Venituri în creştere pentru EY în anul fiscal 2014

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 8 octombrie 2014

Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

România, cea mai dinamică reprezentanţă de consultanţă şi audit din cele 22 ţări unde EY este prezentă în Europa Centrală şi de Sud-Est

Compania de consultanţă financiară şi audit Ernst & Young (EY) a raportat venituri globale de 27,4 miliarde dolari, în anul fiscal 2014, în creştere cu 6,8% faţă de anul fiscal precedent, potrivit unui raport al societăţii. Documentul arată că reprezentanţa din România a EY a avut cea mai mare rată de creştere din cele 22 de ţări unde compania este prezentă în Europa Centrală şi de Est (ECE), după Turcia.

Bogdan Ion, Country Managing Partner al EY România, a declarat: "Pe plan local, am avut un an foarte bun. Am oferit servicii pentru mai mult de 1000 de clienţi atât din România, cât şi din străinătate. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, suntem cea mai dinamică firmă de consultanţă şi audit, înregistrând cea mai mare rată de creştere din cele 22 ţări unde EY este prezentă în Europa Centrală şi de Sud-Est, după Turcia".

Toate liniile de servicii EY au continuat să crească în anul fiscal 2014, respectiv asistenţa în afaceri a avut o creştere de 14,4%, serviciile de asistenţă în tranzacţii au crescut cu 6,5%, serviciile de audit cu 4,5%, iar consultanţa fiscală a înregistrat o majorare de 4,3%, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

La nivelul ariilor geografice în care este prezentă EY, cele două Americi au înregistrat o creştere de 9,1% în anul fiscal 2014, iar celelalte zone - Europa, Orientul Mijlociu, India, Africa, Japonia şi Asia-Pacific au avut creşteri mai mari de 5% în monedă locală.

Raportul mai arată că, la nivelul pieţelor emergente, veniturile EY au crescut cu 8,7% per ansamblu, în ciuda condiţiilor economice dure şi a încetinirii economice din mai multe pieţe emergente cheie.

Mark Weinberger, preşedintele şi directorul executiv al Erst & Young, a declarat că pieţele emergente vor continua să alimenteze creşterea economică a companiei şi în viitorul apropiat: "Considerăm că, până în anul 2020, aproximativ 30% din veniturile noastre vor proveni de pe pieţele emergente şi ne-am fixat un plafon de investiţii de 1,5 miliarde de dolari pentru a sprijini această creştere".

Sectoarele în care EY a înregistrat cea mai rapidă creştere au fost industria farmaceutică şi sectorul public, ambele generând o creştere de peste 10% a veniturilor, conform sursei menţionate.

Compania Erst & Young are 190.000 de angajaţi la nivel global, 728 de birouri în 150 de ţări, printre care şi trei reprezentanţe în ţara noastră, la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb