL 

Drumul lui Sorin Roşca Stănescu de la ziarist la puşcăriaş

Sorin Roşca Stănescu, condamnat la 2 ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol, a fost ziarist, senator şi om de afaceri, iar de numele său se leagă...

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 08.10.2014

V.R.Revista Presei / 8 octombrie 2014

FINANCIAL TIMES

Un fond de pensii îşi taie investiţiile Pimco

Unul dintre cele mai mari fonduri de pensii din SUA, Florida State Board of Administration, a decis să-şi retragă cea mai mare parte a investiţiilor sale de 2,9 miliarde de...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo